O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

Welcome!

entrez

merci05

emoticon gif animated smile images 141Vizualizează pagina mea! Este întotdeauna curată 🙂

I would like to say thank your to everyone who visited my blog.

1390783_572875449427027_2018604733_nkid3

z9jst87t

“ecrire pour exister “

575310_494689230571290_36548076_n

anne

 

 

 

 

 

iubire si tradare

Viaţa aceasta în care iubim. Torturaţi de griji şi nelinişti, iubim. Cu simţirile zdrobite şi sufletul vraişte, iubim. Înălţaţi la stele şi prăbuşiţi în noroi, iubim. Egoişti, cu inima scrijelită de patimi şi gelozie, iubim. „Iubim” Octav Dessila

De ce iubim?

Trădarea – A înșela în mod voit și perfid încrederea cuiva.

 Trădarea… a fost, este si v-a fi . 

M-ai trădat?

„Cine trădează va fi trădat”.

Cred că noi am cunoscut trădarea sub diferite forme. 

Există momente în viaţă în care avem sufletul obosit, în care avem impresia că nu putem merge mai departe. Atunci mintea şi sufletul merg pe căii diferite.

Poți să trădezi pe cineva,pe care l-ai asigurat de tot sprijinul tău.

Poți să trădezi persoana iubită, cel mai bun prieten, pe tine.

 Fiecare avem destin, nu-I aşa. Pe Sisif l-au trădat zeii, nu muntele.

Noi ne trădăm între noi oamenii, pentru ca apoi cu inima zdrobita, sa ducem lupta cu noi  pentru a învinge acel sentiment de dezamăgire.

Trădarea sub aspectul adulterului, se manifesta în raporturile interumane, care se se bazează pe schimb, (* ) în numele iubirii. Se poate trăda doar fizic? Acolo e suflet, NU?  “te-am trădat sunt vinovat, cu sufletul nu te-am trădat” Sigur?!.  

Refuzul de a comunica unele aspectele comportamentale, ruinează cuplul.

…si totuşi există iubire….

amal-kluni

iubirea

Dragostea – e un zbor liber a două inimi într-o singură direcție.

 Iubirea atrage oamenii creativi, e cheia lor.
leonid-afremov

„…dacă pot să iubesc mi-e destul
şi mi-este surâs
şi mi-este vis..”

Nu trebuie să spui “Te iubesc” dacă nu este adevărat, dar dacă este adevărat – este necesar să spunem de foarte multe ori cu voce tare, apoi deschide inima și sufletul fără o picătură de îndoială. Fiecare om vrea să audă că el este iubit, are nevoie să ştie că: „Voi fi acolo, indiferent de ce”, „Voi avea grijă de tine”, ” simt durerea”, ”  îţi doresc fericire „, ” mă tem să nu fi bolnav „, ” eu îți voi da dragostea şi căldura mea pentru totdeauna „… nu -i așa? Dar să nu spui aceste cuvinte magice doar pentru spectacol! Iubesc… Ce cuvânt plăcut și cald, provoca o furtună de sentimente minunate, de lumină interioară, ne cresc aripi pentru a zbura .

Pictura a devenit Marea Artă, destin uman, reprezentat în culori.

irene-sheri-83

Iubirea, umple sufletul de vis, de frumos.  De dor.

 

terapie pentru suflet

”Eminescu e o culme unde nu urci decât pentru a îngenunchea”. O.Paler

 Corespondenţă Mihai Eminescu – Veronica Micle

Adormind aseară cu gândul la tine şi deşteptându-mă dimineaţa tot cu el, aş putea să îţi scriu toată ziua fără să obosesc, dacă cititul nu te-ar obosi pe tine. Nu ştiu de ce, orice lucru, chiar şi acelea care nu au a face deloc cu tine, îmi aduc aminte de tine.

Te urăsc uneori pentru că te ştiu stăpână pe toate farmecele cu care m-ai nebunit, te urăsc presupunând că ai putea dărui din ceea ce e averea mea, singura mea avere. Fericit pe deplin nu aş fi cu tine, decât departe de lume, unde să n-am nici a te arăta nimănui şi liniştit nu aş fi decât închizându-te într-o colivie, unde numai eu să am intrarea….

…Iubeşte-mă şi iartă-mi păcatele, căci tu eşti Dumnezeul la care mă închin.

