declarație de dragoste

Fericirea costă prea mult ca să strălucească în lume.

Visam toamna, dar fără ploaia rece și cenușie.
Am visat la o toamnă aurie, doar că tu nu erai acolo.
Cerul este albastru strălucitor, de o puritate extraordinară …
Ierburi acoperite de rouă, de frunze în culorile toamnei, au luat locul unei pensule din cele mai mătăsoase; atât de frumoase.

Leonid Afremov, artist

În natură, în fata bradului, pe o ramura  stăteau o pereche de turturele cu un penaj usor trist în contrast cu natura. Sub ele o tânără îngenunchea pe pajiștea verde cu ochi privind în sus, cu buzele întredeschise, cu părul auriu, contempla la îndrăgostiții din lumea păsărilor, prea absorbiți unul de celălalt pentru a o băga în seamă. Dar, nici o raza de soare nu putea sa-i atingă inima, dragostea ei apăsându-i sufletul.

Un glas plin de iubire purtat de vânt striga:

Pot face ceva pentru tine?
– Da, vreau.
Vreau să-mi repari inima.

Inima?

Îți amintești ce e fericirea?

– Nu, nu-mi amintesc… există fericire ascunsă în spatele durerii?

Trebuie să găsești pe cineva care să se uite la tine cu ochi strălucitori și iubitori.

Te va învăța să iubești.

– De unde știu că e dragoste?

 Când îți faci griji în timp ce-l aștepți. Când nu poți dormi până nu-ți dorește noapte bună. când…

– Asta e dragostea?
”Dar eu mi-aş dori

Atât de mult

Să fiu

Cea mai frumoasă

Declarație de dragoste”

Richard Jonson, artist

Aproape tot ce ne trece prin cap e un gând. Ideile, pe de altă parte sunt ca niște cadouri la care nu te aștepți.

floarea dintre pagini

Scot un minut din timp, ca să las o floare între paginile unei cărți.

A fost
odată
O singură dată poate

O femeie și un bărbat
care se iubeau.

În fiecare zi, ochii vărsau lacrimi de dragoste, dragostea le ardea inima. Atunci au trasat în nisip un simbol al alianței o cruce legată de două cercuri: bărbatul și femeia s-au legat, poate ascundeau o dragoste, care nu a putut fi lăsată să moară.

Dar într-o dimineață el a plecat. Inima lui era goală, nu știa unde să meargă. Întins pe iarba proaspătă, afectat de melancolie, și-a închis pleoapele și, pe jumătate conștient, i s-a părut că nu este singur și că un animal mic zboară lângă el privindu-l răutăcios, în timp ce-și flutura aripile, aripile de fluture. Iritat a plecat mai departe. În timp ce traversa văi, vântul învârtind nisipurile, a crezut că a auzit o vioară spunându-i: „ Tristețea de a lăsa pe cea de care te-ai îndepărtat, unde este? „El i-a spus „Nu-mi crește suferința. Tristețea este încă acolo.” Am lăsat să se filtreze o rază de soare prin oglinda apei cristaline, și am văzut lumina din ochii Ei. – Te voi săruta cu vântul și știu că îl vei auzi, te vei întoarce și, fără să mă vezi, voi fi acolo.

 Azi te redescopăr cu cicatricile tale, cu oboseala ta, cu minunile și posibilitățile tale. Mă surprind, iubindu-te, cu dorința de a te alinta, de a te răsfăța, de a exista. Aripile tale bat în ritmul dorințelor mele și îmi reîmprospătează visele cu un zefir senzual. Vreau să-ți ofer cadouri unice, să-ți desenez flori și râuri, să-ți ofer muzică, concert pentru vioară. Toate acestea din belșug, cât și din plăcere.

O iubire nu este posesia completă a alteia, dar posesia o face suficient de esențială pentru a insufla dragoste, care se răspândește ca o lumină misterioasă peste frumusețea trupului.

Ne regăsim și ne pierdem în același timp.

 „ Din când în când pământul tremură”

les mots – cuvintele

L’univers a ses mystères/ Les mots sont nos vies

Am putea, cu un cuvânt, să devenim unul
Am putea ucide o viață cu cuvinte, /Cuvintele sunt mistere/Cuvintele sunt viața noastră.
Les mots, les sentiments /Les mots d’amour, un temple.
 

Si nos vies sont si fragiles /Words are mysteries
Cuvintele sunt mistere și viața noastră este fragilă