Fuziunile de dragoste și muzică, imaginea romantică a unei femei, în picturile sale sunt executate într-un mod ademenitor, misterios, pentru muzică, artistul ascultând, vede, aude, imaginile prind formă, iar apoi începe să lucreze pe pânză.
Sunetul instrumentelor muzicale: depind de cine le atinge…
Memoria este singurul paradis,
din care nu putem fi expulzați
(Jean Paul Richter)
Toate amintirile sunt fragmentele vieții noastre…
…N-a fost niciodată singură…
A existat întotdeauna un vis în apropierea ei,
Un vis, în care a iubit o viață distractivă, frumoasă, colorată – o vacanță, carnaval, măști.
La începutul vieții, Visul a fost transformat într-o jucărie preferată, o rochie nouă, un pisoi viu sau un câine și, chiar, într-o școlariță bună.
De-a lungul anilor, Visul a crescut.
S-a transformat într-o plimbare sub lună, primul sărut și cele mai extraordinare cuvinte despre dragoste, care, în cele din urmă, să ducă la o familie caldă, grijulie și prietenoasă. O familie care sa dovedit un standard de devotament și înțelegere.
Apoi, mulți ani mai târziu, visul obosit își va aminti acest moment minunat când totul părea posibil, când nimeni nu a certat-o și nu avea de gând să o alunge. Ea a respirat pe deplin, dându-i celui cu care a fost prietenă pentru o perioadaă, speranță nemărginită pentru fericire.
Ea a crezut a idolatrizat prietenul ei, credea în imposibilitatea de a trăi fără ea. Anii au trecut… Visul a continuat să încerce imagini noi – uneori luminoase, colorate, și, uneori, simple, dar atât de vitale.
Dând femeii o nuanță de naivitate, visul a încercat să nu eșueze, deși, după sa dovedit, că această murdărie din jur, a fost suficientă pentru a opri în cele din urmă să creadă în îndeplinirea dorințelor.
Dar, Visul nu a renunțat! În ultima vreme, ea a încercat doar să evite companiile zgomotoase și nu mai era bolnavă de ideea de a îmbrățișa imensitatea. Atât de frumos, fermecător, atât de de neatins – de dorit, dar a transformat-o în rugăciunea de zi cu zi, pentru liniște.
Poate că lipsa de chip a Visului este doar refuzul nostru de a-l accepta așa cum este – fără dorințe pretențioase.
Deși, puteți numi exces speranța pentru fericirea umană simplă și dorința pretențioasă – iubire nemărginită?
nu ştiu…
Viața este infinit de adâncă
…Și a fost
convins și
a crezut imperios, că cei care sunt
singuri în lume pentru ei există o anumită lumină născută, nu în zadar, și că muzica este cheia nemuririi
Neputând să-și exprime durerea în cuvinte, maestrul compune muzică. „quasi una Fantasia” (un fel de fantezie) se naște, pur și simplu ”Sonata pentru pian nr. 14 în C-diez minor”. Și „Luna”
Din când în când oamenii își pierd credința.
El – Creatorul cunoscând adâncimile sufletului și prevăzând cele mai mici mișcări tremurătoare ale inimii – a prevăzut că Adam, Adam a lui, adus din inexistență la viața eternă, va păcătui și îl va trăda pe Creator, prin Eva.
Arhanghelului Gabriel, Maica Domnului, au schimbat radical întreaga istorie a omenirii, prin Buna Vestire.
Pentru a salva neamul omenesc, Domnul alege pe Cea mai Pură și Prea Fericită dintre toți, care au trăit vreodată în lume – Fecioara Maria, prin care se va naște, Isus.
„Bucură-te, milostive! Domnul este cu tine; Binecuvântată ești între femei.”
Apari să dai lumen – Mihai Eminescu
Apari să dai lumină arcatelor ferești,
Să văz în templu-i zâna cu farmece cerești.
Prin vremea trecătoare lucește prea curat
Un chip tăiat de daltă, de-a pururi adorat.
Privi-te-voi cu ochii în lacrime fierbinți…
La noaptea cea adâncă din ochiul tău ceresc,
Să văd că de privirea-mi tăcând te înfiori…
O, marmură, aibi milă de ochii-mi rugători!
Aș vrea cu-a mele lacrimi picioarele să-ți scald,
În dulcea-nfiorare a sufletului cald,
Să mor pătruns de jalea amorului meu sfânt,
Ca lebăda ce moare de propriul ei cânt,
Să mor de-ntâia rază din ochii tăi cei reci…
Când ruga mea fierbinte nu vrei să o auzi,
Mă faci părtaș în lume durerilor lui Crist…
O, marmură, aibi milă de sufletul meu trist!
02.02.2020 – este un plindrom perfect.
arta si natura 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.