O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

Archive for the ‘meditatie’ Category

univers paralel

In urma cu ceva timp un individ mi-a trimis un mesaj cu textul: te șterg din lista mea de prieteni; motivul, nu primesc LIKE de la tine. OK mi-am zis, paguba in ciuperci. 

Am “manute” 🙂  pe blog, individul, supervizează comentariile si atribuie like, dislike  într-o veselie, fără nici o logica. Asta deoarece in codul nostru genetic se adăpostesc instinctele noastre agresive şi egoismul.

Obsesie?! „Dati-i omului o masca si va va spune cine este”

Faptele noastre sunt prevazute de ursita sau la întâmplare?

Aceștia sa fie oamenii creați pentru veșnicie? 

“Unii pretind că ar fi găsit adevărul; alții contestă că este cu putința să-l obţii; iar alţii îl caută””

***************************

Universul paralel virtual nu v-a fi controversat, asta se presupune, prin urmare viitorul este imprevizibil.

Visători care explorează necunoscutul,enigmele,presupun ca pot crea universuri paralele,virtuale. (Abia aștept sa hoinăresc prin spațiul virtual,când ma supăr pe lumea reala) Intri mental in universul virtual dupa ce ai luat pastila albastra, acesta ar fi ritualul, dupa ce revii, e nevoie sa inghiți o pastila rosie pentru a intra din nou in  viata reala.  Ce s-ar întâmpla dacă ar fi adevarat, s-ar crea Babylonia ,nimeni nu s-ar mai înțelege cu nimeni, ar fi mult mai tragic decât primul.

Să sperăm că oamenii de știința își vor folosi inteligenta cu înțelepciune şi compasiune.

Acolo cineva ne veghează!

Nu trăim in Matrix!

Universul este misterios si gigantic!

Această dragoste,
această lumină care nu mă cruţă,
care mă obligă să-mi aduc totul aminte
şi cerul aşa cum îl ştiu, strălucind după ploaie,
cerul ca un obraz de copil. Octavian Paler.

Reclame

filosofie

Câteva ideii despre filosofia lui Platon si Socrate.

Multe concepte, teorii, ideii, au rămas valabile pana in zilele noastre,după mai bine de 2000 de ani. 

Părintele spiritual al lui Platon, Socrate a fost „cea mai mare figura a istoriei gândirii grecești; din el vor deriva, direct sau prin intermediari, toate curentele ulterioare ale filozofiei” (L. Robin)

 Platon Se naşte la Atena, probabil în427 î.Hr. – 347 î.Hr.) Platon a fost un filosof al Greciei Antice , discipolul lui Socrate şi învăţător al lui Aristotel. Împreună cu aceştia, Platon a pus bazele filosofice ale culturii occidentale. Platon  s-a născut într-o familie nobilă şi bogată, a studiat pictura, a compus tragedii şi a scris poezii în care imaginaţia şi sensibilitatea autorului abundă şi pe care le vom regăsi şi în proza dialogurilor sale, ca în aceasta epigramă :

“Lin lânga pinul alpin, umbritor şi cu limbi foşnitoare,
Fă-ţi călătorule drag, un popas, căci sub brizele mării
Curge-un izvor cântăreţ, cu plăcute volute de flaut,
Unge-ţi cu cântecul lui ostenelile genelor tale !”

 Platon a fost de asemenea matematician, scriitor al dialogurilor filozofice şi fondatorul Academiei din Atena, prima instituţie de învăţământ superior din lumea occidentală. Academia platonică a fost o şcoală filozofică idealistă, întemeiată de Platon (circa 387 î.e.n.) “Să nu intre sub acoperământul meu cine nu e geometru”

Oamenii sunt îmbinarea trup-suflet, dar sufletul este hotărâtor în ceea ce suntem. Prin sufletul nemuritor noi avem statornicia şi puterea de a contempla esenţele, adică ideile nemuritoare

Palton a elaborat Teoria Ideilor , după care adevărata realitate o constituie Ideile: Ideile De Frumos, de Dreptate, de Adevăr, care sunt esenţe suprasensibile, eterne, facând parte dintr-o lume aflată în afara timpului şi a spaţiului, dominate şi pătrunse de un principiu etern de natură divină (Ideea de Bine). 

Platon spune ca ascensiunea simbolizează călătoria sufletului spre sferele înalte, în domeniul Ideilor cu adevarat reale.

