O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

In memoria…

” Dragostea e chiar parte din suflet. E de aceeaşi natură. Dragostea e o scânteie divină ca şi sufletul şi tot ca el, e incoruptibilă, indivizibilă, nepieritoare. E un punct de foc în noi, nemuritor şi infinit pe care nimic nu îl poate mărgini şi nimic nu îl poate atinge. Îl simţi arzând pana în măduva oaselor şi-l vezi strălucind pana în adâncurile cerului.” Victor Hugo.

 

…cândva ….undeva….

O lacrimă pe obraz este < lacrima puterii interioare. Există o sacralitate în lacrimi. Nu sunt semnul slăbiciunii, ci al puterii>> a destinului, a timpului. În libertate, pot să plâng, pot să râd fără să-mi pese, sunt eu însămi, fără teama de judecată sau de dorinţe neîmplinite ori de singurătate, cu vise în libertatea sufletului.. care este scânteia divină ce şi-a uitat aripile în inima… rămânând cu două răni adânci ce sângerează lumină. Între cer şi pământ cu Credinţa mă înalt, mă vindec de rău, cu smerenie şi simplitate. Ofer, primesc, iubesc cu candoare, mor, mă nasc din nou, greşesc, repar; pare o eternitate. 

Aş vrea să fiu o stea pe cerul senin, venită de nicăieri, să strălucesc în neant… sau un cântec să picur iubire.

 

Comments on: "In memoria…" (2)

  1. o stea ești, privește-te-n oglindă

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: