floarea dintre pagini

Scot un minut din timp, ca să las o floare între paginile unei cărți.

A fost
odată
O singură dată poate

O femeie și un bărbat
care se iubeau.

În fiecare zi, ochii vărsau lacrimi de dragoste, dragostea le ardea inima. Atunci au trasat în nisip un simbol al alianței o cruce legată de două cercuri: bărbatul și femeia s-au legat, poate ascundeau o dragoste, care nu a putut fi lăsată să moară.

Dar într-o dimineață el a plecat. Inima lui era goală, nu știa unde să meargă. Întins pe iarba proaspătă, afectat de melancolie, și-a închis pleoapele și, pe jumătate conștient, i s-a părut că nu este singur și că un animal mic zboară lângă el privindu-l răutăcios, în timp ce-și flutura aripile, aripile de fluture. Iritat a plecat mai departe. În timp ce traversa văi, vântul învârtind nisipurile, a crezut că a auzit o vioară spunându-i: „ Tristețea de a lăsa pe cea de care te-ai îndepărtat, unde este? „El i-a spus „Nu-mi crește suferința. Tristețea este încă acolo.” Am lăsat să se filtreze o rază de soare prin oglinda apei cristaline, și am văzut lumina din ochii Ei. – Te voi săruta cu vântul și știu că îl vei auzi, te vei întoarce și, fără să mă vezi, voi fi acolo.

 Azi te redescopăr cu cicatricile tale, cu oboseala ta, cu minunile și posibilitățile tale. Mă surprind, iubindu-te, cu dorința de a te alinta, de a te răsfăța, de a exista. Aripile tale bat în ritmul dorințelor mele și îmi reîmprospătează visele cu un zefir senzual. Vreau să-ți ofer cadouri unice, să-ți desenez flori și râuri, să-ți ofer muzică, concert pentru vioară. Toate acestea din belșug, cât și din plăcere.

O iubire nu este posesia completă a alteia, dar posesia o face suficient de esențială pentru a insufla dragoste, care se răspândește ca o lumină misterioasă peste frumusețea trupului.

Ne regăsim și ne pierdem în același timp.

 „ Din când în când pământul tremură”

vals

Trăim într-o lume urâtă, nu, numai în România, pe glob. Aflăm cu stupoare tot felul de întâmplări inumane.  Am citi într-o carte cu mulți ani în urmă, că v-a veni o zi în care nimeni nu v-a mai asculta de nimeni, un fel de Babilon. Ideea, cred că e depășită. 

Sentimentele umane le găsim în muzică și artă, în ele găsim noblețe și bucurie, prin ele transmitem emoție. Ne bucurăm de frumusețea copleșitoare a naturii, minunea aparține tuturor. Stim să o prețuim?! 

Marile scrieri dintotdeauna au avut darul ceresc de a alina durerile omenești, de a aduce omului razele luminilor din viață, să plămădească și să înalțe spre ceruri divinul și eternul sens al dragostei. Horvat Dezideriu

Puțină relaxare…

Et si tu n’existais pas Joe Dassin, printre cele mai frumoase melodii de dragoste.

Dacă tu n-ai exista,/ La ce bun să exist eu./ Să mă târăsc într-o lume fără tine/ Fără speranţe, fără regrete./ Dacă tu n-ai exista,/ Aş încerca să inventez iubirea,/Ca un pictor din ale cărui degete/ Se nasc culorile zilei/….. Dacă tu n-ai exista,/ Spune-mi, cum să exist eu./ M-aş putea preface că exist/ Dar nu aş fi aievea./ Dacă tu n-ai exista,/ Cred c-aş fi descoperit /Secretul vieţii, misterul ei,/ Numai pentru a te crea/ Numai pentru a te privi.

Invitație la vals, Mihail Drumeș

După un timp, s-a furişat pe poarta inimilor noastre fiinţa unui vals făcut numai din farmec şi nostalgie. În orice caz numai dragostea şi creaţia fac viaţa vrednică de a fi traită şi, totodată, de a fi părăsită fără regret –

Într-adevăr, era o minune cântecul, o minune Mihaela, o minune întâmplarea care mi-o aruncase în brațe, o minune dragostea, și viața-o minune! Nu știu dacă în clipa aceea mai exista ceva pe lume care să nu fie tot o minune. 

Valsul emană dor, dorinţă şi tandreţe.

Ultimul vals trebuie să fie pentru totdeauna.

Artist,Oleg Kalaitanov (Rusia, 1969)

Am fost tineri și am crezut în ceruri…
Am crezut că mă pot întoarce în timp
Și am inventat lumina lunii
Unde am cântat amândoi ca înainte*
A fost timpul florilor

iubirea atinge cerul

 “Fă tot ce poți și nu mă mai iubi, căci mi-e mai drag să te văd trăind fără să mă iubești, decât murind fiindcă m-ai iubit prea mult”. (G. Casanova – Memorii)

Viata nu e chiar un joc. Poate uneori pare și cu siguranță poate fi, e un lucru al naibii de serios pentru ca dacă greșești poți sa mori. Pentru ea, nimeni nu a scris suficient de convingător; moartea a învins viața –

„dragostea nu cade niciodată”

Tu știi de unde vine dragostea… De acolo de unde vine Dumnezeu. Dar, el, de unde vine ? Ne-a lăsat cuvintele, sa-l cautam !

Ne îndrăgostim prin cuvinte cu toții. Și mai mult decât în orice, ne găsim în cuvinte speranța și visurile.
Tot cuvintele aduc gândurile bune și rele, suferim tot cu ele, ne strigăm disperarea si fericirea, aruncam cu noroi si mângâieri. Prin vulnerabilitatea noastră si a celorlalți iubirea și încrederea ies la suprafață, descoperim o lume interioara plina de mistere.

To love is to be vulnerable!

Te întrebi de ce e asa dureros sa ajungi în viata omului potrivit la momentul nepotrivit?….poți sa lupți cu timpul? Amurgurile noastre mărunte de iubire, sărută tâmpla viselor, ofilite de albastrul timpului. ”Floare-albastra.. floare-albastra” 

Nebunii sunt întotdeauna deștepți si sensibili, în fond, de aceea înnebunesc. Pentru că sufletul omului este cel mai complicat lucru, el încearcă uneori imposibilul, însetat de iubire.  Ne jucam zilnic, – comedia.

”Cândva, am împărțit iubirea-n două…
Tandru-nvăluită într-un bob de rouă,
Jumătatea ta, suav, să cearnă peste flori.

De fapt, am împărțit iubirea-ntr-una,
Și-atâta de adânc am îngropat-o-n noi,
Încât a prins chiar rădăcini, nebuna,
Pentru-ntreaga viață, și viețile de-apoi. Marius Migdale

Poți vindeca pe cel de lângă tine iubindu-l! Povestea de dragoste dintre cântăreţii Al Bano (75 de ani) şi Romina Power (67 de ani) a fost urmărită de-a lungul aniilor. O poveste reclădită din cioburi. Iubire,despartire și dramă. Cei doi cântă împreună din nou și sunt de nedespărțit. Și-au dat seama că nu pot trăi unul fără altul. Fac nuntă!?

Atmosferă de taină si  emoție.