A cunoaște frumosul, Binele, Dreptatea înseamna pentru Platon ca si pentru Socrate, a deveni bun, frumos si drept. Si in acest chip a te apropia cit mai mult de divin”. Cea mai înalta virtute e dreptatea. Scopul statului este de a crea condiții pentru realizarea dreptatii. Oamenii totdeauna isi merita societatea in care traiesc, fie ea buna sau rea. Statul este întotdeauna asa cum sunt cetățenii lui. Platon Platon considera ca sufletul uman se compune din trei parți: rațiunea, pasiunea generala (afecțiunea) si dorința. „Tânărul nu-i în stare să judece ce e alegoric şi ce nu, ci orice părere primește el, îi va rămâne neştearsă şi neschimbată. De aceea, fără îndoială, trebuie făcut tot posibilul ca ceea ce aud (tinerii) pentru întâia oară, să fie expus cât mai frumos şi să se refere la virtute”. (Platon) acestui suflet invizibil, o radiaţie luminoasă uneori, este zugravită în operele artistice vechi ca o aură strălucitoare, prezentă în jurul capului sau chiar a întregului corp.

Noica spune că Platon, în Republica, nu își propune să ofere un tip ideal de stat, ci un tip ideal de om. Și, fiindcă a reușit să împletească realul cu Ideea, Platon a rămas până astăzi în inima culturii.

Republica este împărțită în zece cărți. Se presupune că Platon ar fi scris cartea întâi în tinerețe, iar restul ajuns la maturitate (50 de ani), fiind diferită de restul cărților.

Platon s-a stins din viata în anul 347, la vîrsta de 80 de ani, aşa cum spune Cicero “cu condeiul în mână” (scribens mortuus est).

Socrate

Socrate ( 469-399 î.e.n. )  a fost maestrul lui Platon şi a plătit cu viaţa învăţătura sa nonconformistă. După ce a fost acuzat de impietate şi de coruperea tineretului prin învăţătura sa a fost condamnat la moarte şi silit să se sinucidă.

Socrate n-a scris nimic, tot ce ştim despre învăţătura lui o  ştim din relătarile, adesea divergente, ale lui Platon si Xenofon.

Însuşindu-şi şi totodată spre a ilustra maxima scrisă pe frontispiciul templului din Delfi: “Cunoaşte-te pe tine însuţi”, Socrate învaţă ca scopul omului nu este acumularea unui mare numar de cunoştinte, ci dragostea de înţelepciune-”filosofia”. Această virtute, care este ştiinţa despre bine şi adevar, constă în efortul omului de a se studia pe sine, spre a descoperi în propriul său suflet ceea ce este, în însăşi firea sa, valoarea universală şi eternă: Binele.

Binele înalţă sufletul, răul şi nedreptatea îl degradează; de aceea e mai bine să înduri o nedreptate decât să faci un rău. Nu există om care să cunoască binele şi totuşi să facă rău ; răul înseamnă ignoranţă, dupa cum virtutea înseamnă cunoaşterea binelui. Fericirea constă numai în cunoaşterea virtuţii. Nedreptatea şi săvârşirea răului este ca o boală pentru suflet, îl fac urât, nemulţumit, nefericit.

Această idee supremă, a Binelui, reglează şi explică şi mersul Universului, în care totul există şi acţionează în vederea unui scop, acela al armoniei.

 Iar forţa care ne propulsează spre amintirea acestor idei nobile este iubirea (eros), care în concepţia lui Platon se identifică cu pasiunea sufletului, cu stimulul, cu dorinţa, cu atracţia exercitată de amintirea acestor valori ideale, cum sunt binele, adevărul, frumosul, dreptatea, valori care generează în om acţiuni bune, drepte, frumoase.

Iubirea este deci un exercițiu etic, purificator, al sufletului.

 13139033_1218248468215359_1488154794430640020_n

 

filosofie

Opera literară neornamentată nu are success la public. Azi arta se bazează pe cuvinte ornament „arta pentru arta”, sunt multe cărți non inteligente, nu –ti aduc satisfacție. Un fel de trivialitate, nu in cuvinte, in ceea ce exprima, cuvintele ar trebui sa curgă cu înțeles. Unele cărți mai degrabă te obosesc.

 Ideea acestei postări mi-a venit de la postarea  lui  “noiembrie” Franz Kafka.

 Mi-am aprofundat cunostintele citind din” biblioteca lumii” despre Franz Kafka. Recunosc ca nu m-a atras niciodată. Am aflat lucruri naturale care se petrec si in timpurile noastre;pe alocuri suntem acolo.

Ieri am fost in căutarea „timpului pierdut” 🙂

 „Franz Kafka ucide intenționat orice metaforă, orice simbolism, orice semnificație […] 

El a descoperi tragismul modernismului, care nu are vindecare ,singura vina spune el, este existenta..

Vorba lui Eminescu:Toate-s vechi şi nouă toate; vremea vine, vremea trece(Glosa)

 Ii impută tatălui caracterul poruncitor şi ipocrit sau faptul că l-ar fi mutilat emoțional în copilărie.

