„Viața este scurtă, arta este veșnică!”
”Nu este greu să ne imaginăm, de îndată ce s-au auzit primele sunete de o frumusețe magică a viorii lui Paganini, Stradivarius, toată lumea a uitat imediat de imaginea muzicianului: în fața lor a apărut un om perfect „Sunetele s-au desfășurat calm, maiestuos… ”
„Eu sunt regele vioară, iar chitara este regina mea.” Paganini
El era om-planetă, în jurul căruia întregul univers se învârtea cu solemnitate măsurată, într-un ritm divin… era o minge strălucitoare un om uriaș, mândru, maiestuos cântând la vioară, era Paganini. ” Artistul N. Shuvalov
De multe ori a leșinat. Uneori, gâtul îi sângera. Fața lui cândva frumoasă a fost rapid acoperită cu riduri și pliuri aspre. Până la vârsta de patruzeci și șapte de ani, își pierduse aproape toți dinții. „Vioara îți dăunează sănătății?”, l-a întrebat un bărbat cu simpatie. „Nu îmi mai”, a răspuns Paganini cu un zâmbet trist. „Mi-a luat toată puterea… Desigur, răspunsul violonistului nu este altceva decât o glumă amară. Dar nu degeaba se spune că în fiecare glumă există un sâmbure de adevăr.
O persoană își poate dori pentru el însuși: bogăție, faimă mondială, cultul a milioane de oameni … Dar ia luat: tinerețe, frumusețe, sănătate, viață… Și a murit în 1840.
Ca o mătase delicată, un fir de aur,
O coardă sub degetul unui violonist.
Ultimul sunet a fost cântat de vioară,
Alunecând de pe umărul fragil.
Maestrul s-a înclinat,
Privind în sala fascinată.
În tăcerea tăcută s-a retras,
Neînțelegând cum a cântat?
Pașii lui sunau în tăcere,
Și inima lui a bătut
Și publicul? A tăcut!
– Păi, ce am greșit?
Un moment minunat!
Oamenii au strigat „Bis”, „Bravo”!
arta si natura 
Comments on: "Niccolò Paganini" (1)
A republicat asta pe Cronopedia.