O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

Archive for the ‘poezie’ Category

poezie

Numai noaptea Zaharia Stancu

Numai noaptea vino, când tăcerea
Se loveşte tainic de fereşti,
Când mă-nchid ursuz în încăperea
Unde stau şi-aştept să te iveşti.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 117247299_4503668093006697_4211833175737483474_n.jpg

Ca un far ce vrea să-mi intre-n casă,
Dar s-a prins în curte, printre vreji,
Numai noaptea vino, când se lasă
O perdea de plumb pe ochii treji.

Fluturând în urma ta eşarfe
Negurile toate de pe lac,
Fă să înceteze-aceste harfe
Care ziua-ntreagă nu mai tac!

Şi la umbra lunii blestemată
Te apropie-ncet, prin pragu-nchis,
Ca să fii şi mai neaşteptată
Decât ai fi fost, venind prin vis.

Nu-s frumoase zilele, nici calme,
Cât aceste nopţi ce mă-mpietresc.
Dacă vii, bătând uşor din palme,
Numai noaptea vino, când primesc!

Numai noaptea, când e lună plină
Şi pe stânca neagră, lângă-un trunchi,
Presimţindu-şi pântecul, virgină,
Căprioare cad în genunchi,

Când se umple cerul cu şoapte
Pline de mister şi prevestiri,
Numai noaptea vino, când e noapte,…

Vino-ncet, ca ora ce-mi aduce
Sărutarea nopţii pe obraz.

Locuiesc la ultima răscruce!
Cheia-i lângă poartă pe zăplaz!!

William Shakespeare

Nu-s ochii dragei mele stropi de soare
Şi roşul gurii ei nu-i de coral.
De-i albă neaua, sânu-i oacheş pare
Şi negrul păr i-e ca o sârmă-n val.
Ştiu roze albe, ştiu şi roze roşi,

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este konstantin-razumov-.jpg
Konstantin Razumov

Dar nu-i socot obrajii trandafiri
Şi-s balsamuri mai dulci să le miroşi
Decât e boarea întregii sale firi.
Îmi place s-o aud, deşi plăcut
Mai mult mi-e zvonul muzicilor parcă.
Eu mers de zâna încă n-am văzut,
Dar draga mea e clar că-n ţărnă calcă.
Şi totuşi, eu o cred la fel de rară
Cum spun şi cei ce mint când o compară.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1275922e79f31bee79f57e35910d87af55ad83319426005.jpg

……………………………………………………………..

“Bine spunea cine spunea că iadul şi raiul sunt aici. Degeaba ne-am uita după ele în cer. Iad cât cuprinde şi o fantă îngustă prin care ţi se pare că întrevezi raiul.” Radu Aldulescu “Am zis să-mi fac o casă a visurilor, și am făcut-o pe hârtie, în romanul acesta, ”Rezidenți în Casa Visurilor” Un romancier care descrie „o lume de pe care Dumnezeu și-a luat mâna.”  printre alte romane, „Ana Maria și îngerii”, Radu Aldulescu

///


luna apunea

iar cand ea râdea

soarele răsărea

dar nu mai știam

de sunt din vreun neam

iubeam

mă iubea eu eram ea – N. Stănescu

Probabil ca luna este vestitorul sentimentelor. La adăpostul luminii sale se nasc, trăiesc si mor sentimente. N. S.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este anais11.jpg

„Nu știți că există suflete mereu zbuciumate?”  
 

Ştefan Zweig, Suflete zbuciumate, scriitor austriac.
Am cumpărat cartea, de la un anticariat, Editura Eminescu, cu mult timp în urmă. Cartea a fost scrisă in anul 1958. Pentru aducere aminte, am citit-o din nou, nu mai știam subiectul.
 
Nu voi face recenzia cărții, nu vreau să greșesc a doua oară, mi-a fost suficientă odată.
Cartea m-a intrigat, m-a durut. Aș fi intrat adânc în poveste, eu fiind o sentimentală și justițiară.
De multe ori aș scrie adevăruri, dar știu că ele dor. Scriu iluzii.
Este o iubire imposibilă, de a pute fi concretizată, atunci, și nici în ziua de azi, nu este posibil. Iubirea femeii, aceea, care iubește cu patimă. (…) ”este decisă să sufere răbdătoare împreună cu cel pe care-l iubea, să reziste până la ultima consecință a efortului său și chiar dincolo de aceasta… – Numai dacă prin aceasta ești dispus să te jertfești pe tine însuți – atunci și numai atunci!” Nu poţi iubi din milă faţă de cineva. Sigur.
:” … nici o vină nu e uitată, cât timp conștiința știe de ea.” Cu aceste cuvinte se încheie cartea.

Viața e un fir de apă ce curge printre pietricele colorate.

cartea

Se spune că filozoful grec Eratostienes, orbind şi nemaiputând citi, s-a sinucis.

Maxim Gorki – Importanţa educativă a literaturii beletristice este enormă deoarece ea acţionează simultan asupra minţii şi simţurilor Citind plângeam adesea; se vorbea atât de frumos despre oameni, îmi deveneau atât de dragi şi de apropiaţi. Întocmai ca şi păsările cele măiestre din poveşti, cărţile îmi cântau şi îmi vorbeau ca unui întemniţat, ca prizonierului din turn. Ele îmi cântau viaţa atât de variată şi bogată, aspiraţiile atât de îndrăzneţe ale omului spre bine şi frumos. Şi cu cât trecea timpul, inima mi se umplea de un avânt tot mai sănătos şi mai riguros. Fiecare carte era o mică treaptă pe care urcând-o mă ridicam de la starea de animal la cea de om, la imaginea unei vieţi mai bune şi care îmi trezea setea de viaţă. Supraîncărcat de cele citite mă simţeam ca un vas plin de elixir dătător de viaţă, care-i gata să se reverse. Am observat că în zilele cele mai obide şi amărăciunii pe care mi le aducea viaţa, în zilele grele, pe care ea mi le-a dăruit din belşug, tocmai în zilele acelea se deşteaptă în mine cu mai multă dârzenie, perseverenţa în realizarea ţelului. Aceasta o datorez cărţilor care ne înfăţişează toate chinurile şi torturile sufletului avântat al omului…

Cultura este împotriva barbariei.

Ele m-au îndemnat să-mi adăp sufletul la izvorul de lumină al artei şi ştiinţei. Cărţile mi-au îmbogăţit şi mi-au luminat mintea, m-au învăţat să fac discernământ critic obiectiv şi să înţeleg ceea ce nu se poate vedea şi înţelege fără sprijinul lor. Ele au lăsat câte ceva, mult-puţin, în mintea şi sufletul meu, contribuind, în mare parte, să-mi păstrez optimismul şi exuberanţa tinereţii, care mau ajutat să muncesc cu râvnă şi plăcere. Cărţile m-au făcut un pasionat slujitor al artei, un gânditor, un observator atent asupra vieţii şi modului social, un modest cercetător, care ia note sau memorează ce i se pare mai deosebit şi apoi îşi transcrie constatările, reflectând asupra lor.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este picturc483-fc483cutc483-cu-cutitul.jpg

Coroana literaturii este poezia. (⁉) Poezia este finalul şi ţelul literaturii. Ea reprezintă cea mai sublimă activitate a minţii umane, constitue atingerea frumuseţii şi delicateţii. Prozatorul nu poate face altceva decât să se dea la o parte atunci când trece poetul.  W. Somerset Maugham, dramaturg și prozator englez.

”Din dragoste pentru femeie s-a născut tot ce e mai frumos pe lume” M.Gorki

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 141146259_5230261_vin17.jpg

”Cineva acolo sus logodește soarele și luna într-un paradis prăbușit și pierdut”

Dor

Din fântână ţi-am adus

Adâncimi de cer supus

Şi răcoare pusă-n ciuturi,

Pentru somn, pentru săruturi;

Pentru gene, şoapte lungi,

Buzele să mi le-ajungi;

Pentru leagăn-cântec mic,

Lângă cer să te ridic.

Şi-am mai luat din arături,

Un izvor cu două guri,

După vis să-ţi speli în el

Mâna stângă cu inel.

………………………………..

Nu mai ştiu să cânt frumos;

Am scăpat luna pe jos. Ion Crângulenu

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este pensc3a9e-positive-5-nicolassarrasin.com_.jpg

Mă întreb cum să-mi câștig
pe drept însoțirea, să-mi
pot deveni mie însămi icoană,
femeie și prunc, fie-mi totuna,
și așa, nevândută la nimeni,
lovită de praguri, fără să sufăr,
să-ți ies noaptea, pe lună,
dintr-un pui străin de nufăr
. Daniela Caurea

Ion Crângulenu și poeta Danielei Caurea, au fost soț și soție. Ea a muri la cutremurul din 1977. Poezii copiate din cartea ”Nouă pentru eternitate”

”Dă-mi lumină din lumina-ți aspră…. Să privesc pe-a stelelor fereastră”

Un cântec de dragoste și durere.

(Am ascultat melodia, Brian May – Love Of My Life, pe blogul ”vorbe în zadar” super cântec, l-am preluat ; la mine cântă, Queen)