…Eu te-am iubit îmi pare-un veac, tu nici măcar din când în când,
Şi nici ai vrut să alinezi al meu amar din când în când.
Erai frumoasă cum nu e nimic în cer şi pe pământ;
Azi nu mai eşti precum ai fost, frumoasă doar din când în când
Şi ochii tăi ce străluceau mistuitor şi înfocat
Sunt osteniţi şi se aprind cu mult mai rar din când în când.
O, spune-mi, suflet dulce, tu, pe care-atâta l-am iubit,
Dac-ai aflat în calea ta vrun solitar din când în când…

„Şi-a creat pe pânza goală,

Pe madona dumnezeie…

Cu diadema de stele,

Cu surâsul blând, vergin,

Fata-i pală-n raze blonde

Chip de înger… dar femeie,

Căci femeia-i prototipul

Îngerilor din senin.”

 (Mihai Eminescu”Venere şi Madona”

andrei-remnev

Andrei Remnev,artist

 

Lucian Blaga

“Nici o soţie a unui mare creator – cum a fost Lucian – nu poate avea pretenţia de-a face să-i vibreze lira până la sfârşitul vieţii. Mie îmi aparţin „Poemele luminii” şi alte câteva poezii din volumele ulterioare. L-am înţeles perfect pe Lucian şi arta lui. Chiar dacă uneori n-a fost uşor… Dacă aş fi poetă, aş spune că am constituit o constelaţie, fireşte terestră. Numai că în jurul ei s-au ivit alte stele, care au luminat zarea poetului în căutarea de comori ale vieţii şi lumii. Repet, am înţeles realitatea situaţiei, şi locul din mijlocul iniţialei constelaţii neştirbit a rămas”!  „L-au mîngîiat multe femei. Toate le-am înţeles, dar în braţele mele a murit” Cornelia Blaga

„Setos îţi beau mireasma şi-ţi cuprind obrajii cu palmele-amândouă, cum cuprinzi în suflet o minune. Ne arde-apropierea, ochi în ochi cum stăm. Şi totuşi tu-mi şopteşti:”Mi-asa de dor de tine!” Aşa de tainic tu mi-o spui şi dornic, parc-aş fi pribeag pe-un alt pământ.”Lucian Blaga

dd

 

 

Luna

„Uneori ai vrea să ascunzi sufletul să nu-l vadă nici o rază de soare.”

Unde e capătul, nemărginirii? Cum ai putea găsi calea înapoi fără a afla unde ai ajuns?

Care e raza de lumină pe care ajung gândurile tale?

Pe gândul meu dansează Luna –  cu aspectul ei rece, de gheată, îmi pune în geam amintiri … Ale tale doruri …

  Astrul pictează. Trimite cerului imagini prin ochii lui, să aibă Cerul un dar, căci,EL, este martorul tăcut, al nenumăratelor legende,povesti de iubire, amintiri …. Să-ti fie Răsăritul… Iubire!

o-stea

 

 

 

 

 

 

 

frumoasă era ea

Frumosul e poarta deschisă către armonie,în spatele ochiului se află sufletul.

Fusese ea frumoasă şi înainte de a îmbătrâni
dar acum adaosul de zile îi pria
şi cu cât îmbătrânea cu atât devenea mai frumoasă
pielea ei părea incandescentă
blândeţea i se revărsa pe faţă ca o cascadă
cuvintele ei erau din ce în ce mai rotunde

pino-10

uluitor de frumoasă era ea îmbătrânind
orice atingere se prefăcea în sidef
în bucătărie, când spală vasele
farfuriile de tablă se transformau în argint
iar argintăria în veselă de aur

frumoasă, frumoasă era ea îmbătrânind – Matei Visniec

Tu,floare de colt

Descifrez tăcerea literelor

Literele nu vor să fie gânduri, nu mai vor să fie doruri, sunt litere şi simboluri care aluneca în cuvinte pentru a crea povestea de iarnă; Eram doi oameni de zăpadă, unde soarele râdea să cadă, eram între cer, brazi,  munte, ce sperau să vadă mult mister la doi muritori…  mi-a fost dat să fiu iubită.

  • Noi încântam inima şi umplem sufletul de lumină, spuse natura.

V-am da a noastră nemurire
Pentru iubirea ce-o aveti
O zi măcar în omenire
Ne-ar face existenta de-a pururi, în armonie !

