între cer și pământ

 Între cer și pământ, oceanul de tristețe umană – Între cer și pământ, oceanul separării umane, ne tragem mâinile, nu ne mai atingem. Dar, simt mișcarea și respirația sufletului tău. Îl simt, ca pe un cântec îndepărtat.

Luna cade pe pagini la ora târzie… Dacă sunt boabe de aur în ele, lasă-le, să strălucească pentru tine.

Sufletul meu te-a văzut și a spus: „ Oh, iată. Te-am căutat”

Cât costă darul, atunci când te-ai jertfit lăsând ceva în urma ta? E nevoie de mult curaj să dăruiești?

Timpul e fără inimă. El nu se supără, dacă, nu ai avut timp să-i spui; adevărul.

Niciodată nu putem greşi prea mult
din pricina propriilor noştri ochi care văd aceasta.
Şi nici minţi nu putem prea mult să minţim
din pricina spaimei de-a rămâne noi înşine surzi.N. Stanescu

///

///

luna apunea

iar cand ea râdea

soarele răsărea

dar nu mai știam

de sunt din vreun neam

iubeam

mă iubea eu eram ea – N. Stănescu

Probabil ca luna este vestitorul sentimentelor. La adăpostul luminii sale se nasc, trăiesc si mor sentimente. N. S.

„Nu știți că există suflete mereu zbuciumate?”  
 
Ştefan Zweig, Suflete zbuciumate, scriitor austriac.
Am cumpărat cartea, de la un anticariat, Editura Eminescu, cu mult timp în urmă. Cartea a fost scrisă in anul 1958. Pentru aducere aminte, am citit-o din nou, nu mai știam subiectul.
 
Nu voi face recenzia cărții, nu vreau să greșesc a doua oară, mi-a fost suficientă odată.
Cartea m-a intrigat, m-a durut. Aș fi intrat adânc în poveste, eu fiind o sentimentală și justițiară.
De multe ori aș scrie adevăruri, dar știu că ele dor. Scriu iluzii.
Este o iubire imposibilă, de a pute fi concretizată, atunci, și nici în ziua de azi, nu este posibil. Iubirea femeii, aceea, care iubește cu patimă. (…) ”este decisă să sufere răbdătoare împreună cu cel pe care-l iubea, să reziste până la ultima consecință a efortului său și chiar dincolo de aceasta… – Numai dacă prin aceasta ești dispus să te jertfești pe tine însuți – atunci și numai atunci!” Nu poţi iubi din milă faţă de cineva. Sigur.
:” … nici o vină nu e uitată, cât timp conștiința știe de ea.” Cu aceste cuvinte se încheie cartea.

Viața e un fir de apă ce curge printre pietricele colorate.