Cu părul nins, cu ochii mici
Și calzi de duioșie.
Aievea parc-o văd aici
Icoana firavei bunici
Din frageda-mi pruncie
Torcea,torcea,fus după fus
Din zori și până-n seară
Cu furca-n brâu, cu gândul dus,
Era frumoasă de nespus
În portu-i de la țară…
Căta la noi așa de blând
Senină și tăcută
Doar suspinând din când în când
La amintirea vreunui gând
Din viața ei trecută
De câte ori priveam la ea,
Cu dor mi-aduc aminte
Sfiala ce mă cuprindea,
Asemuind-o-n mintea mea
Duminecii preasfinte… St.O.Iosif,1900
”…în rănile mele ați fost vindecați”
arta si natura 
Comments on: "Bunica" (20)
Nu mi-am iubit astfel bunica niciodata,
copil fiind, faceam prostii si ma batea.
O evitam ca pe-o zmeoaica-nversunata,
cu dulciuri si bomboane când ma amagea,
chiar daca uneori cu dragoste ma ocrotea…
O zi binecuvântata cu sentimente pure, nobile si sfinte, de Doamna toamna-n trup în suflet si în minte… !
Te-a iubit, și te-a bătut, atunci când făceai prostii. Și, de aceea porți pietrele în buzunar! 🙂 Mulțumesc mult, pentru frumosul mesaj!
O zi de toamnă magică, Iosif!
Mulţumesc, Ane! Pentru toată frumuseţea de aici!
Cu mare drag,Potecuță!
Să-ți fie ziua frumoasă.
Mulţumesc, Ane! O zi frumoasă îţi doresc!
Ane, cum știi tu sa răscolești amintiri! Mi-e tare dor de bunica. Uneori ma trezesc vorbind cu ea, spunându-i lucruri pe care nu am apucat sa i le spun, și ma gândesc ca poate e undeva și ma aude.
Oamenii pe care i-am iubit și au plecat, pentru totdeauna, cred, sunt energii în Univers, bunica ta te aude🙂 Vise frumoase!
Eu am o logică a mea, simplistă, nu se poate să te mai întâlnești cu cei care au plecat, niciodată; decât sub altă formă, pe care noi oamenii nu o cunoaștem (… ??? )
Niciodată nu mi-am închipuit ca o sa ii mai vad pe cei plecați asa cum ii pastrez în amintiri, sau ca ii aud cu adevărat. Sunt eu o visătoare, dar nici chiar asa! Doar ca uneori senzația ca le aud vocea sau le simt parfumul este atât de puternica încât fără sa vreau ma uit peste umăr așteptând sa ii vad acolo, în spatele meu, deși știu ca un gest oarecare, un obiect care le plăcea sau pur și simplu gândul la ei sunt „vinovații” pentru asta.
Si, recunosc, sentimentul care rămâne în urma îmi aduce o stare de liniste pe care omul pragmatic din mine nu o poate, și nici măcar nu vrea sa poată, sa și-o explice.
Iubirea face minuni, și după moarte.
Mama mea a murit relativ tânără, nu puteam să accept că nu mai este, în fiecare seară plângeam și mă gândeam la ea, timp de un an de zile. După un an de zile am avut un vis frumos, care m-a liniștit. A venit în dormitor îmbrăcată în alb, tânără si foarte frumoasă, și mi-a spus: nu mai plânge, eu am înviat. M-am liniștit, am început să accept că nu mai este. Durerea nu dispare niciodată.
Știu. O acceptam și o purtam cu noi și ne învățăm cu ea acolo, în locul în care alta data erau cei dragi. E greu de explicat, o durere care… nu doare. Sau nu mai doare asa de tare. Poate parea un nonsens ce spun dar…
Versurile îţi aparţin, Ane?
Superbe.
Am scris la sfârșitul poeziei. Îi aparțin poetului, St.O.Iosif,1900. Nu ai citit poezia până la sfârșit! 🙂
Ba da, dar am trecut prea repede peste, la imagini si nu am mai văzut cuvintele: duminici…
🙂 O zi faină!🍁
Astfel de bunici nu le mai găsim decât în poezii, povestiri sau picturi. Din păcate – zic eu și mulți alții -, pentru că evoluția e dură cu tradițiile și caracterul oamenilor.
Mulțumiri pentru frumusețile de astăzi, Ane!
Istoria picturii și a literaturii, face diferența. Ne place evoluția!?
Trăim alte vremuri, într-o lume nepăsătoare,indiferentă, aiureală, prostie, lipsa unei aprecieri corecte, nu mai putem distinge ce e rău și ce e bine,….
Cu mare drag, Petru!
Frumoasă alegerea poeziei lui St.O.Iosif pentru odă bunicilor noastre!
Mulțumim pentru frumoasa postare!
Și eu am amintiri frumoase cu bunica maternă care mi-a fost un adevărat model în a deveni un om puternic! Am atât de multe amintiri cu ea. Mereu mi-a repetat: Nobleţea nu se clădește pe frustrare. La început fiind prea mică nu prea am înțeles, dar, când maturitatea vieții am întâlnit-o, am înțeles! La fel și explicația opusului verticalității și omeniei care în explicația ei era invidia prin apariția urii care înlătură orice gând de bine.
Dacă aș fi știut ce minunat este să ai nepoți, i-aș fi avut pe ei mai întâi. Lois Wyse
Viața se clădește pe adevăr, sinceritate și noblețea minții.
Mulțumesc mult pentru comentariu și minunăția de pictură.💖
Da! Prin simplitatea lor, bunicii erau cei mai buni învățători! 🙂