scrisoare

”testament atemporal asupra relației dintre frustrare și satisfacție în dragoste”, 

Iubirea absolută pentru o femeie rămasă, de atunci, un mister.

Te-am văzut și m-ai lăsat să te sărut, din acel moment nu mai am pace din cauza zbuciumului sufletesc. Sper să ierți libertatea pe care un suflet chinuit de anxietate și-a luat-o în a-ți scrie. Nu știu cum să-ți descriu această libertate, pe care a-i putea-o găsi atât de înălțătoare, dar dacă nu aș face-o, aș rămâne subjugat de tristețe. Nu se spune oare că este mai bine să exprimi un sentiment decât să-l ascunzi?

De ce, mă întreb, să fiu tăcut în legătură cu chinul meu? Exprimarea suferinței nu înseamnă oare ușurarea ei? Și dacă durerea fizică pare să găsească o alinare în strigătele îndureraților, nu este natural, Doamnă, ca suferința psihologică să caute răgaz în confesiunea făcute obiectului adorației?  ( Paul Cezannee)