Femeia

Există două frumuseți: frumusețea bucuriei și frumusețea tristeții.

Despre lumea în care trăim se pot spune multe, petrecem viața cântărindu-ne unii pe alții. Viața o facem franjuri, o cârpim apoi ”frajurim” și tot așa. În final nu mai avem ce cârpi. Trece timpul fulgerător pe lângă noi, rămânem în nădejdea și pasiunea pentru dragoste, cea mai frumoasă dar și cea mai rară. Există nevoi, dorințe care nu se sting niciodată.

  Dumnezeu ne-a dăruit iubirea dintr-o mica stea, o scânteie, focul desprins din cer, fără de care creația ar fi lipsită de valoare și frumusețe. Stele parfum de flori albastre, luminează Valurile cupolei; spre ele ne aruncăm privirea cu speranță, cu dor, amintiri, în splendoarea și puritatea cerului.

Pacea interioară este beatitudinea regeneratoare, bucuria sufletului.

– Aş vrea să ating cerul… în lungul asfințit, sub ochii soarelui lumina ta să ardă, în noi acorduri să Răsar, să
Mă-nalţ, să
Cobor,
apoi să Dispar…

Dumnezeu a creat o Femeie din trandafiri,
din zambile și iasomie…
Din strălucirea strălucitoare a stelelor,
Din diamant și rubin.

Din soarele de vară,
Din modelele de dantelă ale iernii…
Din nopți păcătoase de foc
și răsărituri virgine de albastru.