Tot ceea ce e capabil să inspire este artă.
Am gândit un mod atâta de dulce / de a se întâlni două cuvinte / încât în jos înfloreau florile / şi sus / înverzea iarba. // Am gândit un mod atâta de dulce / de a se izbi două cuvinte / de parcă iarba verde ar înflori / iar florile s-ar ierbi. Nichita Stănescu
Cerul violet al amintirilor, orgolii și compromisuri pierdute printre gânduri, petale de flori peste care se aștern amintiri … Te aștept să privim dincolo de eternitatea cuvintelor, pe o strada din cer, o lume a nimănui, pe care o vom înțelege când vom deveni stele strivite, de gânduri umane și păși rătăciți. Mi-ar plăcea să te înconjor cu liniștea misterului, să ne unim inimile, și apoi să ne învârtim în spațiul veșnic, printre galaxii. Printre mulțimea de stele cer: sinceritate
”Întârzie-ţi plecarea! Mai stai o clipă încă!
Stea dulce a iubirii, nu coborî din cer! A. Musset
Aş vrea să fug
Să dispar şi să mă caut.
Mă iau după tine
Şi după genele urmelor tale prin aer. Marin Sorescu,Urme
Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adânca,
Lumina stinsului amor
Ne urmărește încă. (La Steaua)
În dragoste nu spui cuvântul nu
Iar dragostea nu este o minciună
În dragoste există eu și tu
Și cerul înstelat și-o mare lună.
În dragoste suntem cu toți egali
Iar dragostea-i eternă peste toate
Iubește și primive-i în final
De toate câte-n viață nu ai parte. Alfred Musset
Tot ceea ce e capabil să inspire este artă.
Arta contribuie la slava lui Dumnezeu.
Comments on: "poezie" (15)
Magnifique !
Atât de minunat sublim si impresionant
expui tablouri, melodii, cuvinte de iubire
ma simt extrem de mic si ne-nsemnat
gândinduma la geniile care le-au creat
însa preaplin de liniste, de pace,fericire…
Fii vesnic binecuvântata, cu pace, bucurie si fericire învesmântata, draga Ane !
Mă copleșește mesajul tău.
Mulțumesc frumos, Iosif!
O seară binecuvântată cu dragoste!
Mulțumesc!
Arta contribuie la slava lui Dumnezeu.
În fiecare operă de artă este un strop de dumnezeire
In toate creațiile!
Bine ai revenit! Aștept creațiile tale.
Cum știi tu să alegi frumuseți pentru ochi și cuvinte potrivite pentru suflet, încât îmi purifici și netezești calea spre o zi binecuvântată! Aleasă apreciere și mulțămire, Ane!
Îți mulțumesc din suflet pentru cuvintele de apreciere, Petru!
Să-ți fie ziua binecuvântată cu sănătate, bucurii și inspirație maximă!
Belle poésie et superbes tableaux . Bonne journée
Bonne journée! merci&merci
A republicat asta pe Cronopedia.
E o artă şi în a şti să alegi şi să combini, aşa cum faci tu 😉
O zi frumoasă, Ane!
Mă conectez la puterea gândului frumos și pictez cu sufletul.
Să ai o zi faină, Potecuță!
Bună seara, ane!
Da, conectarea gândului tău frumos cu poezia ne-a dăruit o postare minunată!
Mulțumim din suflet pentru frumoasele tale gânduri dăruite cu atâta sensibilitate!
Bună seara, Aurelia!
Sunt încântată de aprecierea și comentariile tale. Mulțumesc frumos,Aurelia!🤗
POETUL* învelește versul cu dragostea și noblețe.
Închinare
În mii de imagini te-aş privi,
Maria,peste tot frumoasă;
Dar nimeni nu te-ar zugrăvi
Ca inima-mi lucioasă
Stiu doar ca grijile vieții
Trec toate ca un vis ;
Cu mintea-ți veşnic-a dulceții vieții
Mă duci în preaînaltul paradis -Imnul Mariei,1801