antiteze si perplexitate

În imensa, puternica, frumoasa sală a lumii, se împarte iubire, se adună bucurii, se speră… Cuvintele alungă urâtul, singurătatea, înverzesc pustiuri, îndulcesc lacrimi, ne înseninează.

„N’ai desmierda, de n’ai şti să blestemi;/ surâd numai acei care suspină. /Azi n’ai zâmbi, de n’ar fi fost să gemi,/ de n’ai fi plâns, n’ai duce’n ochi lumină. /Şi dacă singur rana nu-ţi legai,/ cu mâna ta n’ai unge răni străine./ N’ai jindui după un colţ de rai /de n’ai purta un strop de iad în tine. /Căci nu te’nalti în slăvi până nu cazi cu fruntea grea,/ în pulberea amară. /Şi daca’nvii în cântecul de azi, /e c’ai murit în lacrima de-aseară. ” Antiteze, Radu Gyr. Imn , al gloriei umane; omul, chiar atunci când se afla pe treapta de jos a existentei, se uita spre gloria la care aspira.

Tu spui, liniştit, „adevăr”
Ei se uită la tine şi tac,
Fără să priceapă ce vrei,
Dar pentru că sunt oameni educaţi
Întreabă: „Cat costă?”
Tu le arăţi mâinile goale,
Dar ei nu mai pricep gestul demult
Şi, nedumeriţi, dau să plece.
Tu alergi şi le spui: „speranţă”.
Politicoşi, ei se opresc şi te întreabă
Încă o dată: „Cât costă?”

Iar tu nu ştii ce valoare are speranţa. Şi taci.

 Perplexitate – Octavian Paler

(Picturi,Karen Tarlton)