“Să nu-ţi fie cu supărare, dar amintirile mele din cea mai fragedă pruncie sunt realmente strivite de imaginea ta de om satisfăcut de sine,..

 Tatăl ar fi fost vinovat chiar şi pentru neizbânda fiului de a se căsători şi de a-şi construi o familie. Un episod descris în scrisoare pare de-a dreptul traumatizant: copilul Franz Kafka este lăsat într-o noapte afară, în balcon, de către tatăl său, din cauza unei abateri de la buna conduită.

Veşmintele inestetice i-ar fi deformat nu doar mersul şi postura, ci chiar şi imaginea despre sine şi gândirea despre viitor.

 A doua scrisoare către tata:

 “Aşa că, dragă tată, dacă lăsăm la o parte influenţele exercitate de viaţă asupra mea, în fond eu nu sunt decât produsul educaţiei tale. E drept, un surprinzător produs à rebours, dacă avem în vedere faptul că tu vroiai să faci din mine un adevărat Kafka – voinic, îndrăzneţ şi răzbătător, adică asemeni ţie, pe când firea mea de Löwy, fire moştenită de la mama, mă împingea irezistibil spre studiu, cugetare şi visare. Şi astfel, sub pecetea grea a personalităţii tale, eu m-am transformat tot mai mult într-un introvertit, prin urmare se adâncea de la o zi la alta prăpastia dintre noi, …

 Însă cu toate excesele tale ce mă băgau în sperieţi, fii convins că te iubeam şi că-mi regretam amarnic acele încăpăţânări şi nereuşite care ţie-ţi provocau frecvente accese de furie. După cum sunt convins că şi tu mă iubeai, dar – ca şi cum te-ai fi jenat de însăşi posibilitatea exprimării tandre a sentimentelor, recurgeai la cele mai inadecvate forme de redare a grijii şi duioşiei paterne, şi care în inima mea înfricoşată deveniseră inseparabile de fiinţa ta puternică: uneori strigăte şi ameninţări, alteori reproşuri şi insulte. În schimb nu sunt atât de convins că în ceea ce te priveşte ai regretat vreodată metodele aspre de educaţie cu care invariabil mă reduceai la tăcere…

 “În ziua de astăzi oamenii cunosc preţul fiecărui lucru şi valoarea nici unuia”,

 Dar, măre Doamne,/ cum aş putea să topesc/ gheaţa termonucleară/ dintre oameni şi popoare,/ când propria-mi inimă/ departe de mine se zbuciumă?/ Aşa că mi-am luat traista-n băţ/ şi-am purces în căutarea dânsei./ Dar cum era să-mi recunosc/ după ani de neiubire/ printre semenele ei dure/ inima-mi de mai anţărţ?/ Şi, totuşi, ea există/ printre maldărele de inimi/ azvârlite ecologic/ de-omenirea ce insistă/ să se-nchine la nimic./ Oameni buni ai acestei planete,/ rogu-vă să m-ajutaţi/ inima să-mi regăsesc/ altfel simt că-nebunesc!/ Împreună alte şanse-avem/ ştiut fiind că ea/ şopteşte-ntruna numele de Om.

 Ideea de bine, un principiu suprem de natură divină!

 Cât priveşte adevărul, la începutul căutărilor mele am mers pe urmele inegalabilului Spinoza, că doar el spunea că “scopul vieţii nu constă în putere, bogăţie sau voluptate, ci în căutarea dezinteresată a adevărului”. “Admirabil din punct de vedere moral”, i-am zis eu, “dar ce este adevărul tot n-am aflat”.

 Isus adus în faţa lui Pilat (Evanghelia după Ioan, 18/38). Pe moment m-a încercat o mare deziluzie, căci la întrebarea procuratorului: “Ce este adevărul?”, el nu primeşte nici un răspuns de la Iisus, ba mai mult, însuşi capitolul respectiv se încheie cu această întrebare capcană, aparent fără răspuns.
Însă răspunsul ne este oferit de aceeaşi Evanghelie (14/6), unde Iisus afirmă cât se poate de tranşant: “Eu sunt calea, adevărul şi viaţa”, apostolului Ioan rămânându-i să pună punctul pe “i” cu precizarea: “Adevărul vă va face liberi”!
“Iată”, mi-am spus, “temeiul tăcerii lui Iisus. Doar afirmase cu altă ocazie că numai prin El oamenii ajung să cunoască adevărul mântuitor.

 Înseamnă că şi nouă ne-a rămas o singură şansă: să implorăm ajutorul divin!

Fericirea are seminţele ei dătătoare de rod bogat se numesc credinţă, milă, genenerozitate, precum şi iubirea neprefăcută .