  • Eu, vreau să simt nemurirea, să fiu o stea pe cer ori cântec; sa fiu un lut sărac.
  • Uite cerul.. v-a înflori curând…

  • “I think I’m in heaven”

Aici îmi place să trăiesc, pe munte, indiferent de timp, sunt greu.. de găsit.. de atins ..de avut.. Sunt floarea de colţ, simbolul curajului şi al iubirii.

floare-de-colt_orig

….  si mai sunt… un buchet de flori… fiecare floarea e starea mea de spirit.

fl

“Există flori întotdeauna pentru cei care îşi doresc să le vadă” – Henri Matisse

reverie

În fiecare an, Palatul Hofburg din Viena găzduiește o sărbătoare specială în onoarea ajunul Anului Nou. Evenimentul în sine are magia unui basm.

magia-unui-basm

Preia tot ceea ce este splendid, demn de apreciere şi iubire.

“Tu cugetă la Ce, dar mai mult la Cum.” Goethe- Faust  

„Clipă, rămâi! Eşti atât de frumoasă! „,  e dorința umană de iubire.

annnn

La vie en rose

5

„Dragostea a fost inventată pentru a da poezie vieții.”

un buchet de trandafiri
e o aromă de fericire

 ros

“Nu contează ce numim dragoste – pofta ori sentimentul-, aprinderea acestui foc rămâne un mister.” Eric-Emmanuel Schmitt, Elixirul dragostei.

Câteva idei pentru anul 2017.

Află o modalitate de a crea mai mult romantism .
Să construim lumea în care vrem sa trăim,nu cea pe care ceilalți o doresc pentru noi.
Să fii mai deschis în abordarea lucrurilor.
Fă ceva bun pentru sănătatea organismului tău zi cu zi, prin activitatea fizică.
Ia-ti angajamente.
Cu Dragoste să răspunzi la orice Ură.


arta

 

                        La multi ani,un an nou cu multe realizări,vise împlinite,sănătate în

anul 2017

Processed with VSCO with b5 preset

Moda trece, stilul e etern.” Yves Saint Laurent

Pentru a fi de neînlocuit, trebuie sa fii mereu diferit.” Coco Chanel

O femeie ar trebui sa fie două lucruri: „classy” si fabuloasa!” Coco Chanel

Închei anul în stilul meu caracteristic.

MARIO DICE, artist

***arta&arta***

11

zâmbet

Te-am căutat în acest timp continuu… printre nori, prin cerul senin, pe pământ mă opream şi voiam să te strig, dar n-am cunoscut niciodată cum te cheamă. Cine e? Iubirea! Arat-o lumii!

Zâmbesc. Mă întrebi de unde vine acel zâmbet cald pe chip, din suflet; vine.

amal-kluni

Ia un zâmbet
dăruieşe-l celui
Care nu l-a avut niciodată.
Ia o rază de soare
Şi trimite-o acolo unde
Domneşte întunericul

Ia curajul şi pune-l în inima celui
Care nu ştie să lupte.
Descoperă viaţa
Şi povesteşte-o celui
Care nu o înţelege.
Ia speranţă şi trăieşte în lumină.
Ia bunătatea
Şi dă-o celui care nu ştie să dea.
Descoperă iubirea
Şi arat-o lumii… Mahatma Gandhi

culoarea în artă

 Culoarea,sentiment de frumos si bine. Artă pentru suflet.

Elena Katsyura – pictor

Elena Katsyura Елена Кацура Tutt'Art@Elena Katsyura Елена Кацура Tutt'Art@

002-2

autumn-athens-999

 

bucurie

Sărbători fericite!

De câte ori iubim, de câte ori dăruim, e Crăciun.

AVE MARIA

Crăciunul e raza de lumina, ce vindecă cu iubire, tot ceea ce este de vindecat.

 

 

 

stele lucitoare

…Se făcea că din înaltul cerului se coborau îngeri cu aripile pline de stele..Când aripile lor zburau, puzderie de stele cădeau deasupra lor, acoperindu-i…
Era noaptea de Crăciun, o noapte de vis…o noapte în care lacrimile au luciri de stele, mai ales cele ce sunt plânse pe ascuns..
În noaptea aceea, magia de Crăciun se cuibărise în inima lor, a rămas acolo pentru totdeauna…

stelute

 Chiar acum, pe pleoape cad fulgi albi de nea, ochii strălucesc… dar prin respirația caldă  se topesc transformându-i în lacrimi de bucurie.

Iar eu, de jos, credeam că ning flori! 

floare

E nevoie să dansezi prin ploaie pentru a iubi acest joc : arta de a trăi.

Elie Saab, fashion 2017

În ajunul Crăciunului să mângâiem oamenii cu cele mai frumoase flori care sunt: dragostea, încrederea, omenia, iertarea, bucuria. M-am născut cu o necesitate enormă de a primi iubire şi cu o necesitate teribilă de a o dărui. A dărui e un gest nobil, prin care ne manifestăm iubirea, acesta ar fi spiritul nostru de Crăciun, de a vedea bucuria oamenilor; subliniind valorile reale, să le apreciem. Îmi place albul, în el văd puritate, candoare, lumina.
Şi dacă tot nu avem parte de puritatea fulgilor de zăpadă, vă propun un amestec de culori pentru încântare. Artă.

Crăciunul e bagheta magică aruncată peste lume, iată totul este frumos şi bucurie.

amintiripaintingsfachion-2017-4

                                    Pe norii de mătase a cerului se dansează aniversarea iubirii.

SUPERB!

Sexy show ,Saab*

…lasă-mă să te iubesc,să te uit,pentru a te iubi din nou…

irene-sheri5

A fost Un drum ciudat Umbrit de nori, Scăldat de soare A fost Un drum ciudat De ape mari, Unduitoare Și-au fost Și clipe când, Urcând pe stânci, Pierdeam răbdarea Și-a fost Pe drumul meu Și resemnarea Cândva, Un labirint Ne-a născut din vis Și din iubire A fost, În drumul meu, Un lung popas De rătăcire Un timp, Plopi fără soț Mi-au străjuit Străini cărarea Și-apoi Te-am auzit Rostind chemarea Am alergat La pieptul tău, Cu lacrimi mari Ți-am mulțumit Că-n drumul meu Ai apărut Ca un tărâm De mult dorit Vom legăna La nesfârșit Iubirea noastră Au fost,Pe drumul meu, Atâtea flori Înșelătoare Dar tu Mi-aduci acum Parfum de brad Și val de mare Mi-aduci, C-un zâmbet doar,Ceas liniștit În fapt de seară Mi-aduci, Cu un cuvânt, O primăvară Am alergat La pieptul tău, Cu lacrimi mari Ți-am mulțumit Că-n drumul meu Ai apărut Ca un tărâm De mult dorit Vom legăna La nesfârșit Iubirea noastră. Inegalabila, DIDA DRAGAN  ❤

sarb-cu-iubire

 

Rugăciune…

… Octavian Goga

Rătăcitor, cu ochii tulburi,

Cu trupul istovit de cale,

Eu cad neputincios, stăpâne,

În fața strălucirii tale.

În drum mi se desfac prăpăstii,

Și-n negură se-mbracă zarea,

Eu în genunchi spre tine caut:

Părinte,-orânduie-mi cărarea!

 111

În pieptul zbuciumat de doruri

Eu simt ispitele cum sapă,

Cum vor să-mi tulbure izvorul

Din care sufletul s-adapă.

Din valul lumii lor mă smulge

Și cu povața ta-nțeleaptă,

În veci spre cei rămași în urmă,

Tu, Doamne, văzul meu îndreaptă.

 rug

Dezleagă minții mele taina

Și legea farmecelor firii,

Sădește-n brațul meu de-a pururi

Tăria urii și-a iubirii.

Dă-mi cântecul și dă-mi lumina

Și zvonul firii-ndrăgostite,

Dă-i raza soarelui de vară

Pleoapei mele ostenite.

iub

Alungă patimile mele,

Pe veci strigarea lor o frânge,

Și de durerea altor inimi

Învață-mă pe mine-a plânge.

Nu rostul meu, de-a pururi pradă

Ursitei maștere și rele,

Ci jalea unei lumi, părinte,

Să plângă-n lacrimile mele.

 Dă-mi tot amarul, toată truda

Atâtor doruri fără leacuri,

rugaciune

Dă-mi viforul în care urlă

Și gem robiile de veacuri.

De mult gem umiliții-n umbră,

Cu umeri gârbovi de povară…

Durerea lor înfricoșată

În inimă tu mi-o coboară.

