sunetul muzicii

„Templul întineririi” nu are contraindicații și limite de timp. Vindecă zi de zi echilibrul mental. Muzica, ca Aspect al Creației, este cel mai puternic canal, a lumii de seninătate. Chiar dacă lumea din jurul tău și mintea ta sunt neliniștite, cu ajutorul muzicii poți găsi pacea profundă, fericirea și protecție interioară.

Iubirea este în aerul pe care îl respirăm, în fiecare fir de iarbă, picătură de rouă, grăunte de nisip! Trebuie doar să învățăm să ascultăm tăcerea și să iubim. Natura frumoasă și muzica fascinează.

Acestea sunt sunetele creației.

Potrivit lui A. Rubinstein, „ Chopin este un bard, o rapsodie, spirit, sufletul unui pian”

Acest liric inspirat era profund nefericit – inima îi era sfâșiată de durere, agonia unei boli teribile și o dragoste nefericită.

E Toamnă…

 apele se scurg

Cu șoapte reci și plânsuri fine

De-a lungul malurilor pline

De parcuri moarte și ruine

Nu-i nimeni, nimeni

Numai noi

Amanți târzii, din mica barcă

Privim molatic înapoi

Cum cad pe maluri moarte foi

Și tresărim mereu de parcă

Se rupe și ceva din noi. D. Iacobescu

Jean Richepin- poet francez

Dragostea pentru arta te face sa pierzi dragostea cea adevarata?

„Aceasta însingurare dureroasa de la trezire mă apasă de doua zile si nu ma mai părăsește. Înainte mă simțeam vulnerabil doar când nu o găseam langa mine, dar pe urma mă conectam la job, la proiecte, la lume, la viată, lucruri care ma subjugau, dar în același timp ma si eliberau de angoasele mele. Seara lucrurile mergeau bine. Numărătoarea inversa a început, când ne-am certat. Simt ca o pierd pe Ana. Sunt gelos. Gelos pe arta care mi-o răpește zi de zi din ce în ce mai mult, gelos pe câteva tablouri care ocupa de câtva timp locul principal in existenta ei„

 …Și inima a întrebat în timp ce plângea:

„Te-am rănit, copila mea? »

Nunta zânelor

Nunta va fi frumoasă și galantă bogată,
Pe drum, unde aurul fin ne va sluji ca arenă,
Cailor împodobiți le voi lăsa frâul,
Și baldachinul nostru azur va fi firmamentul.

Voi fi blindat în catifea, eu iubitul.
Vei fi în dantelă și satin, tu regina.
Vom avea pentru părinți pe vechea noastră nașă
Care ne dă marele soare, diamantul ei.

Și toți îndrăgostiții vor veni la petrecerea
În care Noaptea va cânta în rochia ei sclipitoare.
Toate vor veni, păsările, florile, fluturii.

Vor fi doi câte doi și vor saluta în perechi
Spunându-mi: — Doamne, suntem uimiți.

Jean Richepin, Mângâierile, 1877

 Jean Richepin, est un poète, romancier et auteur dramatique français..

Radu Stanca

Personalitatea poetului, dramaturgului și eseistului Radu Stanca.

”Cultura e mediul lui cotidian și splendoarea lumii” 

Aceste epistole ar putea să sune patetic sau desuet, dar ele au o putere rar întâlnită de a-l face pe cititor să trăiască el însuși ori să resimtă patima cu care expeditorul le-a redactat.

Întreaga operă, este întâlnirea exemplară cu doamnele (muzele lor), care vor deveni soțiile lor. (Lucian Blga, Rdu Stanca)

Cartea conține toate scrisorile pe care Radu Stanca le-a trimis logodnicei și mai apoi soției sale Doti, în perioada 1948-1962, epistolele fiind, destule dintre ele, răvășitoare prin intensitatea și sinceritatea netrucată de care a fost animat expeditorul lor. Doti este sau devine pentru Radu Stanca tocmai încarnarea Animei, cum intuitiv formulează Ion Vartic, adică femeia completă, totală, absolută, polimorfă, multifațetată. 

Doti scumpă,

Unde aș putea găsi mai multă lumină decât la tine? Unde aș putea afla mai adâncă bucurie lăuntrică decât dezvelind în mine imaginea ta? De aceea, gândurile mele toate sunt numai cu tine. Fiecare zi, fiecare clipă din zi e o creștere a mea spre tine. Ceas cu ceas sporesc sub strălucirea ta binefăcătoare; – imaginea ta se revarsă asupră-mi și stau sub ploaia aceasta de fericire, plin de o copleșitoare beatitudine interioară. Ai văzut cum se revarsă, într-o biserică, în zile însorite, din turnuri, mănunchiuri de raze ce vin parcă din tărâmuri divine? Întocmai așa, te cobori asupră-mi, toată numai limpezimi supraterestre, și port gândul despre tine ca o aură sfântă în jurul frunții.

Îmi dau seama, acum că, de fapt, nu te-am iubit întotdeauna decât pe tine – tot ceea ce am fost eu cu adevărat, tot ceea ce a fost în mine esență veritabilă și nu contrafacere, tot, tot a fost numai iubire pentru tine. Idealul meu de lumină, idealul meu de formare interioară ai fost tu – și te-am simțit în zilele mele cele mai fragede în mine. Doar chipul tău, imaginea ta îmi lipsea; – și acum, când toate s-au limpezit în jurul meu, chipul tău îmi revelează adevărul acesta: nu te-am iubit, din începuturi, decât pe tine; Și – știi! – te simt din atât de îndelungați ani, încât parcă nu m-ai părăsit niciodată.

 Soție – concept cuprinzător, reunind în el viața și moartea, mama și amanta, pe fecioara sfântă și pe femeia pătimașă, Maria din nazaret și Maria Magdalena – una singură, pentru mine tu, Dumnezeul și Diavolul meu, liniștea și neliniștea mea, ziua și noaptea mea, lumina și întunericul meu, viața și moartea mea – mai ales moartea mea, moartea în tot ce are ea mai sublim ca împlinire a vieții.

Și într-adevăr, Doti, în aceste zile din urmă, eu am murit. Am murit de cea mai minunată moarte; am murit de viață. Am murit și m-am născut prin această moarte; am murit eu și m-am născut tu. Noua mea existență este veșnicia ta. 

Şi te-aş zări oricâte costume ai schimba,
Oricâte măşti ţi-ai pune să nu te pot cunoaşte.
Visarea mea – din sute de mii te-ar descifra.
Tristeţea mea – din sute de mii te-ar recunoaşte.

(Fragment din scrisoarea trimisă de Radu Stanca soției sale Dorina, poreclită Doti, la data de 11 iunie 1951, Sibiu)

Trăiești, respiri, plângi, cazi, te ridici. Apoi, trăiește sublim, până doare!