O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

poem în proză

  Un poem frumos ”Desiderata”, aparține scriitorului american Max Ehrmann, a fost compusă în anul 1927.

Mergi domol prin gălăgie și pripă și amintește-ți câtă pace ar putea fi în liniște. Pe cât posibil, fără să te dai bătut, fii în bună înțelegere cu toată lumea. Spune adevărul tău calm și limpede și ascultă pe ceilalți, chiar pe proști și pe ignoranți; și ei au povestea lor. Evită pe cei zgomotoși și agresivi, ei sunt vexații ale spiritului. Dacă te compari cu alții, poți să devii încrezut sau amar; pentru că întotdeauna vor fi alții mai mari și alții mai mici decât tine însuți. Bucură-te de împlinirile tale, la fel ca și de planurile tale. Păstrează interes pentru profesia ta, dar fii modest; e o adevărată avere în vremurile de restriște. Exercită precauție în afaceri, fiindcă lumea e plină de șmecheri. Dar nu lăsa aceasta să te orbească în ceea ce înseamnă virtute; mulți oameni se luptă pentru idealuri înalte; și, peste tot, viața e plină de eroism. Fii tu însuți. În special nu simula afecțiunea. Nici nu fi batjocoritor despre iubire. Ia cu bunătate sfatul anilor, cu gingășie lăsând tinereții ce-i al tinereții. Cultivă forța de spirit, ca să te apere la nenorocire. Dar nu te chinui singur cu închipuiri. Multe temeri sunt născute din oboseală și singurătate. Dincolo de o disciplină sănătoasă, fii blând cu tine însuți. Tu ești un copil al universului, nu mai puțin decât copacii și stelele; ai și tu un drept să fii aici.  Și, indiferent dacă înțelegi sau nu, universul își urmează cursul așa cum trebuie. Prin urmare, fii în pace cu Dumnezeu, indiferent cine crezi tu că este El și oricare ar fi eforturile și aspirațiile tale, în zgomotasa confuzie a vieții, păstrează pace cu sufletul tău. Cu toate prefăcătoriile, cu toate sclaviile și cu toate visele zdrobite, este totuși o lume frumoasă. Fii atent! Străduiește-te să fii fericit.
L-am găsit pe site-ul romăniaregală.ro

Poemul e actual în toate vremurile.

Comments on: "poem în proză" (7)

  1. Superb, ca o lecție de viață !
    Seară frumoasă, Ane !

    • Este o lecție de viață, plină de înțelepciune. Mă bucur că ai citit poemul.
      Seară plăcută, Ștef!

  2. A republicat asta pe Cronopedia.

  3. Iosif Greblea said:

    Frumoase gânduri ! merci !

    „Dar Mângâietorul , adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl în Numele Meu, vă va învăţa toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu. Vă las pacea , vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.”

    „Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine.
    În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.
    Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce* şi vă voi lua cu Mine, ca , acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.”

    O seara minunata, relaxanta, cu bucurie, pace si-n iubire învesmântata, draga Ane !

  4. Ce frumos! Scris în 1927 și atât de actual! Mulțumesc!

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: