Flori de nufăr, Vasile Alexandri

Nufărul este o clipă a lumii. Este o dimineață a ochilor. Este surprinzătoarea floare a zorilor de vară.(Gaston Bachelard)

Dacă Dumnezeu şi timpul m-au făcut poet, aceasta am s-o mulţumesc numai poporului român din care m-am născut şi care cuprinde în sânul său o comoară nesecată de cea mai sublimă poezie. Vasile Alexandri

Prin trestia din baltă ce-n aer se mlădie

                        Răsună-n dimineaţă o tainică-armonie.

                        Sunt zâne ce se scaldă în fragedele zori?

         Nu-s zâne, dar copile, a zânelor surori. 

Virginele în apă intrat-au cu sfială,

                        Ş-acum se joacă vesel în dulcea-i răcoreală,

                        Şoptind, privind în undă albastrul cer senin,

                        Umplând cu flori de nufăr cămeşa de la sân.

 O rază aurie prin stuhul des pătrunde

                        Şi gingaş luminează în cuibul ce le-ascunde

                        Comori de tinereţe, comori de fericiri,

                        Încântătoare forme de albe năluciri.

Priviţi! cetatea verde se mişcă, se deschide.

                        O mândră copiliţă apare, iese, râde

                        Şi lunecă… Deodată, rotunzi şi albiori,

                        Apar la foc de soare doi nuferi plutitori.