Jean Richepin- poet francez

Dragostea pentru arta te face sa pierzi dragostea cea adevarata?

„Aceasta însingurare dureroasa de la trezire mă apasă de doua zile si nu ma mai părăsește. Înainte mă simțeam vulnerabil doar când nu o găseam langa mine, dar pe urma mă conectam la job, la proiecte, la lume, la viată, lucruri care ma subjugau, dar în același timp ma si eliberau de angoasele mele. Seara lucrurile mergeau bine. Numărătoarea inversa a început, când ne-am certat. Simt ca o pierd pe Ana. Sunt gelos. Gelos pe arta care mi-o răpește zi de zi din ce în ce mai mult, gelos pe câteva tablouri care ocupa de câtva timp locul principal in existenta ei„

 …Și inima a întrebat în timp ce plângea:

„Te-am rănit, copila mea? »

Nunta zânelor

Nunta va fi frumoasă și galantă bogată,
Pe drum, unde aurul fin ne va sluji ca arenă,
Cailor împodobiți le voi lăsa frâul,
Și baldachinul nostru azur va fi firmamentul.

Voi fi blindat în catifea, eu iubitul.
Vei fi în dantelă și satin, tu regina.
Vom avea pentru părinți pe vechea noastră nașă
Care ne dă marele soare, diamantul ei.

Și toți îndrăgostiții vor veni la petrecerea
În care Noaptea va cânta în rochia ei sclipitoare.
Toate vor veni, păsările, florile, fluturii.

Vor fi doi câte doi și vor saluta în perechi
Spunându-mi: — Doamne, suntem uimiți.

Jean Richepin, Mângâierile, 1877

 Jean Richepin, est un poète, romancier et auteur dramatique français..

Imnul frumuseții

Charles Baudelaire

 Vii din înalte ceruri sau eşti din adâncime,

O, Frumuseţe? Reaua şi buna ta privire

Împrăștie de-a valma şi fericiri şi crime,

De aceea tu cu vinul te asemeni la fire.

În ochii tăi stau zorii cu serile-mpreună;

Sărutul tău e-o vrajă şi-o amforă ţi-i gura;

Şi când reverşi miresme de-murguri cu furtună

Se face laş eroul, vitează stârpitura.

Răsari din hăul negru? Cobori din lumi stelare?

Destinul ca un câine de poala ta se ţine;

Şi bucurii şi chinuri tu semeni la-ntâmplare;

Stăpână eşti şi nimeni nu e stăpân pe tine;

Calci peste morţi de care râzi cu mult dispreţ;

Ai juvaieruri multe şi Groaza dintre toate

Nu-i cel mai slut, și-Omorul e un breloc de preţ

Pe pântecul tău săltând cu voluptate.

Orbitul flutur zboară spre tine, lumânare,

Slăvindu-te drept torţă când a început să ardă.

Acel ce-şi strânge lacom iubita-n braţe pare

Un muribund ce-n taină mormântul şi-l dezmiardă.

Că vii din iad sau luneci din cer, ce-mi pasă mie,

O, Frumuseţe! monstru naiv şi fioros!

Când ochii tăi, surâsul, piciorul tău mă-mbie

Spre-un infinit de-a pururi drag şi misterios?

Sirenă rea sau înger, drăcească sau divină,

Ce-mi pasă când tu – zână cu ochi de catifea,

Mireasmă, ritm, lucire, o! singura-mi regină!-

Faci lumea nu prea slută şi clipa nu prea grea?

Marin Sorescu

… Sper să nu mi se refuze, Doamne Plăcerea de a citi în stele. Măcar odată pe săptămână După orarul afişat pe un nor.

Marin Sorescu a fost poet, eseist, traducător, prozator și dramaturg membru titular (din 1992) al Academiei Române.

Ar trebui să se pună un gratar la intrarea în orice suflet. Ca să nu se bage nimeni în el cu cuțitul. Marin Sorescu (Iona)

 La dumneata

Chipul meu îmi pare cunoscut
Dar nu-mi amintesc de unde.

Nu cumva eşti tu
Cel cu care-am râs
Într-o viaţă,
Lipindu-ne nasul de sufletul lumii
Ca de-o vitrină?

Ai un rid pe frunte
Care-mi aminteşte de-o istorie
Modernă şi contemporană.

Ochii aceştia i-am văzut, dacă nu mă înşel,
Mirându-se pe nişte lucruri obişnuite,
Pe tristeţe, pe noapte, pe spaimă.

Ai vreo rudă, o mână, un gând,
Vreo sprânceană, cam aşa ceva,
În soare
Şi-n celelalte stele căzătoare?

Pot jura
Că eşti cel care s-a îndrăgostit pentru vecie
De fata aceea
Al cărei nume îţi scapă mereu.

În cartea ”Ușor cu pianul pe scări” de Marin Sorescu, am găsit versuri care mi-au plăcut, scrise poeta Constanța Buzea.

”Părul mi-era roșu când trecuse vara,/ Părul meu de aur greu, nelegănat,/ Prăfuit de ceață, țintuit de brumă/ – Ninge lin pământul unde l-am culcat,/… stau cu mâini legate, arcuite-n creștet,/ nu mă pot întoarce să te văd când vii. / Părul s-ar desface, aș orbi o noapte/ Și încă multe zile să-l adun n-aș sti. Strânge-n pumni zăpadă și grămezi de bulgări/ Să-i arunci în părul care-abia-l mai țin -/ Se va face unul , poate, o agrafă/ Să-mi elibereze mâinile de chin”

impresionism

Și mâine va ploua, Sângele pe care l-au vărsat în luptă

Vocea noastră nu va tăcea niciodată

Un act ca acesta se pote termina.

Plâng eu și tu

Și lumea de asemenea,.. Ce fragilitate