 În suflet seamănă-mi furtună,

Să-l simt în matca-i cum se zbate,

Cum tot amarul se revarsă

Pe strunele înfiorate;

Și cum sub bolta lui aprinsă,

În smalț de fulgere albastre,

Încheagă-și glasul de aramă:

Cântarea pătimirii noastre

patimirea

Avem nevoie să îl găsim pe Dumnezeu, iar Dumnezeu nu poate fi găsit în zgomot şi agitaţie. Dumnezeu este prietenul tăcerii. Observă cum natura – copacii, florile, iarba – cresc în tăcere. Observă cum stelele, lună şi soarele se mişca pe cer în tăcere.

                                                                            – Maica Tereza de Calcutta-

Vis vegetal Magda Isanos

1a

Aş vrea să fiu copac şi-aş vrea să cresc

Lângă fereastra ta, te-aş auzi

Şi-n voie te-aş privi întreaga zi.
M-aş apuca şi iarna să-nfloresc,
Ca să te bucuri. Păsările cele
Mai mândre-ar face cuib pe creanga mea,
Şi nopţile mi-ar da cercei de stele,
Pe care, ca pe frunze, ţi le-aş da.

Prin geamul larg deschis, de-atâtea ori

M-aş apleca uşoară, să-ţi sărut

2b

Când părul ce pe frunte ţi-a căzut,
Când buzele, cu buze moi de flori.
Spre toamna m-aş juca, zvârlindu-ţi mere
Şi foi de aur roşu prin odaie,
Cu-a ramurilor tânăra putere

Ţi-aş apăra obloanele de ploaie.

Şi, cine ştie, poate că într-o seară
De primăvară, când va fi şi luna,
Va trece prin grădini o zână bună,
Făcându-mă femeie să fiu iară.
Atuncea, sprijinindu-mi de pervaz

3a

Cu părul încă doldora de vânt,
Cu rouă şi cu luna pe obraz,
Eu ţi-aş sări în casă, şi senină
(uitând de-atâta vreme să vorbesc),
Cu câte-un cuib în fiecare mână
Întinsă, aş începe să zâmbesc.

 

 

Rembrandt

Întorcerea fiului risipitor. „pierdut era,dar s-a aflat” Fiul îngenunchează primind binecuvantarea tatălui sau, într-o lumină aurie,specifica artistului, invocă harul lumii tainice si sfinte,iertarea. Este un mesaj profund de credinţă si iubire către umanitate, suprem,prin geniul său de creatie.

Si tâlharii se iubesc între ei spune Iisus, pentru a da de înteles ca iubirea îi include chiar si pe dusmanii tai!
Suntem departe, dar putem vorbi despre necesarul de a iubi cu adevarat, recunoscând limitele.

„Iubirea acopera o multime de păcate”

rembrandt

Rembrandt, a fost un pictor olandez  al secolului al 17 – lea

Scriitorul Octavian Paler, a cunoscut zonele sensibile ale sufletului,iubirea,durerea.. . „Îmi răzbun durerea cu o mare nevoie de a iubi” le exprimă superb prin cuvinte scrise care produc bucuria de a citi cu o deosebita plăcere, scrisul lui are un farmec aparte.

 Van Gogh,un artist care oferă totul fără să primească nimic.

” Totdeauna când văd stelele încep să visez” – (Van Gogh)

 Resemnarea este pentru cei ce ştiu să se resemneze şi credinţa pentru cei ce ştiu să creadă… eu sunt născut nu pentru primul lucru – (Van Gogh

self-portrait-1888

Octavian Paler – Vincent Van Gogh sau revanşa prin artă .

Publicat în Revista “Flacăra” nr.1333 – 25.12.1980

S-a scris mult despre sinuciderea lui Van Gogh; nimeni nu s-a gândit, totuşi, că ea nu s-a petrecut numai în duminica în care pictorul şi-a tras un glonte în piept.

Este un preot păgân al frumuseţii şi suferinţei, care, după ce-şi va striga dragostea şi durerea, „se va sinucide în altar.”  

Ultimii săi ani au fost apoteoza geniului său, dar şi o lungă sinucidere. Aproape întreaga lui mare operă este realizată în aceşti ani în care soarele orbitor al sudului coboară în noaptea sumbră a nebuniei, dar tot atunci Van Gogh se supune unei presiuni înfricoşătoare la care, în mod normal, o viaţă, şi cu atât mai mult una măcinată de boală, nu poate rezista.

