clipe de viață
când nu am chef să colorez viața
pictez litere
îmi ajunge
să arăt viața reală
pentru toți cei care se tem să trăiască, să îmbătrânească!
Am învățat să pictez cu sufletul, să mă conectez la puterea gândului frumos, o largă paletă de sentimente: melancolie, bucurie, liniște și mai ales dragoste. Un spectacol al luminii, al culorii, al sentimentelor și al trăirilor.
În viața mea am trecut prin locuri pe care nu le văzusem niciodată, am întâlnit chipuri frumoase de oameni, am văzut ochi frumoși, am simțit suflete calde, am cunoscut oameni cu asperități pe mâini, oameni care s-au sacrificat pentru binele altora, am întâlnit oameni fericiți si oameni curați la trup și suflet, oameni credincioși. Trăsăturile lor surprinde emoțiile oamenilor, corpurile lor, oda către viață, viața reală, plină de sentimente și marcată de timp. Dar, există cuvinte care ucid, suntem responsabili pentru cuvintele noastre. Există însă și cuvinte care se vindecă, care duc încet la normalitate.
Îmi plac oamenii calzi, sinceri, de la ei primesc bucurie, pe care o duc cu mine acasă….
Când eram mică, mergeam la biserică cu sora mea si mama, tata mergea rar. Intram în biserică cu emoție, îmi făceam cruci, priveam sfinții de pe icoane, care mă urmăreau, nu am întrebat cine au pictat sfinți, cine sunt, vedeam în schimb, că nu sunt la fel ca noi. Mă rugam să-mi fie iertate păcatele mele mici, făceam jurăminte, cum că o să fiu un copil cuminte. Ascultam voci frumoase, mama cânta în corul bisericii. Iar eu mă rugam pentru mama, pe care o admiram pentru vocea ei de privighetoare, si pentru bunătatea și iubirea ei nemăsurată. Mă uitam în ochii sfinților și spuneam: Doamne, iartă-ne, te rog! La biserică ne întâlneam cu rudeniile, cu bunica, de la care primeam de fiecare dată câțiva bănuți, de care ne bucuram. In curtea bisericii se făceau planuri pentru săptămâna în curs, invitații la masă. Era o atmosferă încărcată de emoție și bucurie. Acum mă bucur si mulțumesc lui Dumnezeu pentru fiecare zi, pentru ce și cât mi-a dat.
Omul iubit poate suporta multe.
Am învățat o frunză să vorbească, să cadă din copac. Culoarea ei, este arămie.
Am gândit un mod atâta de dulce / de a se întâlni două cuvinte / încât în jos înfloreau florile / şi sus / înverzea iarba. // Am gândit un mod atâta de dulce / de a se izbi două cuvinte / de parcă iarba verde ar înflori / iar florile s-ar ierbi. Nichita Stănescu
C
În dragoste nu spui cuvântul nu
Tot ceea ce e capabil să inspire este artă.
Arta contribuie la slava lui Dumnezeu. 
Eu te privesc în ochi, și-n jur să șterg copacii. N.Stănescu
Eu nu te văd, ci te imaginez într-una și nu te aud, ci te murmur, te cânt. 
Tu ai un fel de paradis al tău,/în care nu se spun cuvinte./ Uneori se mișcă dintr-un brat/ si câteva frunze iți cad înainte. 
Ce bine că eşti, ce mirare că sunt! 
Ea stă plictisită şi foarte frumoasă,
Șii…
A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
Aprinde candela iubirii, S-o vad prin ceața ca lumina, S-ajung din nou în legea firii, un bob de spirit si țărână. 
