Destinul omului de geniu-Eminescu

Am citit și tot mai citesc despre inegalabilul geniu românesc, Mihai Eminescu, care mă uimește și mă fascinează de fiecare dată. Am vrut să consemnez pe blogul meu câteva evenimente importante din viața lui deși știu că am mai postat articole, dar fiecare e altfel. Azi am stilizat articolul cu imagini de artă.

Titanul și geniul.

Nu Beethoven spusese că cine pătrunde sensul muzicii mele va scăpa de ticăloşia în care se târăsc ceilalţi oameni? <Parcă ar fi spus că cine pătrunde sensul poeziei mele, scapă de ticăloşia în care trăieşte…>-gândi Eminescu

În luna august apăru Luceafărul în Convorbiri literare, în anul 1883, un poem romantic, o superbă poveste de iubire.

          Veronica Micle îl citi şi-l răsciti. Ea îi cunoştea toate variantele. Era curioasă să vadă cum îl limpezise el. Aşadar iubirea lor intrase-n legendă…Recunoştea frânturi de vorbe de pe timpul când o desmierda…Prea frumoasa lui fată…cum e fecioara între sfinţi şi luna între stele…

          Nopţi şi zile întregi nu dormi şi nu mâncă. Nu putea să suporte să-i vadă fiinţa rătăcită, ea care-l cunoscuse în culmea gloriei…Trebuia să-i scrie să vadă cum reacţionează. Luă condeiul şi printre lacrimi scrise câteva rânduri în versuri, un fel de replică la Luceafărul lui, hotărându-se să i le trimită la Caritatea în Bucureşti:

          Să pot întinde mâna s-o pun pe fruntea ta Încetul la o parte şuviţele le-aş da, Senină să rămâie, curată ca un crin, Icoana de iubire la care mă închin.

          Iar tu ca un Luceafăr departe străluceşti, Abia câte o clipă în cale-mi te iveşti, Apoi dispari; şi-n urmă rămâi în gândul meu Vedenie iubită la care mă-nchin eu.

Viena

Mihai cu Veronica le culegeau flori cu braţul, seră de seară, le miroseau, le sărutau şi-apoi le aruncau în Dunăre, pe valuri, să alunece spre dulcea lor Românie…

Unde să meargă mai întâi? La colecţia de sculpturi egiptene care te transportă în vremurile faraonice ale lui Ramses şi Rodophe? La picturile romane? În sălile artei flamande? Sau olandeze? Sau germane? În sălile Renaşterii italiene? Epaminondas , veşnic îndrăgostit de artă, părea cel mai interesat de galerii, deşi le vizitase de zeci de ori. Tânăra femeie, furată de mirajul Vienei, nu ştia în câte să se împartă şi ce să admire mai înainte.

A doua călătorie la Viena…

          De data acesta o călătorie dincolo de viaţă.

          — Unde mergem, Chibici?

          — La Viena, Mihai!

          — ŞI ce căutăm noi la Viena?

          Chibici tăcu. I se făcuse milă de el. Era parcă un sfânt rătăcit pe pământ. Cuminte. Calm. Cu privirile aiurea. Nu-i răspunse şi Mihai continuă:

• De ce nu mergem la Ierusalim, la izvoarele lui Crist? Şi tu, gardian mustăcios,- se adresă el însoţitorului-încotro? În Rai se intră însoţit de îngeri! Pe scări de mătase…Să dai foc la puşcărie şi la casa de nebuni…Auzi, domnule gardian? Să mă duceţi în Eden!

Ultima întâlnire fusese când venise ea-n Valea Plângerii şi se certaseră. Veşnicul joc al dragostei! <Eşti gelos, Mihai!> <Şi pe soare sunt gelos, Veronico!> <Eşti prostuţ!> <Eşti nebună!>

Dar cred că trebuia să sfârşim odată. Nu pot zice, Doamnă, că eu aş fi dat cauză la acestă ciudată relaţie. În orice caz, pân-a te cunoaşte puţin numai, sentimentul meu nu era cu mult deosebit de acela dintre <Amor şI Psiche>,

Vei înţelege, Doamnă, că nu voiu, n-am vrut şi nu voi să împart cu nimeni iubirea. Ce-i al meu e al meu şi punctum. Sau erai a mea pe deplin şi mă urmai oriunde-n lume

Reîntoarcere din partea-mi nu e decât c-o singură condiţie. Aceasta e să împarţi soarta rea în care trăiesc eu, să fii a mea oricum aş trăi şi oriunde. De-aş şti că ai o scânteie de iubire pentru mine, aş aştepta o sută de ani, dar ştiu că n-ai, de aceea condiţia pusă e cea mai grea posibilă. De o îndeplineşti, e bine; de nu, nu. Cred că n-o vei îndelplini şi de aceea adio,. Doamnă…şi de astă dată pentru totdeauna.

Nu-ţi e destulă dovadă că am renunţat mai la toate la vechile mele obiceiuri, căci Tu ai umplut golul care vecinic l-am simţit în sufletul meu.

         Pe scrisoarea ta am văzut urme de lacrimi, de ce-ai plâns când eu te iubesc? De ce te îndoieşti de un lucru care a existat, există şi va exista? Micule nerecunoscător, aşa-mi răsplăteşti tu dragostea? Prin dojeni şi prin neîncredere? Îţi iert totul şi te îmbrăţişez cât te iubesc. La revedere, pe cât mai curând posibil Veronica

Aşa e dragostea de când lumea: spectacol de operetă!

”Veronico, voi trece prin viaţă ca un astru fără să atingă cu lumina lui micimea acestei lumi!„

Noua ordine … sper să nu-l interzică, pentru că e geniu.🙏

Întrebarea nu este cum ar fi fost poporul român fără Eminescu, pentru că pur și simplu n-ar fi fost. Întrebarea este cum ar mai putea fi fără el. Ana Blandiana

 Mihai Eminescu

Prietenia dintre Alexandru Vlahuță și Mihai Eminescu

Ion Creanga si Mihai Eminescu