Timpul său se comprimă brusc, gata să explodeze. Flacăra lui dansează pe lama de cuţit dintre extaz şi moarte. Pictorul se grăbeşte. Se teme că nu va avea vreme să-şi descarce sufletul ? Cândva, iubind o femeie care l-a respins, s-a dus acasă la părinţii ei şi le-a cerut voie s-o vadă numai cât timp va reuşi să-şi tină degetele în flacără.

 De fapt, aşa procedează şi cu viaţa lui. Vrea să existe numai câtă vreme reuşeşte să se menţină în flacără. Altfel… A cerut un pistol spunând că vrea să împuşte corbi.

Printr-o curioasă compensaţie cei care simt presiunea destinului ameninţând să-i omoare repede sunt parcă mai obsedaţi de eternitate. La 35 de ani, Van Gogh e obsedat de ideea de a ajunge după moarte într-o stea. Când alţii sunt în plină vigoare a vieţii, el se pregateşte de nemurire convins că lumânarea nu va mai arde mult.  

 Poate că absolutul este totdeauna revanşa celor frustraţi în existenţa lor relativă, a celor care neavând aproape nimic s-au hotărât să vrea totul. Dar convingerea mea e că orice ar fi făcut în viaţă acest olandez s-ar fi dăruit la fel: total.

Există oameni care nu-şi pot menaja şi distribui forţele. Ei trebuie să arunce o dată totul în cântar. Chiar viaţa lor. Ţinta pe care o urmăresc o devoră. A trăi nu e pentru ei decât un mijloc de a se lăsa devoraţi. Nu-i sperie gândul că se va întâmpla să moară mai devreme decât alţii.

Ei nu pot fi cumpătaţi când e vorba de visul lor. Trăiesc sub o dictatură sublimă, a pasiunii care îi omoară. Curajul lor nu trebuie confundat cu al celor care făceau ocheade femeilor în drum spre ghilotină. Pur şi simplu ei nu pot trăi altfel. Van Gogh n-a putut păstra niciodată o măsură în existenţa lui. El nu s-a priceput în nici o privinţă să se oprească la timp, să nu cadă în exces. Până şi biserica protestantă s-a speriat de zelul său la Borinage, retrăgându-i dreptul de a predica.

Acest solitar ciudat nu ştia, într-adevăr, să se servească de o idee în interesul său. Se pricepea numai să ia în serios totul. Vânzător de tablouri la Londra, refuza să recomande gravurile pe care le detesta. În toate pasiunile năvăleşte, ca şi la Academia din Anvers, ca o bombă, intempestiv, fără tact şi fără măsură. El nu cunoaşte decât excesul. Şi în singurătate şi în suferinţă şi în furia de a crea.

   Ajuns în Provenţa, pictează într-un ritm frenetic, de dimineaţă până seara. Cu eterna lui pipă între dinţi, trece pe străzile din Arles urmărit de copiii care strigă în urma lui şi râd. Se duce în câmp, unde stă toată ziua sub soarele năucitor. Lucru spune el. Picteaza repede, fără să revină, fără să facă retuşuri.

Stăpânit parcă permanent de gândul că nu are prea mult timp la dispoziţie. Seara îşi ameţeşte uneori foamea cu absint. Sunt ca o locomotivă care pictează. Şi dacă auzim cum trebuie aceste vorbe, simţim că ele sunt rostite cu o voce sugrumată, de un om care bănuieşte că moartea poate să-i sară oricând în gâtlej. Suprimă uneori detaliile în maniera lui Giotto, căutând să ajungă repede, cât mai repede la esenţial.

În peisaje, lumina e aproape de paroxism, arborii par să se răsucească surescitaţi de căldură şi totul e însetat de un absolut confuz şi fierbinte, iar în autoportrete îl simţim parcă pe pictor gata să murmure, cum o va face o dată, „Ah, viaţa, pricina despărţirilor, a plecărilor”. Fără îndoială, cineva care murmură asta nu e deloc nepăsător când priveşte în jurul său. Dar despărţirea, plecarea, tristeţea, au început, chiar sub enormul disc galben al soarelui care exaltă energiile vitale.

Căci Van Gogh face parte dintre artiştii care nu pot trăi şi crea în acelaşi timp. Arta lui nu se mulţumeşte cu o parte din forţele lui. Ea îi cere, necruţătoare şi despotică, toată energia. După ce pictorul a eşuat în toate tentativele, singura şansă de fericire care i-a mai rămas este cea care îl ucide.

