viata intre lumini si umbre

„Iadul este gol şi toţi diavolii sunt aici. Şi iadul s-a golit!”… William Shakespeare

La venirea pe lume, ne întâmpină universul plin de astre, distant, venim goi trupește și plini de suflet. Strălucim!. Darul lui Dumnezeu, unic şi irepetabil. Primim flacăra vieţii. Care arde cu smerenie, în așteptarea unei autentice judecăți.

De mici folosim cuvinte cu ajutorul cărora să ne exprimăm bucuriile, sentimentele .

După o viaţă vrei să laşi după tine o palidă urmă, o părere, un strigăt.. pentru cei care te-au cunoscut. Toată viața alegem să fim demni, să construim lucruri care să ne reprezinte, care să ne pună în valoare. Cu cât mai multe soluţii de viaţă cu atât suntem puşi în valoare mai mult. Ele sunt cele care duc prețul, stima de sine și aprecierile celorlalți… Mă bucur pentru cei care privesc viața în culori; în cameră se poate stinge becul; dar lumina sufletului nu.. Fiecare ascunde în sine o poveste, povestea lui. Între cer şi pământ exista oamenii dragi, care mă mângâiau tandru, care mă hrăneau mica fiind, mă certau, apoi îmi ştergeau lacrima de pe obraz, era emoţia din gestul de copil. Ele sunt persoanele care mi-a oferit îndemnul ideal de viața. Accept viața aşa cum e, imperfectă, ea este o parte din mine… Nu sunt perfectă. Mă accept aşa cum sunt. Deşi unii, se străduiesc să te facă să semeni cu ei, evident că te opui. Cuvintele lor sunt prea multe, se sustrag logicii, rămân doar cuvinte. Suntem fiinţe unice, trebuie să învingem frica, reţinerile, lupta e în noi , fiecare trebuie să ardă singur şi să greşească singur. Există zile în care vezi lumea până-n adâncurile ei, şi tocmai asta te derutează, nu poţi, să-i dai de capăt, ele se sustrag logicii, sunt ca o pată apărută din senin, te doare că eşti o fiinţă măruntă, neputincioasă în faţa multor provocări. Treci prin focul vieţii şi nu mai ai timp, şa o înţelegi. !”Viaţa înseamnă moarte continuă.”