arta pentru suflet

Oare – Auzi ca în inimă bate vântul,
Si-o petala, ofilita, pedepsește mai palida pământul….

Într-o zi am găsit pe geamul meu desenată o inimioară,un amalgam de mărgele din roua, colorate, ce alunecau aleatoriu. Cineva s-a îndrăgostit de mine… mi-am zis, un vis frumos,o scara a iubirii cu trepte infinite.Niciodată…cunoscute de noi.
Le sunt recunoscătoare pentru mâinile întinse,pentru frumosul şi iubirea ce mi-a fost dată,pentru durerea ce mă face azi mai bună ca ieri, să apreciezi mai mult, oamenii de mare valoare, întâlniți în situații de excepție,cei care te-au făcut  fericită lângă o prăpastie sau o margine de râpă, prieteni de nădejde care își deschid inima, trăită deodată, cu o îmbrățișare, cu un sărut. Fiecare călătorie pe care am făcut-o în existenta mea, inima mi-a desenat câte o amintire frumoasă, pe membrana niciodată albită a memoriei. 

Mi-am păstrat pe buze zâmbetul după fiecare lupta cu vântul, pe aici, ori aiurea. 🙂

*Toate zâmbetele mele

Le-am pus în vârful degetelor

Pe care prin părul tău le treceam.

De-atâta suflet, degetele îmi tremurau şi m-am oprit”

*Sunt prima şi ultima floare…

Sunt mâinile tale duioase şi moi,
Sunt şoaptă ce n-o poţi rosti,
Sunt visul purtat în gând de-amândoi,
Sunt miezul de noapte şi zorii de zi!”