O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

Archive for noiembrie, 2016

Rugăciune…

… Octavian Goga

Rătăcitor, cu ochii tulburi,

Cu trupul istovit de cale,

Eu cad neputincios, stăpâne,

În fața strălucirii tale.

În drum mi se desfac prăpăstii,

Și-n negură se-mbracă zarea,

Eu în genunchi spre tine caut:

Părinte,-orânduie-mi cărarea!

 111

În pieptul zbuciumat de doruri

Eu simt ispitele cum sapă,

Cum vor să-mi tulbure izvorul

Din care sufletul s-adapă.

Din valul lumii lor mă smulge

Și cu povața ta-nțeleaptă,

În veci spre cei rămași în urmă,

Tu, Doamne, văzul meu îndreaptă.

 rug

Dezleagă minții mele taina

Și legea farmecelor firii,

Sădește-n brațul meu de-a pururi

Tăria urii și-a iubirii.

Dă-mi cântecul și dă-mi lumina

Și zvonul firii-ndrăgostite,

Dă-i raza soarelui de vară

Pleoapei mele ostenite.

iub

Alungă patimile mele,

Pe veci strigarea lor o frânge,

Și de durerea altor inimi

Învață-mă pe mine-a plânge.

Nu rostul meu, de-a pururi pradă

Ursitei maștere și rele,

Ci jalea unei lumi, părinte,

Să plângă-n lacrimile mele.

 Dă-mi tot amarul, toată truda

Atâtor doruri fără leacuri,

rugaciune

Dă-mi viforul în care urlă

Și gem robiile de veacuri.

De mult gem umiliții-n umbră,

Cu umeri gârbovi de povară…

Durerea lor înfricoșată

În inimă tu mi-o coboară.

 În suflet seamănă-mi furtună,

Să-l simt în matca-i cum se zbate,

Cum tot amarul se revarsă

Pe strunele înfiorate;

Și cum sub bolta lui aprinsă,

În smalț de fulgere albastre,

Încheagă-și glasul de aramă:

Cântarea pătimirii noastre

patimirea

Avem nevoie să îl găsim pe Dumnezeu, iar Dumnezeu nu poate fi găsit în zgomot şi agitaţie. Dumnezeu este prietenul tăcerii. Observă cum natura – copacii, florile, iarba – cresc în tăcere. Observă cum stelele, lună şi soarele se mişca pe cer în tăcere.

                                                                            – Maica Tereza de Calcutta-

Vis vegetal Magda Isanos

1a

Aş vrea să fiu copac şi-aş vrea să cresc

Lângă fereastra ta, te-aş auzi

Şi-n voie te-aş privi întreaga zi.
M-aş apuca şi iarna să-nfloresc,
Ca să te bucuri. Păsările cele
Mai mândre-ar face cuib pe creanga mea,
Şi nopţile mi-ar da cercei de stele,
Pe care, ca pe frunze, ţi le-aş da.

Prin geamul larg deschis, de-atâtea ori

M-aş apleca uşoară, să-ţi sărut

2b

Când părul ce pe frunte ţi-a căzut,
Când buzele, cu buze moi de flori.
Spre toamna m-aş juca, zvârlindu-ţi mere
Şi foi de aur roşu prin odaie,
Cu-a ramurilor tânăra putere

Ţi-aş apăra obloanele de ploaie.

Şi, cine ştie, poate că într-o seară
De primăvară, când va fi şi luna,
Va trece prin grădini o zână bună,
Făcându-mă femeie să fiu iară.
Atuncea, sprijinindu-mi de pervaz

3a

Cu părul încă doldora de vânt,
Cu rouă şi cu luna pe obraz,
Eu ţi-aş sări în casă, şi senină
(uitând de-atâta vreme să vorbesc),
Cu câte-un cuib în fiecare mână
Întinsă, aş începe să zâmbesc.

 

 

Rembrandt

Întorcerea fiului risipitor. „pierdut era,dar s-a aflat” Fiul îngenunchează primind binecuvantarea tatălui sau, într-o lumină aurie,specifica artistului, invocă harul lumii tainice si sfinte,iertarea. Este un mesaj profund de credinţă si iubire către umanitate, suprem,prin geniul său de creatie.

Si tâlharii se iubesc între ei spune Iisus, pentru a da de înteles ca iubirea îi include chiar si pe dusmanii tai!
Suntem departe, dar putem vorbi despre necesarul de a iubi cu adevarat, recunoscând limitele.

„Iubirea acopera o multime de păcate”

rembrandt

Rembrandt, a fost un pictor olandez  al secolului al 17 – lea