 Aşadar, am cedat în faţa hainelor mele urâte şi proaste până şi în ce priveşte ţinuta fizică; am început să merg încovoiat, cu umerii căzuţi, cu braţele şi mâinile strâmbe; mi-era frică de oglinzi pentru că răsfrângeau o urâţenie, de nelecuit. […] Adevărul este că eram cu totul lipsit de capacitatea de a-mi gândi, chiar şi în cele mai neînsemnate amănunte, viitorul concret. Îmi limitam gândirea numai la obiectele imediate şi la împrejurările prezente, şi asta nu din pedanterie sau pentru că aş fi avut interese bine conturate, ci — în măsura în care nu prostia mea ar fi fost cauza — din tristeţe şi din spaimă : din tristeţe, căci prezentul fiind atât de trist pentru mine, îmi spuneam că nu trebuie să-l depăşesc înainte de a mi-l fi făcut mai fericit

—Franz Kafka, Pagini de jurnal şi corespondenţă, 2 ianuarie 1912, traducere de Mircea Ivănescu

  —Franz Kafka, Scrisori către Felice, 16 iunie 1913

Pare atât de groaznic să rămâi celibatar, să devii om bătrân, apărându-ţi cu greu demnitatea, în timp ce îi implori pe alţii să te invite la cină, să fii bolnav în colţul patului tău, săptămâni întregi să îţi priveşti camera goală, să îţi iei la revedere tot timpul de la uşă, fără să te presezi pe scări de trupul soţiei tale, camera ta să conducă doar spre uşi laterale, unde locuiesc oameni străini […]

 —Franz Kafka, Nefericirea burlacului

   Surse: –Wikipedia–-   http://www.totpal.ro/  

  Mi-sa parut interesanta aceasta filosofie: David Blumenfeld, „Living Life over Again

Oferta

Îngerul îți face o reverență și-ți șoptește:

”Uite, ai ajuns în ultima clipă a vieții tale, nu mai ai mult și vei muri, iar eu am venit să-ți fac o propunere concretă și cît se poate de serioasă: Poți alege, bineînțeles, să mori și să fii acoperit de uitare (după ce vei fi plîns, nu mai mult de o clipă, de o mînă de oameni lipsiți de suflet) sau, dacă binevoiești, poți s-o iei din nou de la capăt și să trăiești aidoma viața pe care tocmai o închei în acest moment. Vei trăi fiecare clipă așa cum a fost, fiecare ceas, fiecare eveniment și nimic nu va deosebi viața ta nouă de viața ta veche. Totul se va întîmpla iarăși, exact așa cum a fost, atît în mare cît și în mic. Și nu vei ști că trăiești o viață nouă, fiindcă nu vei ține minte din viața cea veche absolut nimic. Prin urmare, viața cea nouă va fi întocmai cu aceea care se va sfîrși chiar acum (dacă vei dori asta).

Acestea fiind zise, conchide îngerul cu un fin surîs, îți rămîne o clipă să optezi între faptul de a muri pentru totdeauna și faptul de a trăi viața asta din nou (și din nou, și din nou). Hotărăște, deci!”

Sa trăiești aceiași viata din nou si din nou?

Cum ar fi omul nemuritor,plictisit?

Viata are un sfârșit si tocmai acest sfârșit dă sens vieții?

Moartea ar putea fi un nou început,un nou sens?

https://filosofiatis.blogspot.ro

juan fortuny

Ma învălui in sublime amintiri. Pe drumul meu pun câteva flori; sentimentele le colorează. 

 

sa-mi scrii

Să-mi scrii scrisori în fiecare seară,

Pe frunze să îmi scrii cu promoroacă,

Iar scrisul tau sa-ti fie adorare.

Când falduri de lumină se împletesc,

Se adună stele colorate pentru sărbătoare,

Sub raza ochiului ceresc.

Când doruri se destramă, cad frunze cadențat,

Așează-mi flori pe fiecare rană,

In zilele confuze.

1

 

visuri colorate

Spuneai de fiecare dată când îți oboseau aripile cu care zburai a-mi aduce lumină, să te las să dormi cu capul pe visele mele, să amesteci culorile visurilor mele…

N-ai găsit nimic din ceea ce căutai?…

… Întoarce-te, mi-e greu să te păzesc prin toate lumile, să închid lacăte ruginite, îmi sângerează mâinile.

C

“Sunt flori ce-ţi ies în drum să te sărute… flori cu obraji şi gene lungi de îngeri, …. flori prăbuşite-n lacrimi şi înfrângeri,…. flori ce te mustră şi te-nfruntă-n cale… şi flori care te iartă că le -n sângeri….flori ce se spovedesc…

DSC00147