O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

Iată mesajul cărţii „Corpul in imaginarul virtual” –  Lucia Simona Dinescu (n. 1977), doctor in filologie.

OM CALC.

 Cronica de Sorin Lavric.

Perechea om-calculator a început să facă carieră: inginerie genetică, arte, religie, filozofie, ideologie, terapie medicală sau neurotehnologii. Concluzia ce reiese din capitolele volumului are alura unei profeţii amare: întîlnirea omului cu computerul a dat naştere unei existenţe corcite (jumătate om-jumătate calculator) al cărei destin pare să se desfăşoare, dacă nu în dauna omului, atunci negreşit în direcţia modificării naturii umane. Perechea om-calculator se află într-un echilibru incert, ca într-o competiţie în care nu poţi spune de la început de partea cui vor înclina sorţii izbînzii. Şi deşi la început relaţia pare să semene cu o simbioză prielnică ambelor părţi, cu timpul simbioza începe să aducă a mezalianţă, iar mezalinaţa se transformă într-o căsătorie morganatică: atîta doar că fiinţa inferioară al cărei rang nu se ridică la nivelul partenerului nu este computerul, ci omul

Iar dacă pînă acum omul privea calculatorul ca pe o unealtă menită a-i uşura munca şi a-i mări randamentul, încetul cu încetul lumea cibernetică îl va absorbi într-un tărîm în care omul nu numai că îşi va pierde întîietatea, dar pe deasupra, din protaganist al evoluţiei vieţii pe pămînt, va deveni o victimă a ei: un fel de anexă a computerului.

Ceea ce a mai rămas natural în noi va deveni într-o bună zi o achiziţie artificială. Iar de cînd calculatorul a apărut în viaţa noastră, până şi vocabula „virtual” şi-a modificat semnificaţia

Şi astfel realitatea virtuală este acel spaţiu din interiorul calculatorului care a devenit pentru foarte mulţi o lume ce este cu mult mai aievea decît viaţa concretă. Lumea aceasta nu numai că ne absoarbe, dar ne modifică lăuntric pînă la pierderea identităţii.

Iar ceea ce frapează la această simbioză este gradul de intruziune a calculatorului în viaţa omului. De la proteze şi implanturi menite a corecta infirmităţi şi handicapuri fizice, s-a trecut la microcipuri menite a îmbunătăţi performanţele neuro-endocrine Cu alte cuvinte, ceea ce este definitoriu pentru un om nu e trupul lui, ci mintea lui, acea conştiin­ţă irepetabilă căreia îi datorează de fapt unicitatea.

Da mintea,  ne va salva asta am citit si eu pe un siteu strain …„Quantum conştiinţa” -QC – care ar putea fi probabil următoarea etapă în evoluţia umanităţii. O noua conştiinţa  este deja în curs de dezvoltare în lume, mintea ar putea fi „mântuirea” noastră.

la un moment dat, mintea umană nu poate să aibă decît un număr finit de gînduri, astfel că omniscenţa postulată de transumanişti este o iluzie.”

 Suntem siliţi să ne privim pe noi înşine sub speţa unei apropiate metamorfoze: o metamorfoză în virtutea căreia omul va deveni o verigă de tranziţie către un stadiu evolutiv care, în loc de umanism, va purta numele de postumanism. Şi atunci, vorba cercetătoarei Katherine Hayles, „întrebarea nu este dacă vom deveni postumani, pentru că postumanitatea este deja aici. Mai degrabă, întrebarea este ce fel de postumani vom fi.”

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: