Visez un cer tăcut

Visez un cer tăcut, printre mirezme mii,

Mie-dor de nesfârșita lumină din senin,
De înălțimi pe care le-am străbătut în vise,
Bătute de-alizee ce-adie-n cerul-crin,
Mi-e dor de Paradisul pierdut, de largi abise;
Mi-e dor de orice floare strivită în neştire,
Mi-e dor de cântul nopţii ce unduie-n ether,
De chipul tău nostalgic, de-a stelei răsărire,
Mi-e dor de nemurire, mi-e dor, mi-e dor de cer.

Mă-mbată armonia din sferele de-argint,
Mă-mbată floarea tristă şi tristul mărgărint
Al nopţii de azur etern care-nfioară.

De aceea arta poeziei uneori se numește frumoasă: pentru că justifică dorința omului de a fi în viață. Existența unui om este un lucru extraordinar și poetic. E adevărat că și culoarea este un material important al poeziei. E adevărat că și cântecul este un material important al poeziei, cum și îmbrățișarea este un material al poeziei. Uitați-vă numai la Sărutul lui Brâncuși să vedeți că îmbrățișarea este însăși poezia. Nichita Stănescu

Părea că până și cerul plângea, privind pe fereastra camerei mele,

Trimit un sărut pe cer, astfel încât să-l trimită oriunde ai fi.

Pe urmele tale florile vor înflori. Purtând rochii superbe.

Și între mine și tine - 

momente și ani vise și nori....