Rapsodii de toamnă

Am ales câteva versuri din poezia lui George Topârceanu, Rapsodii de toamnă, și câteva imaginii pe care le-am fotografiat ieri. (Facultatea de Agronomie)

Zi de Octombrie cu senin în suflet!

Împreună, cu tăcerea ta care îmi vorbește,
Împreună, cu fiorul meu de emoție ..
Împreuna sub copacul înfrunzit.

S-a ivit pe culme Toamna,


Iat-o! Sus în deal, la strungă,
Așternând pământului
Haina ei cu trenă lungă
De culoarea vântului,
 
Lung își flutură spre vale,
Ca-ntr-un nimb de glorie,
Peste șolduri triumfale
Haina iluzorie.

Apoi pleacă mai departe
Pustiind cărările,
Cu alai de frunze moarte
Să colinde zările.

Dar când știu c-o să vă-nghețe
Iarna mizerabilă,
Mă cuprinde o tristețe
Iremediabilă…
Rapsodii de toamna George Topârceanu

sentimente

De-aș fi inel și nu femeie,

în rugăciune mai purta,

să-ți fiu pe semnul crucii tale, iubirea!?

Şi munții ruginesc – Ion Brad.

”Şi munții ruginesc şi se-ntristează

Când, peste ceața sură, mai scapără vreo rază,

Când brazii doar, orgolioși, rezistă

La risipirea aprigă şi tristă

A frunzelor – simbolizând iluzii

Şi frații morților, pe care-auzi-i

Doar

Tu cum mai oftează,

Doamne-Sfinte

Sub rădăcini schimbate în morminte…

Pe-acolo te mai caut, iubita mea dintâi,

Când văd că vine iarna și rămâi

Tot singură, și nu mai vii acasă

Cu voalul de zăpadă și plânsul de mireasă ”

a iubi… a pătimi…

…doar sufletul sensibil poate descrie iubirea, durerea,

care v-a sta acolo sus, scrisă-ntr-o stea,

să ardă cu Luceafărul din cer.

 Noaptea țese dantela pasiunii misterioase ne poate spune secretele ei, despre durere și fericire, despre minciună și iubire…

Dacă iubirea ar fi văzută ca o boală, ar fi interzisă!?

 

Bunica

Cu părul nins, cu ochii mici

Și calzi de duioșie.

Aievea parc-o văd aici

Icoana firavei bunici

Din frageda-mi pruncie

Torcea,torcea,fus după fus

Din zori și până-n seară

Cu furca-n brâu, cu gândul dus,

Era frumoasă de nespus

În portu-i de la țară…

Căta la noi așa de blând

Senină și tăcută

Doar suspinând din când în când

La amintirea vreunui gând

Din viața ei trecută

De câte ori priveam la ea,

Cu dor mi-aduc aminte

Sfiala ce mă cuprindea,

Asemuind-o-n mintea mea

                                                     Duminecii preasfinte…    St.O.Iosif,1900 

 ”…în rănile mele ați fost vindecați” 

André Rieu – My Way

You Raise me Up – André Rieu