O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

Archive for the ‘credinta’ Category

România regat

Elisabeta soţia lui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, primul Rege al României, încoronat în 1881.

Regele României a fost titlul oficial al conducătorului Regatului României din 1881 până în 1947, când România a fost proclamată republică de către autoritățile comuniste. Castelul Peleș din Sinaia, reședința de vară a regilor României, a fost construit construit la dorința regelui Carol I al României (1866-1914).

”Omul este o vioară. În clipa în care i se rupe ultima coardă, ajunge a fi o bucată de lemn„

Eu am cumpărat odată demult din Sinaia cartea ”Carmen Sylva Poveștile unei regine„ O carte (cartonată) foile sunt mătăsoase, frumoasă în exterior și interior. Am răsfoit paginile, mi-a plăcut mult scrisul reginei.

O poezie din carte

Și de-i păcat iubirea –

A noastră-iZână vrerea?

De-i flacără din iaduri ,

Au cine-i dă puterea?

Iubirea-i Cină sfântă

Iubirea-i dar de sus,

Iubirea-i plus de viață,

Și-i brațul nesupus.

După Războiul de Independenţă din 1877 România a fost recunoscută ca regat, în 1881 iar Elisabeta a devenit prima regină a României. Între Regina Elisabeta şi Regele Carol I nu a fost dragoste la prima vedere. Ce i-a unit pe cei doi au fost idealurile. Cuplul regal a avut o singură fetiţă, principesa Maria, care a murit însă, în 1874, la vârsta de doar 4 ani.
În şocul morţii fiicei ei, construindu-şi o lume cumva paralelă celei reale, plină de poveşti de iubire romantice şi ideale.

Regina Elisabeta (Carmen Silva,”Cântecul Pădurii„ originală, atipică, modernă în gândire, sensibilă, i-au uimit pe contemporanii, beneficiind de popularitate. Fire romantică, sensibilă, pasionată de frumos, de artă – pictură, deosebit de creativă.

„Regina în jilț” – în curtea castelului Peleș Creație a sculptorului Oscar Spaethe.

A scris peste 1.000 de poezii, 90 de nuvele, 30 de opere dramatice şi patru romane.

Aceste scrieri ale reginei au fost semnate cu pseudonimul Carmen Sylva, poate chiar la îndemnul Regelui Carol I, pentru a delimita clar poeta de regină. 

Regina Elisabeta a fost o admiratoare a poetului Mihai Eminescu. L-a recompensat cu ordinul Bene Merenti şi a vrut să îl ajute cu o importantă sumă de bani, însă poetul a refuzat să ridice premiul, cunoscută fiind atitudinea sa opozantă faţă de regele Carol I.

Mihai Eminescu a fost invitat de către regină la un cei, a băut ceaiul cu sete. Trăsăturile feţei trădau oboseala unei tinereţi trăite fără bucurie. Degetele-i erau lungi şi îngheţate, gura foarte expresivă, cu buze fine, îi traducea toate emoţiile Avea vocea răguşită, dar duioasă, ca a turturelelor spre toamnă. Când i-am lăudat versurile, a înălţat din umeri: „Versurile se desprind de noi ca frunzele moarte de copaci“, a suspinat el, readus pentru o clipă la realitate. .

 Regina s-a înconjurat cu artiști în devenire cum ar fi George Enescu sau Elena Văcărescu și a sprijinit financiar pictorul Nicolae Grigorescu și poetul Vasile Alecsandri a fost prietenă foarte bună.

În martie 1898 l-a cunoscut pe tânărul George Enescu, pe care l-a numit „copilul meu de suflet“; până în 1914, Enescu merge la Sinaia în fiecare vară. Saloanele de la Peleş au ascultat de multe ori piese muzicale interpretate în duet cu Regina Elisabeta — pian şi George Enescu — vioară. Regina i-a dăruit lui Enescu o vioară Amati. A sprijinit foarte mult muzicienii, scriitorii, poeţii.

