barca cu vele

 Experiențele umane sunt dulci-amare și trecătoare: „Pe marea timpului nu putem niciodată/ Să aruncăm ancora pentru o zi?” ( Lamartine)

Cea mai frumoasă mare

nu a fost încă traversată,

Pe cea mai frumoasă dintre mări

nu am fost

Și că

ce aș fi vrut sa va spun mai frumos

nu v-am spus.

Încă nu am experimentat

cea mai frumoasă dintre zile

Și cele mai frumoase cuvinte pe care am vrut să vi le spun,

nu le-am spus încă.

Dincolo de toate, cea mai frumoasă bijuterie este viața noastră.

Caspar David Friedrich – 1818

 Pictura „Pe barca cu vele” arată un cuplu, adică pictorul și soția sa, (cred) stând la prova navei,, alunecând spre infinitatea iubirii lor.  Valurile tandre purpurii și albastre, barca îndrăgostiților, iar deasupra lor cerul cu tentă galbenă, zâmbește cu promisiuni – Văzute într-un vis. Vastitatea cerului și a mării intensifică și mai mult aura de vis, aproape mistică a acestui tablou care se corelează cu viziunea romanticilor asupra iubirii.

Pictura pe sticla, tempera, foita de aur

Iubire platonică

„Te voi lua într-o zi sigur – la Paris!”

El, obișnuia să i trimită un buchet cu cele mai frumoase și neobișnuite flori – hortensii, violete de Parma, lalele negre, trandafiri de ceai, de orhidee, sau crizanteme, în fiecare săptămână, de o frumusețe fantastică.

Era obișnuită cu faptul că îi invadează în mod regulat viața, era obișnuită să știe că el este undeva și că-i trimite flori. Ei nu s-au văzut, dar existența unei persoane care o iubea i- a influențat atât de mult viața și tot ceea ce i sa întâmplat.

 Luna într-un grad sau altul afectează tot ceea ce trăiești pe Pământ numai pentru că se rotește în mod constant în apropierea noastră.

Dacă în fiecare floare a fost „dragoste”, atunci timp de câțiva ani cuvintele iubirii lui au salvat-o.

 A murit la 40 de ani – această veste a uimit-o, a fost o lovitură neașteptată.

Nu a înțeles cum va trăi – fără această iubire, dizolvată în flori. Dar, îndrăgostitul nu a lăsat acelei companii de flori nici un cuvânt despre moartea lui.

 A doua zi, a apărut la ușa ei un mesager cu un buchet de flori neschimbat, la fel de frumoase. Florile ei au devenit de acum o poveste pariziană.

In această casă confortabilă, flori erau peste tot – ca un omagiu adus unei legende, trăită de ea. Anii au trecut ea a devenit o doamna regală, cu părul gri, cu amintirii despre romantismul tinereții ei. Dar într-o zi a sunat soneria, cineva ia adus un buchet de flori cum n- a văzut niciodată în viața ei, un astfel de buchet luxos, – un buchet de crizanteme japoneze, aurii, asemănătoare cu strălucirea soarelui. Din spatele acestei splendori strălucitoare, ”glasul mesagerului a spus: sunt de la EL”

O iubeam

„O iubeam” este roman scris de Anna Gavalda –  scriitoare de naţionalitate franceză, un roman impresionant,  Chloe sotia, este părăsită de soţ pentru o femeie mai tânără. ( fragment din roman )

Se tot vorbeşte de durerea celor care rămân, dar te-ai gândit vreodată la durerea celor care pleacă ?… Durerea celor prin care vine nenorocirea… Cei care rămân sunt plânşi, consolaţi, dar cei care pleacă ?… Curajul celor care dimineaţa se privesc în oglindă şi articulează răspicat, numai pentru ei, aceste cuvinte: “Am dreptul să greşesc?”. Doar cuvintele astea… Curajul să-ţi priveşti viaţa în faţă, să nu vezi în ea nimic potrivit, nimic armonios. Curajul de a face praf totul, de a distruge totul… din egoism ? Din egoism pur ? Şi totuşi, nu… Atunci ce e ? Instinct de supravieţuire? Luciditate ? Frică de moarte ? Curajul de a te înfrunta. Măcar o dată în viaţă. De a te înfrunta, pe tine. Pe tine însuţi. Numai pe tine. În sfârşit. “Dreptul de a greşi”, e o expresie scurtă, un crâmpei de frază.

          Eram încrezator. Eram plin de energie. Cred ca eram destul de fericit in acea perioada a vieţii mele pentru că, deşi nu eram cu ea, ştiam că există. Era oricum ceva nesperat.

„Am zarit-o pe o strada pentru o clipa doar;
Sa-i vorbesc si sa m-apropii era in zadar.
Ea care m-astepta plangand cand eu uitam sa vin,
Ma privea acum ca pe-un strain.

Simt ca fara ea nu pot respira…”

Viaţa, chiar şi când o negi, chiar şi când o neglijezi, chiar şi când refuzi s-o accepţi, e mai puternică decât orice.