O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

Paradisul alb – Groenlanda

Mă declar pasionată de natură .

În urmă cu ceva timp la televiziunea TV.5 am urmărit o explorare în Groenlanda,cu barca! Am fost fascinată de tabloul pe care l-am admirat. Răsărit de soare, apus de soare, aurora boreală, peisajul alb strălucind în soare, meduze, balena albastră, foci albe,lupi polari etc.. , pericolele pe care si le-au asumat cei doi expeditori de origine franceză; riscurile aventurii.

Groenlanda că este cea mai mare insulă de pe Terra, din lumea nopţilor , zise “albe” , pentru că aici soarele nu apune timp de 4 luni şi jumătate. Între 25 mai şi 25 iunie soarele se afla timp de 24 de ore în înaltul cerului, perioada numită şi ziua polară, atunci când timpul pare suspendat, iar întregul peisaj este îmbrăcat într-o lumină de basm, în paradisul alb.

aurora boreala

Aurora Boreala, dansul luminilor,numita si zeița zilelor însorite. …  în mitologia romană, Boreas este  numele grecesc al vânturilor nordice. Astronomul francez Pierre Gassendi a folosit numele de Aurora, pentru prima dată în 1621. Aurora Boreala, apare ca o strălucire difuză pe cer sau ca o perdea de raze care pornesc de la orizont şi luminează. Reflexia dintre vântul solar şi câmpul magnetic al pământului.

zeita diminetii

Spectacolul de lumini este vizibil numai în regiunile polare, ocazional, poate ajunge până în Europa. Aş vrea să ajung candva.. în Norvegia, pentru admirarea fiordurilor şi aurora boreală. O aventura în Groenlanda costa aprox.4000 de euro!!!.

meduza

meduza

pui de foca

pui de foca

Comments on: "Paradisul alb – Groenlanda" (2)

  1. Alt articol articol foarte frumos, Ane, pentru care îți mulțumesc. Iată, youtube-ul, wordpress-ul și alte rețele de socializare ne împlinesc parțial visele de a putea vedea asemenea minuni ale naturii, până vom reuși, poate, să le admirăm în mod real. Zile frumoase cu toate cele bune !

    • Da, ai dreptate! Misterul, frumosul și armonia, sunetul imaginilor fac tabloul complect al misterioasei lumii in care ne ducem existenta 🙂 O seara agreabila si o noapte excelenta iti doresc Georgeta.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: