romantic

Cele mai luxoase cadouri din istoria omenirii –

Un diamant de 70 de carate, pe care actorul Richard Burton l-a dăruit iubitei sale de atunci, Elizabeth Taylor. De fapt, 70 nu este atât de mult, dar diamantul a fost doar tăiat magic și a costat o mulțime de bani. Poate că acest lucru a jucat un rol important în faptul că Barton este singurul cu care Taylor s-a căsătorit de două ori.

Trandafiri roșii, pe care unul dintre cei mai renumiți sportivi ai anilor ’60 Joe DiMaggio, i-a oferit întotdeauna iubitei sale Marilyn Monroe. În fiecare un buchet mare de trandafiri, chiar și după ce s-au despărțit. Când Marilyn a murit, DiMaggio a continuat să ducă buchete de trandafiri la mormântul ei.

Faust, care i-a dăruit Margaretei sufletul său. Această poveste s-a încheiat trist, dar acesta este singurul caz din istorie când sufletul a fost dat cu adevărat, și nu vândut.

Perla din vinul pe care Antoniu i l-a dăruit Cleopatrei. Acest cadou este menționat în toate cărțile despre doamne și domni ca fiind cel mai rafinat din lume. Antoniu i-a sugerat Cleopatrei, dacă nu-i plăcea darul, să arunce perla (cea mai mare și mai frumoasă dintre toate cele care au apărut vreodată pe suprafața pământului) în mare. Amanta lui Iulius Caesar, soţia lui Marc Antoniu

Umila insulă a scorpionilor, pe care miliardarul grec Aristotel Onassis i-a dăruit-o iubitei sale Jacqueline Kennedy. Nunta lor a avut loc pe această insulă.

Mausoleul Taj Mahal. Cea mai frumoasă structură de pe planetă a fost construită de indianul Shah Jehan când iubita lui soție a murit în timpul nașterii celui de-al 14-lea copil. Fiecare centimetru din suprafața pereților din Taj Mahal este decorat cu sculpturi frumoase în piatră, iar mausoleul în sine este orientat spre punctele cardinale în așa fel încât în fiecare zi pare să se nască odată cu răsăritul soarelui și să moară la apus. Se spune că cuceritorii persani, care au jefuit și aproape au distrus la pământ capitala Indiei – Delhi, nu au îndrăznit să se apropie nici măcar de Taj Mahal, iar el a rămas în siguranță și sunet.

Acesta este un cadou special… Cum să iubești o persoană… iar florile sunt în fiecare zi, cadou.

Femeia

Există două frumuseți: frumusețea bucuriei și frumusețea tristeții.

Despre lumea în care trăim se pot spune multe, petrecem viața cântărindu-ne unii pe alții. Viața o facem franjuri, o cârpim apoi ”frajurim” și tot așa. În final nu mai avem ce cârpi. Trece timpul fulgerător pe lângă noi, rămânem în nădejdea și pasiunea pentru dragoste, cea mai frumoasă dar și cea mai rară. Există nevoi, dorințe care nu se sting niciodată.

  Dumnezeu ne-a dăruit iubirea dintr-o mica stea, o scânteie, focul desprins din cer, fără de care creația ar fi lipsită de valoare și frumusețe. Stele parfum de flori albastre, luminează Valurile cupolei; spre ele ne aruncăm privirea cu speranță, cu dor, amintiri, în splendoarea și puritatea cerului.

Pacea interioară este beatitudinea regeneratoare, bucuria sufletului.

– Aş vrea să ating cerul… în lungul asfințit, sub ochii soarelui lumina ta să ardă, în noi acorduri să Răsar, să
Mă-nalţ, să
Cobor,
apoi să Dispar…

Dumnezeu a creat o Femeie din trandafiri,
din zambile și iasomie…
Din strălucirea strălucitoare a stelelor,
Din diamant și rubin.

Din soarele de vară,
Din modelele de dantelă ale iernii…
Din nopți păcătoase de foc
și răsărituri virgine de albastru.

sunetul muzicii

„Templul întineririi” nu are contraindicații și limite de timp. Vindecă zi de zi echilibrul mental. Muzica, ca Aspect al Creației, este cel mai puternic canal, a lumii de seninătate. Chiar dacă lumea din jurul tău și mintea ta sunt neliniștite, cu ajutorul muzicii poți găsi pacea profundă, fericirea și protecție interioară.

Iubirea este în aerul pe care îl respirăm, în fiecare fir de iarbă, picătură de rouă, grăunte de nisip! Trebuie doar să învățăm să ascultăm tăcerea și să iubim. Natura frumoasă și muzica fascinează.

Acestea sunt sunetele creației.

Potrivit lui A. Rubinstein, „ Chopin este un bard, o rapsodie, spirit, sufletul unui pian”

Acest liric inspirat era profund nefericit – inima îi era sfâșiată de durere, agonia unei boli teribile și o dragoste nefericită.

E Toamnă…

 apele se scurg

Cu șoapte reci și plânsuri fine

De-a lungul malurilor pline

De parcuri moarte și ruine

Nu-i nimeni, nimeni

Numai noi

Amanți târzii, din mica barcă

Privim molatic înapoi

Cum cad pe maluri moarte foi

Și tresărim mereu de parcă

Se rupe și ceva din noi. D. Iacobescu