ROBERT PANITZSCH (Danemarca, 1879-1949)
O! era atâta de frumoasa grandoarea începutului de toamna. Mi-amintesc ca într- zi splendida de toamna, atunci când frunzele încep sa-si schimbe culoarea, sub razele luminii din apus s-a rupt o frunza dintr-un pom, prea grea-i era povara – si,a mai căzut o muza, in dans de ballerina. O vara întreaga au dansat pe „note muzicale”. Iar acum sub stropi de roua,ude,ca doi iubiți se îmbrățișau si se gândeau cu înfrigurare, ca poate-i ultima îmbrățișare.
Se vede ca-i grea despărțirea.
Sa-mi ascund sufletul sa nu pătrundă vreo raza de lumina: s-ar prăbuși. E toamna!
Comments on: "arta daneza" (6)
În iubirea absoluta nu exista despartiri,
Primavara, vara, toamna, chiar si iarna sunt iubiri.
În intimitatea casei, la focul din semineu,
Poti sa fii în partasie, cu Fiul lui Dumnezeu !
În odaia cea frumoasa de la catul cel de sus,
Stati la cina cea de taina, tu cu Regele Isus.
Si va spuneti câte toate, pe pamânt ati patimit,
Printre lacrimi si suspine, cât pe oameni i-ati iubit !
Nu cu lacrimi de durere, ci de bucurie sfânta,
Caci la bucuria voastra, chiar îngerii în cer cânta;
Unit cerul si pamântul, într-un cor Universal,
Vom trai o vesnicie, fericiti …atemporal !
O seara si o saptamâna sublima, draga Ane !
merci&merci
Ne-am acoperit inimile cu frânturi din frumosul ăsta prezentat de tine.
O zi bună, Ane!
Ma bucur mult mult, Potecuta
Noapte buna!
C’est merveilleux, j’apprécie beaucoup…Bon début de semaine
Merci beaucoup pour votre appréciation. Belle nuit.