dorință

Cine ştie de ce privesc în gol? Poate îmi amintesc sau poate presimt durerea vieţii care cere să fie vieţuită toată.” (Mircea Eliade )

Vise printre gene, în prag de iarna- primăvară. Am o dorință să mă plimb desculță prin iarba înrourată, razele soarelui sa pătrundă printre ramurile copacilor,eu sa deschid petalele sufletului, pământul sa îl sărut cu un zâmbet, că „nimeni nu are mai mare nevoie de un zâmbet decât cel care nu are niciun zâmbet”

 Locul în care doi oameni se cunosc, lasă o urmă în același timp si în același loc; așteptă să fie cea mai frumoasa dragoste, o dragoste cusuta cu raze de luna, dintr-un timp ceva mai romantic. 

Atunci când spun

 Buna dimineata,

Poți sa ma iubești,

 Îmi doresc.

„Cu geana ta m-atingi pe pleoape,
Să simt fiorii strângerii în brațe”  (Ronnie Biccard,artistul picturilor)

Fugar

Iubito, nu ştiu, poate mi se pare –
Dar cred că sufletul l-am rătăcit…
Te rog să scotoceşti prin buzunare
Şi dă-mi de veste, dacă l-ai găsit.

Cam brambura îmi umblă, de o vreme -
 Cred că de când te port în gând, mereu...
 Dacă-l găseşti, iubito, nu te teme –
 Nu-ţi face rău – deşi-i un derbedeu!

Îţi cer iertate pentru insistenţă
Iubita mea, dar simt un gol în piept…
De-l dibuieşti – tratează-l cu clemenţă
Şi dă-mi de veste, nu lăsa s-aştept!

De fapt, eu am o vagă bănuială –
 Străină, tu, nu eşti de fuga sa...
 Dar, ca să-mi spulberi orice îndoială,
 Primeşte-mă, o clipă-n casa ta.

Să căutăm, frumoaso, prin cămară…
De ce roşeşti şi tot priveşti în sân?!
Ce-ascunzi acolo, poate vreo comoară? –
Aş vrea să văd – te rog, nu sunt hapsân!

M-am dumirit - privirea te vădeşte:
 La tine-n piept, mi-e sufletul, fugar!
 Ştiam de mult – că mult te jinduieşte –
 Puteai să-l ceri – ţi-l ofeream în dar!

Deci, l-am găsit – dar nu-l primesc-napoi:
 L –ai tăinuit – păstrează-l, treaba ta!
 Nu vreau să fac – şi nu fac tărăboi –
 Dar dă-mi la schimb, pe veci, doar inima...          Boris Ioachim*

 

simfonia iubirii

Cea dintâi şi singura datorie esenţială a omului este caritatea, adică o neobosita justificare a bucuriei existenţei. A face din viaţa ta o permanentă bucurie – în pofida tuturor mizeriilor, şi întunecimilor, şi păcatelor, şi neputinţelor, şi dezamăgirilor – iată o datorie adevărată a omului şi a omeniei din tine. Cred că binele se justifică şi se recunoaşte prin bucurie. Cel mai mare păcat contra umanităţii este tristeţea disperată ridicată la valoarea supremă a spiritualităţii.” – Mircea Eliade

Îmi trebuie mult mai multă iubire să pot descifra ochii tai.

„Nici un om nu decide în dragoste. Așa se petrece cu toată viața; numai întâmplarea alege, ea adună și desparte, mai ales în iubire, și aceasta e tragic, e inuman; că întâmplarea decide mai ales în iubire.”