Legenda lui Vincent Van Gogh

Întrebarea lui Nietzsche: Cât adevăr poate suporta omul?

Visuri pline de excese ale existenței, nelinistite – inauntru, in suflet,

dragoste și suferință – cu tine însuși, cu Dumnezeu, cu lumea …

Pe măsură ce omul îşî urcă Golgota, artistul îşi ia revanşa pentru ceea ce se întâmplă.

La 35 de ani, Van Gogh e obsedat de ideea de a ajunge după moarte într-o stea. Când alţii sunt în plină vigoare a vieţii, el se pregateşte de nemurire convins că lumânarea nu va mai arde mult.

Flacăra lui dansează pe lama de cuţit dintre extaz şi moarte. Pictorul se grăbeşte. Se teme că nu va avea vreme să-şi descarce sufletul ? Cândva, iubind o femeie care l-a respins, s-a dus acasă la părinţii ei şi le-a cerut voie s-o vadă numai cât timp va reuşi să-şi tină degetele în flacără.

Cât timp va mai reuşi să-şi ţină degetele în flacără, va face, prin artă.

Ei nu pot fi cumpătaţi când e vorba de visul lor. Trăiesc sub o dictatură sublimă, a pasiunii care îi omoară.

”Drama lui Van Gogh se joacă astfel pe o scenă goală, fără spectatori, între complexul eşecului şi tentaţia absolutului – O. Paler

„O, Doamne, nu există Dumnezeu”, exclamă el, dar ce există atunci ? Există arta ! – Van Gogh

Duăsprezece flori de floarea soarelui, acoperă mormântul lui Van Gogh, pe care le-a iubit atât de mult. A plecat, și cu moartea sa, s-a născut o legendă – Legenda lui Van Gogh.