Urmează la tron în anul 1889, Principele Ferdinand, se stabilește în România. A cunoscut-o pe Elena Văcărescu, o prozatoare ce făcea parte dintr-o vestită familie de boieri și care era de onoare Reginei Elisabeta. S-au logodit 1891, având, inițial, acordul Regelui Carol, însă a revenit asupra deciziei şi a dizolvat relația dintre cei doi. A fost momentul în care în cuplul regal a izbucnit un conflict personal şi Elisabeta a plecat în exil la Veneția. Regina Elisabeta fiind o susținătoare a Elenei Văcărescu.

 Scrisoare din exil ”Ah, cât de greu! Atât de grele sunt lacrimile tale, precum plumbul fierbinte picurând pe inima mea! Oare cum să ieșim din acest cumplit timp de suferință?– Întreaga mea viaţă am avut doar un singur gând: să dăruiesc bucurie şi fericire! Credeam că m-aş fi priceput şi că aveam destul talent, să fac bucurie la vreo zece oameni, iar când aveam bani suficienți, să ajut altor zece oameni. Dar şi asta a fost vanitate! Te rog, nu plânge! Mi-ar fi peste putere! A ta Elisabeta

„ Mult iubită Elisabeta! Neobosita mea străduinţă e să cuceresc din nou întreaga ta inimă şi încrederea ta, care au fost îndepărtate pentru un timp de mine din cauza unor influenţe nefericite. Iar pentru a-mi atinge dorinţa mea atât de arzătoare, nu mă tem de nicio muncă şi niciun efort, nici chiar de cea mai grea jertfă, pentru a te salva din apele furtunoase şi de a te readuce de printre stâncile primejdioase înapoi în portul păcii depline.

Ai încredere în Dumnezeu şi apoi ai încredere în mine, cel care te va susține cu dragoste şi te va feri de toate necazurile pe drumul vieții noastre, pe care vom păși mai departe împreună. Eu mai am destulă putere şi energie pentru a lua întreaga responsabilitate asupra mea,

Cu mare tandreţe te cuprind în braţe, scumpă Elisabeta, şi îţi sunt pentru toată viaţa, din adâncul sufletului, al tău sincer devotat şi loial Carol.”

Căci eu singur sunt răspunzător în faţa lui Dumnezeu şi în faţa lumii pentru tot ce se întâmplă în familia mea şi în poporul meu.”

În septembrie 1894 s-a întors la București, având parte de o primire fastuoasă. În luna noiembrie, Regele și Regina şi-au sărbătorit nunta de argint.

”Dar viaţa rămâne de cele mai multe ori întunecată şi plină de enigme până la sfârşit. Nu viaţa se netezeşte, ci sufletul”

Radu Stanca

Personalitatea poetului, dramaturgului și eseistului Radu Stanca.

Cultura e mediul lui cotidian și splendoarea lumii” 

Aceste epistole ar putea să sune patetic sau desuet, dar ele au o putere rar întâlnită de a-l face pe cititor să trăiască el însuși ori să resimtă patima cu care expeditorul le-a redactat.

Întreaga operă, este întâlnirea exemplară cu doamnele (muzele lor), care vor deveni soțiile lor. (Lucian Blga, Rdu Stanca)

Cartea conține toate scrisorile pe care Radu Stanca le-a trimis logodnicei și mai apoi soției sale Doti, în perioada 1948-1962, epistolele fiind, destule dintre ele, răvășitoare prin intensitatea și sinceritatea netrucată de care a fost animat expeditorul lor. Doti este sau devine pentru Radu Stanca tocmai încarnarea Animei, cum intuitiv formulează Ion Vartic, adică femeia completă, totală, absolută, polimorfă, multifațetată. 

Doti scumpă,

Unde aș putea găsi mai multă lumină decât la tine? Unde aș putea afla mai adâncă bucurie lăuntrică decât dezvelind în mine imaginea ta? De aceea, gândurile mele toate sunt numai cu tine. Fiecare zi, fiecare clipă din zi e o creștere a mea spre tine. Ceas cu ceas sporesc sub strălucirea ta binefăcătoare; – imaginea ta se revarsă asupră-mi și stau sub ploaia aceasta de fericire, plin de o copleșitoare beatitudine interioară. Ai văzut cum se revarsă, într-o biserică, în zile însorite, din turnuri, mănunchiuri de raze ce vin parcă din tărâmuri divine? Întocmai așa, te cobori asupră-mi, toată numai limpezimi supraterestre, și port gândul despre tine ca o aură sfântă în jurul frunții.

