oglinda sufletului

O fărâma de visare e buna ca un narcotic in doza mica; visarea adoarme febrele câteodată prea mari ale inteligentei care se frământa si da naștere unui abur blajin si proaspăt ce îndulcește contururile prea aspre ale gândirii pure, umple golurile si netezește ascunzișurile ideilor. Victor Hugo

Se privi in oglinda, de atâtea ori, dar oglinda nu-I transmitea nici o noutate, nu o surprindea cu nimic,chipul. Sufletul ei era la vedere fisurat, frânt, fără teama ca l-ar putea vedea lumea. Era singura in vecinătatea oglinzii. 

Oglinda i-se adresa doar ei, atenționând-o asupra unei bucăți de suflet afectat. S-a recunoscut in aceea imagine, era ea… Știa ca sunt atâtea radiografii pe lumea asta asemănătoare cu ale ei, altele mult mai grave. Dar, nu aveau curajul sa-si caute rănile, sa le vindece. Era si ea adesea tentată sa se lase doborâtă de nepăsare, numai ca dorea sa se vindece pe ea, pentru a-I vindeca si pe alții. Suflete comparabile cu ale ei.

Nu ar fi trebuit sa o facă, pentru a nu le alimenta interpretări.
Se întoarse, se privi din nou in oglindă, visa la trăiri din trecut. Simți o îmbrățișare, o căldura si un sărut care o purta, in alte lumi. Era atât de departe. Acolo… se odihnesc chipurile celor dragi.

 *Tu copilul meu ai sa dormi zâmbind ,

am sa vin lângă patul tău, sa-ti aduc răcoare si stele din cer.

îngerii vin noaptea târziu strălucind

 au pene pana la cerul cu flori,

ei plecând, dimineața se aprinde un fir de lumina, ca un safir.*

Știa… ca indiferent de ce-i v-a aduce viața, va primi cu mulțumirea, de a fi.

In starea ei, nu tocmai fericita, se trezi plângând, sufletul răzbate până dincolo de infinit, unde cineva veghează si ne întoarce pe pământ, făcând schimb de bucurii si tristeți. Dansând fiecare in dansul celuilalt.

… voi lua din cer
Ceea ce nu mai găsesc
Prin stele,
De când rătăcesc.
––––––––
Această gândire mai vreau
Din câte-am dorit –
Sau cerul e rece
La infinit…

George Bacovia