Reînviere
Visez o reînviere în suflet şi-n privire
Şi-n tot ce îndeobşte numesc, ades, „iubire”…
Aş vrea ca pruncul care, am fost, să-l reîntâlnesc
Şi, plin de pocăinţă, să-i spun că nu-l urăsc…
Că de-aş putea întoarce, cumva, timpul-napoi
N-aş mai greşi – zvârlindu-i visarea la gunoi…
Ci grijuliu şi tandru mereu l-aş sprijini
Să-şi împlinească visul – oricare-acesta-ar fi.
Când nu mai ai speranţe, când nu mai poţi visa,
Devii o tristă umbră – devii chiar umbra ta…
De aceea, de visare, tot mai ades m-agăţ –
Să fiu copil la suflet, încerc să reînvăţ.
Căci prea posac şi acru, treptat, am devenit
Şi-mi flutură în suflet, prea des, un văl cernit…
Deşi-i prozaic veacul, vulgar şi mercantil –
Deloc nu-i imposibil să mă mai simt copil.
…E primăvară-n juru-mi, lumina e de miere
Şi, plin de nerăbdare, aştept o reînviere…
Simt, clar, cum mă priveşte din ceru-nalt, o stea
Ce, tainic, să mă-ndrume – a vrut şi încă vrea…
Ştefan Octavian Iosif
Frământări
Şi cum va fi, nici nu mai ştiu –
Mereu cu mine mă tot cert…
Iubirii mele să-i pun frâu –
Mă simt când sigur, când incert.
Căci, uneori, sunt disperat –
Apatic sunt, adeseori,
Că-mi eşti când cerul înstelat,
Când bolta îmbrăcată-n nori.
Ades aş vrea să-ţi fiu veşmânt
Şi călduros să te-nfăşor…
Iar alteori, de gheaţă vânt,
Aş vrea să fiu – să te-nfior.
Cu tine gândul mi-l împart
În nopţi de crunte insomnii,
În două sufletu-mi despart
În zile negre şi pustii:
O parte ar vrea să te iubesc
Cu patimă arzândă, grea…
O parte-ar vrea să îmi doresc
Să nu mai fii iubita mea.
Căci deznădejdi şi îndoieli
Mă-ncearcă zilnic, ceas de ceas;
Cu tine-ntruna aş vrea să fiu –
Sau să-ţi spun ultim „bun-rămas”.
…Şi cum va fi – nici nu mai ştiu,
Mereu cu mine mă tot cert…
Ba mă simt mort, ba mă simt viu –
Iubire – sentiment incert…
Gustav Klimt,artist
Boris Ioachim s-a născut la 25 ianuarie 1967 în satul Sârbi, județul Botoșani.
A murit pe 9 Mai 2016 .
*Iubito, dacă-ţi este voia
Să taci – la fel de dragă-mi eşti…
Dar, câteodată, simt nevoia
…sa-mi spui că mă iubeşti.**
Comments on: "poeme" (8)
Bonne semaine Ane. Bisous. ❤
Have a nice day Louis. 😘
https://polldaddy.com/js/rating/rating.jshttps://superduque777.files.wordpress.com/2018/02/bellisimoaporte.gif
Poezie foarte frumoasă
Subscriu!
„Iubito, dacă-ţi este voia
Să taci – la fel de dragă-mi eşti…
Dar, câteodată, simt nevoia
…sa-mi spui că mă iubeşti”
Superb, dar atat de greu cand tace :)))
Versuri pline sensibilitate, tămăduiește sufletul. Tacerea nu e o virtute, dar necesara uneori. 🙂
Superbe poezii!
Şi inspirat ilustrate! 😉
Superbe spun si eu. Ma bucur ca am descoperit versuri frumoase, pe care le-am împărtășit cu voi. O zi plăcuta!