Îmi dau seama, acum că, de fapt, nu te-am iubit întotdeauna decât pe tine – tot ceea ce am fost eu cu adevărat, tot ceea ce a fost în mine esență veritabilă și nu contrafacere, tot, tot a fost numai iubire pentru tine. Idealul meu de lumină, idealul meu de formare interioară ai fost tu – și te-am simțit în zilele mele cele mai fragede în mine. Doar chipul tău, imaginea ta îmi lipsea; – și acum, când toate s-au limpezit în jurul meu, chipul tău îmi revelează adevărul acesta: nu te-am iubit, din începuturi, decât pe tine; Și – știi! – te simt din atât de îndelungați ani, încât parcă nu m-ai părăsit niciodată.

 Soție – concept cuprinzător, reunind în el viața și moartea, mama și amanta, pe fecioara sfântă și pe femeia pătimașă, Maria din nazaret și Maria Magdalena – una singură, pentru mine tu, Dumnezeul și Diavolul meu, liniștea și neliniștea mea, ziua și noaptea mea, lumina și întunericul meu, viața și moartea mea – mai ales moartea mea, moartea în tot ce are ea mai sublim ca împlinire a vieții.

Și într-adevăr, Doti, în aceste zile din urmă, eu am murit. Am murit de cea mai minunată moarte; am murit de viață. Am murit și m-am născut prin această moarte; am murit eu și m-am născut tu. Noua mea existență este veșnicia ta. 

Şi te-aş zări oricâte costume ai schimba,
Oricâte măşti ţi-ai pune să nu te pot cunoaşte.
Visarea mea – din sute de mii te-ar descifra.
Tristeţea mea – din sute de mii te-ar recunoaşte.

(Fragment din scrisoarea trimisă de Radu Stanca soției sale Dorina, poreclită Doti, la data de 11 iunie 1951, Sibiu)

Trăiești, respiri, plângi, cazi, te ridici. Apoi, trăiește sublim, până doare!

florile întunericului

Se spune că arta este este o formă a divinității.

Scribul viselor.

Când doi
îndrăgostiți se sărută, în ploaia nopții doar o iubire enormă
îi va lăsa să strălucească.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este euen.png

Frumusețea vibrează în miezul viu al universului… peste tot în jurul nostru.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este mara-luisa-de-la-riva-flowers-and-fruits-museo-del-prado-pictor-spaniol.jpg
Capodopere -Muzeul Prado Spania, Mara Luisa, pictor
Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este mara-luisa-de-la-riva-.jpg
Mara Luisa, pictor
Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este maria-luisa-de-la-riva-flower-stand-1887-museo-del-prado.jpg
Mara Luisa, pictor

A privi cerul-vezi noaptea- lucidă, divină –
și, așezat în fața ei, simți infinitul;
împărăția infinită a cerului și a omului.

Când amurgul se deschide, ca niște flori,
și florile întunericului se instalează la orizontul îndepărtat,
Timpul își dezvăluie ambivalența.

Stele căzătoare se rup și se dezintegrează în mijlocul zborului
și fiecare arc argintiu îl numim un miracol. 

Și lumina lunii atârnă sau cade pe vârfurile copacilor, ca niște pânze de păianjen albastre.

 Peste orașul gri de beton – O boală ne distruge credința – atunci ne ridicăm glasul către cel iubit*

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este erik-tryggelin-paris.jpg
Erik-Tryggelin, Paris

Poem

În cele din urmă adunate, flacăra și fluturele,
după atâta prevestire,
realitatea îmbogățește visul
și noaptea arde, izbucnind în plânsete.
Îți arunci trupul în sufletul meu?
Sau eu am fost cel care am aruncat trecutul
în sfera binecuvântată a calmului tău?
Ce contează? Seara asta explodează
și viitorul își deschide trandafirul palid.
Această lumină, în care suntem deja, va auri
viața din jurul nostru ca un soare copt.  Joan-Ramon Resina

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este erik-tryggelin-rasarit-de-soare.jpg
Erik-Tryggelin,, răsărit de soare