sfârșit de an 2022

E minunat să fii fericirea cuiva?!

*Există atât de multă Fericire într-o clipă* Fericirea este ascunsă în aproape orice: în zâmbetele străinilor, în cea mai  frumoasa ninsoare iarna,, în soarele toamnei,  într-un cântec preferat auzit accidental pe stradă, într-o ceașcă de cafea, într-un duș răcoros, în parfumuri noi, într-o carte nouă sau într-o nouă cunoștință.* Într-o poezie pe care ești dispus să o recitești iar și iar . * Simți sărutul razei de soare pe obraz dimineața devreme * asculți melodia preferată * a ști că cineva e fericit pentru tine * a ști că a îi pasă cuiva de tine* Uite, cât de frumoasă ești azi! Iți strălucește soarele în ochi. Cu zâmbetul pe buze. Cu orgoliile tale. Cu visele tale. Cu imperfecțiunile tale. Cu parfumurile tale. Cu geloziile tale. Ce frumoasă ești azi!

Iubesc machiajul discret, care corectează imperfecțiunile, tot ce face o femeie mai frumoasă. Machiajul e artă!

Veșnicia nu se construiește din iluzii, atunci când luminile se sting, cad toate măștile, Dezamăgiți fiindcă sufletul nu a învățat să umple cu lumină și iubire toate imperfecțiunile pe le-am primit, să ne fac mai frumoși, distincți. Ce păcat că multi aleg o masca (machiaj exagerat) pe care-l iubesc, pe când fiecare ar putea alege originalul, sa-l picteze în culori, zâmbet, farmec, vers, cântec, daruri pentru suflet.

Râsul, dragostea față de cei dragi și urările de bine ale oamenilor…

Acestea sunt frumusețile vieții.

Viața – cea mai Prețioasă Comoară!

In paginile mele, pe blog am încercat să încânt auzul, văzul prin creațiile artiștilor, scriitorilor, poeților pictorilor și nu în ultimul rând prin muzica sublimă a compozitorilor, muzica ne unește indiferent de rasă sau etnie.

Există și creații proprii, pagini goale… și labirintul nesfârșit de ficțiuni. Dar, sufletul e curățit printr-o lacrimă sfântă.

Ne așteaptă un an greu, cu spini sau petale, fericire sau durerea.

La mulți ani!

decembrie

Stelele cu tristeți și bucurii
Tainic strălucesc peste noi.

Se apropie sărbătorile de iarnă, e divin, e taină, e dor! Bucăți din amintirile nostre, din vise, din iubire, din lacrimi și zâmbet. La ce ai visat, de cine ne-a fost dor, când am oftat, ce taine am purtat, ce nu ai spus nimănui niciodată.

 Mă iubesc. Mă ridic. Mă iert. Mai visez din adâncul inimi. Mai cred în frumos. Mai lupt. Mă înalț. Cu o, naivitate încântătoare; de copil.

 Am sărutat cu ploaia, Am iubit cu gândul, Am mângâiat cu florile.

Am capacitatea de a empatiza și de a mă bucura din toată inima pentru cineva. Nu contează dacă e o persoană dragă sau un străin. De asemenea, îmi place sa ascult muzică. Ascultarea muzicii întărește sistemul imunitar. O cărare de lumină vine de la apus, pe care iți vine sa o pictezi. Astăzi e soare pe strada mea. Mâine poate nu va mai fi. După atâta timp am învățat ca nu mai contează.”Trăiește clipa!” .

Dacă aș fi fulg de nea, te-aș învăța sa plutești. Sa cobori încet din cer si sa te amesteci printre alți fulgi. Să acoperi pământul, făcând totul sa fie mai alb, mai curat, mai pur.

Fie ca o stea strălucitoare din cer să vă dea întotdeauna lumină, bucurie și credință.

Legenda lui Vincent Van Gogh

Întrebarea lui Nietzsche: Cât adevăr poate suporta omul?

Visuri pline de excese ale existenței, nelinistite – inauntru, in suflet,

dragoste și suferință – cu tine însuși, cu Dumnezeu, cu lumea …

Pe măsură ce omul îşî urcă Golgota, artistul îşi ia revanşa pentru ceea ce se întâmplă.

La 35 de ani, Van Gogh e obsedat de ideea de a ajunge după moarte într-o stea. Când alţii sunt în plină vigoare a vieţii, el se pregateşte de nemurire convins că lumânarea nu va mai arde mult.

Flacăra lui dansează pe lama de cuţit dintre extaz şi moarte. Pictorul se grăbeşte. Se teme că nu va avea vreme să-şi descarce sufletul ? Cândva, iubind o femeie care l-a respins, s-a dus acasă la părinţii ei şi le-a cerut voie s-o vadă numai cât timp va reuşi să-şi tină degetele în flacără.

Cât timp va mai reuşi să-şi ţină degetele în flacără, va face, prin artă.

Ei nu pot fi cumpătaţi când e vorba de visul lor. Trăiesc sub o dictatură sublimă, a pasiunii care îi omoară.

”Drama lui Van Gogh se joacă astfel pe o scenă goală, fără spectatori, între complexul eşecului şi tentaţia absolutului – O. Paler

„O, Doamne, nu există Dumnezeu”, exclamă el, dar ce există atunci ? Există arta ! – Van Gogh

Duăsprezece flori de floarea soarelui, acoperă mormântul lui Van Gogh, pe care le-a iubit atât de mult. A plecat, și cu moartea sa, s-a născut o legendă – Legenda lui Van Gogh.