carnaval floral
Privind imaginile, colțurate şi colorate, câmpurile de flori și fluturii ce se îmbină cu cerul de la răsărit până la apus, splendoare și abundență de nuanțe plutesc ca o batistă de mătase colorată,pe albastrul cerului misterios. O ninsoare de flori, în dansul lor amesteca cu pasiune miresmele într-un cocktail de parfumuri. Ploaia varsă confesiuni de iubire din culorile curcubeului, picături colorate sclipesc ca niște cristale, un spectacol minunat. Un peisaj magic ca într-un basm, decorează pământul. O astfel de frumusețe cucerește lumea. Iar amintirea vie a florilor,aromele regalevor sta in sticluțe de parfum, veșnic.
În poiană mai vin încă elegante floricele,
Unele-n condurii doamnei şi-n rochiţi de rândunele,
Altele purtând în frunte, înşirate pe o rază,
Picături de rouă dulce care-n umbră scânteiază. (Vasile Alecsandri,Concert in lunca)
Doi fluturi care ardeau de iubire, s-au întâlnit întâmplator într-o zi, pe flori, s-au iubit, pana ce un fir de mătase se răsuci in jurul lor. „S-a dus vestea în depărtări/ Până-n cele patru zări,/ Că-n câmpie va fi bal/ Chiar ș-un mare carnaval. Și-au început să vină de prin câmpii,/ Îmbrăcate-n mândre ii,/ Din păduri și din livezi,/ În calești de frunze verzi/ Cu rochițe colorate/ Și cămăși cu fir brodate… Macii în cămăși de foc/ Au pornit și ei la joc/.”
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.