O iubeam, Anna Gavalda

„Singura anomalie este incapacitatea de a iubi.”

O iubeam pe această femeie. Iubeam sunetul vocii ei, umorul ei, râsul ei, felul cum vedea lumea.. Iubeam râsul ei, curiozitatea ei, discreţia ei, coloana vertebrală, şoldurile uşor reliefate, tăcerile, blândeţea ei şi… tot restul. Totul… Totul. Mă rugam să nu poată trăi fără mine

Mă fascina… Aş fi vrut ca lumea să se oprească din mersul ei. Ca noaptea să nu se mai sfârşească. Nu mai voiam s-o părăsesc. Niciodată. Voiam să rămân prăbuşit în fotoliul ăla şi s-o ascult pănâ la sfârşitul lumii povestindu-şi viaţa. Voiam imposibilul. Fără să ştiu, inauguram însăşi esenţa poveştii noastre… ore suspendate, ireale, imposibil de reţinut, de îndiguit. 

Eu am iubit o femeie. M-am îndrăgostit aşa, ca atunci când faci o boală. Fără să vreau, fără să cred, împotriva voinţei mele şi fără putinţă să mă apăr după aceea…

Stia prea bine ce facea in seara aceea, de neuitat. Poate ma insel, dar nu cred… Era cantecul ei de lebada, de ramas-bun, Era atat de fina, sigur ca simtea…Chiar si pielea ei era mai catifelata. Era oare constienta de asta? Era o generozitate din partea ei sau numai o cruzime? Amandoua, cred…Amandoua.

 

– Şi ce amintire păstrezi despre anii aceia?

– O viaţă ca o linie punctată… Nimic… Ceva. Din nou nimic. După aceea iar ceva. După aceea iar nimic… De fapt, a trecut foarte repede… (O iubeam, Anna Gavalda )

Iris – ultima toamna

Şi vara cu nopţile ei/S-a dus, şi câmpu-i veştejit/Te-am aşteptat pe lângă tei/Tu n-ai venit/… Târziu şi toamnă a plecat/Frunzişul tot e răvăşit/Plângând, pe drumuri, te-am chemat/TU N-AI VENIT.

“Lumea-I visul sufletului nostru”

feminitate

… Pentru a vedea zâmbetul tău m-am uitat la cerul albastru! Acolo unele cuvinte rămân suspendate între cer şi pământ sunt lacrimi colorate,de o nemărginită frumuseţe.

*Femeia frumoasă,feminină – cel mai sublim ideal.