O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

Archive for the ‘imnul frumuseții’ Category

Imnul frumuseții

Charles Baudelaire

 Vii din înalte ceruri sau eşti din adâncime,

O, Frumuseţe? Reaua şi buna ta privire

Împrăștie de-a valma şi fericiri şi crime,

De aceea tu cu vinul te asemeni la fire.

În ochii tăi stau zorii cu serile-mpreună;

Sărutul tău e-o vrajă şi-o amforă ţi-i gura;

Şi când reverşi miresme de-murguri cu furtună

Se face laş eroul, vitează stârpitura.

Răsari din hăul negru? Cobori din lumi stelare?

Destinul ca un câine de poala ta se ţine;

Şi bucurii şi chinuri tu semeni la-ntâmplare;

Stăpână eşti şi nimeni nu e stăpân pe tine;

Calci peste morţi de care râzi cu mult dispreţ;

Ai juvaieruri multe şi Groaza dintre toate

Nu-i cel mai slut, și-Omorul e un breloc de preţ

Pe pântecul tău săltând cu voluptate.

Orbitul flutur zboară spre tine, lumânare,

Slăvindu-te drept torţă când a început să ardă.

Acel ce-şi strânge lacom iubita-n braţe pare

Un muribund ce-n taină mormântul şi-l dezmiardă.

Că vii din iad sau luneci din cer, ce-mi pasă mie,

O, Frumuseţe! monstru naiv şi fioros!

Când ochii tăi, surâsul, piciorul tău mă-mbie

Spre-un infinit de-a pururi drag şi misterios?

Sirenă rea sau înger, drăcească sau divină,

Ce-mi pasă când tu – zână cu ochi de catifea,

Mireasmă, ritm, lucire, o! singura-mi regină!-

Faci lumea nu prea slută şi clipa nu prea grea?