mărturisire

Există o poartă vopsită în alb, o vezi, nu intri, te apropii de ea, şi intri.

Si..cineva m-a întrebat de ce mă tem cel mai mult, iar eu am răspuns formulând o temere, că cel mai mult mă tem de durerea celor pe care-I iubesc. Sun zile în care orgoliul şi iubirea se transformă într-un amalgam, incapacitatea de a discerne sensurile propriei existente “e un curcubeu deasupra sufletului ” aşa a fost mereu. Este darul lui Dumnezeu.. Zbuciumul de ieri, luminează azi cu lumina prezentului pentru frica care m-a făcut, cândva, să fug. Merită să ne amintim că dragostea nu poate fi decât simplă, curată, atunci omul drag are gust bun şi dulce. Este un miracol cum această serotonină “hormonul fericirii” poate transforma un om, în dar de mare de valoare. Intre umbră şi suflet, mă chema” Vino iubirea mea vreau să te văd doar o clipă, atunci când te ascunzi, în ochii străini, o clipă în plus dintr-o viaţă atât de dureros de scurtă. Oamenii apar în viaţa ta pentru o zi, pentru un anotimp sau pentru o veşnicie şi este cel mai bun prieten pe care l-ai putea avea, iubitul tău, iubita ta;  Prietenia este o componentă foarte importantă, de a vorbi cu sinceritatea tot timpul, deschis, de a-ţi exprima ideile, de a-ţi exprima sentimentele, de a mărturisi gândurile, dar să îl laşi să trăiască conform principiilor lui, nu în conformitate cu vrerea ta, mai mult a privi în acel sens care te face fericit.

Splendoarea cuvintelor, mărturisirea, face ca aerul să vibreze sensurile propriilor noastre cuvinte, se vor descoperi superb, se vor înnobila. Un dans al luminii, ca o cădere de stele.
M-am descheiat la suflet, am umplut cu vorbe, cu gânduri, pe străzi aurite de soare, cum a fost azi, o zi cu soare.

“M-apropii de pietre şi tac.”

„Dar, am să mă întorc cândva
Să alung din preajma ta…