Cafeaua de dimineaţă

de Jacques Prévert 

el si-a pus cafeaua
linistit în ceașcă,
laptele l-a pus 
în ceașca de cafea,
zahărul l-a pus
în cafeaua cu lapte
si cu lingurița 
l-a amestecat.

a băut cafeaua,
ceașca a lăsat
fară să-mi vorbească.

a scos o țigara,
a fumat tăcut,
s-a jucat cu fumul
– cercuri a facut – 
a pus, calm,
tot scrumul
într-o scrumieră

fară sa-mi vorbească.
fară sa mă privească.

si s-a ridicat,
si-a pus pălaria
cu un gest distrat,
si-a luat pe umeri
mantaua de ploaie,
pentru că ploua,
apoi a plecat.
a plecat în ploaie

fară sa-mi vorbească.
fară sa ma privească.

……….

---

(exerciţiu de trăire, Ramona-Sandrina)

mi s-a frânt inima, dar nu s-a auzit nimic
decât o respiraţie ca oricare alta
ştii? când tragi aer în piept,
iar oamenii au doar impresia că e un exerciţiu de trăire
da,

mi se tot frânge inima, dar nu se aude nimic
decât cum trece viaţa!  Nu știi câtă iubire  

vals

Trăim într-o lume urâtă, nu, numai în România, pe glob. Aflăm cu stupoare tot felul de întâmplări inumane.  Am citi într-o carte cu mulți ani în urmă, că v-a veni o zi în care nimeni nu v-a mai asculta de nimeni, un fel de Babilon. Ideea, cred că e depășită. 

Sentimentele umane le găsim în muzică și artă, în ele găsim noblețe și bucurie, prin ele transmitem emoție. Ne bucurăm de frumusețea copleșitoare a naturii, minunea aparține tuturor. Stim să o prețuim?! 

Marile scrieri dintotdeauna au avut darul ceresc de a alina durerile omenești, de a aduce omului razele luminilor din viață, să plămădească și să înalțe spre ceruri divinul și eternul sens al dragostei. Horvat Dezideriu

Puțină relaxare…

Et si tu n’existais pas Joe Dassin, printre cele mai frumoase melodii de dragoste.

Dacă tu n-ai exista,/ La ce bun să exist eu./ Să mă târăsc într-o lume fără tine/ Fără speranţe, fără regrete./ Dacă tu n-ai exista,/ Aş încerca să inventez iubirea,/Ca un pictor din ale cărui degete/ Se nasc culorile zilei/….. Dacă tu n-ai exista,/ Spune-mi, cum să exist eu./ M-aş putea preface că exist/ Dar nu aş fi aievea./ Dacă tu n-ai exista,/ Cred c-aş fi descoperit /Secretul vieţii, misterul ei,/ Numai pentru a te crea/ Numai pentru a te privi.

Invitație la vals, Mihail Drumeș

După un timp, s-a furişat pe poarta inimilor noastre fiinţa unui vals făcut numai din farmec şi nostalgie. În orice caz numai dragostea şi creaţia fac viaţa vrednică de a fi traită şi, totodată, de a fi părăsită fără regret –

Într-adevăr, era o minune cântecul, o minune Mihaela, o minune întâmplarea care mi-o aruncase în brațe, o minune dragostea, și viața-o minune! Nu știu dacă în clipa aceea mai exista ceva pe lume care să nu fie tot o minune. 

Valsul emană dor, dorinţă şi tandreţe.

Ultimul vals trebuie să fie pentru totdeauna.

Artist,Oleg Kalaitanov (Rusia, 1969)

Am fost tineri și am crezut în ceruri…
Am crezut că mă pot întoarce în timp
Și am inventat lumina lunii
Unde am cântat amândoi ca înainte*
A fost timpul florilor

muzica și marea

Iubea muzica, i se părea că în muzică tristețea și fericirea sunt legate inseparabil, ca în viața adevărată, ca și în sufletul ei.

Există pace în cer și tăcere pe pământ,
cânta frumusețea, tu poți să stai liniștită .

Marea rece varsă o lacrimă albastră, în sunet de valuri, și alte lacrimi albastre ca lacrima uitării, ce cade pe pielea ca mătasea, asudată de iubire, fructul roșu, o joacă a apei cu focul.

Pentru o clipă marea e trandafirie, apoi albastră, la prânz sorele se oglindește pe fundul marii, 

spre seară marea arde,

noaptea stranii flori galbene acoperă marea ,

s-a înălțat Luna.

Un cântec nevăzut apare din neant 

                             Lumina întotdeauna alungă întunericul