Pe măsură ce omul îşî urcă Golgota, artistul îşi ia revanşa pentru ceea ce se întâmplă omului. Despuiat de orice orgoliu, el e convins din ce în ce mai mult că e un călător care merge undeva şi are o destinatie. Nimeni nu observase altădată că pe tânărul predicator din Borinage nu-l interesa în realitate Dumnezeu, ci opera lui, omul.

Dumnezeu nu era decât un mijloc de a ajunge la compasiune şi dragoste. Acum a ajuns aici cu ajutorul artei. Şi se lasă devorat ca să-şi hrănească arta.. Ca şi Prometeu al lui Gide, el trebuie să scadă, iar vulturul să crească. Zilele lui din ultimii doi ani sunt un amestec de extaz însorit, de prăbuşiri dureroase din care se ridică, pictând şi mai disperat.

“Simt o furie îndârjită de a lucra, cum n-am avut niciodată înainte, scrie el. Şi cred că tocmai asta contribuie la însănătoşirea mea. Nenorocita mea de boală mă împinge să lucrez cu furie îndârjită”… Van Gogh

Drama lui Van Gogh se joacă astfel pe o scenă goală, fără spectatori, între complexul eşecului şi tentaţia absolutului. El are pietre de moară legate de picioare şi, pe de altă parte, aripi ca Icar. Nu poate să renunţe nici la unele, nici la altele. Singurul lucru de care poate dispune este viaţa sa. Şi-o macină şi şi-o arde. „O, Doamne, nu există Dumnezeu”, exclamă el, dar ce există atunci ? Există arta ! 

  Cât timp va mai reuşi să-şi ţină degetele în flacără, va face, prin artă, o tentativă disperată: să-şi concilieze pietrele de moară cu aripile. Ceea ce nimeni n-a reuşit. Van Gogh încearcă înainte de a fi răpus. Şi tocmai această îndârjire eroică a singurătăţii lui care umple pânzele de lumină, de lanuri de grâu şi de ceruri prinse într-un vârtej cosmic, această încordare supremă care înalţă geniul, doboară omul.

 Dar asemenea personajelor dostoievskiene, el ştie că dacă a pus piciorul pe prima treaptă, trebuie să înainteze, să trudească până la cea din urmă.

eu-imi-visez-picturile-iar-apoi-imi-pictez-visele-vincent-van-goghvincent-van-gogh-peisaj-de-toamna-cu-copaci-1885

 

 

 

 

 

Ulciorul

Rămîi să mai ciocnim o cupă
La hanul vechi de pe coclauri
Căci pentru vin şi pentru tine
Mai am în sîn trei pumni de aur.
Rămîi să-nmormîntăm tristeţea
Şi setea fără de-alinare
Cu vinul negru de la hanul
Din valea umbrelor fugare.
Ştii tu, frumoaso, că ulciorul
Din care bei înfrigurată
E făurit din taina sfîntă
Din taina unui trup de fată.
L-a făurit cîndva olarul
Cel inspirat de duhul rău
Din taina unui trup de fată
Frumos şi cald ca trupul tău.

francisco-ribera-gomezÎnmiresmează-te, frumoaso,
Ca pe-un altar de mirodenii
Cît zarea-i plină de albastru
Şi lumea plină-i de vedenii
Şi-atît cît drumurile vieţii
Mai au pe margini bucurii
Că mîine în zadar vei bate
La porţi de suflete pustii.
Iubeşte-mă acum căci anii
Nebănuiţi vor pune frîu,
Iar clipele iubirii noastre
Se scurg ca undele pe rîu.
Ca mîine-om putrezi-n morminte
Uitaţi, nepomeniţi de nimeni,
Ca mîine vor veni olarii
Să fure lut din ţintirime.
Iar trupul tău care mi-e astăzi
Cel mai iubit dintre limanuri
Va fi un biet ulcior din care
Vor bea drumeţii pe la hanuri.

Omar Khayyam

Francisco Ribera Gomez,pictor

passage into midnight

De câte ori e nevoie,aprinde un vis si lasă-l sa ardă în tine.

Alfredo Roldán,pictor

alfredo-roldan

Dă-mi, te rog poezie

sufletul înapoi,să pot pleca dincolo,
în nemurire!
La vremea Judecăţii,
mă va întreba Domnul:
Ce-ai făcut cu sufletul?
Și eu ce-I voi putea răspunde?
L-am uitat, Doamne,
închis în poezie.
Iartă-mă!      (Angelina Nădejde)