Shakespeare, sonet 18

Să te asemăn cu o zi de vară?

Tu ești mai dulce și surâzi mai blând!
În Mai e vînt și mugurii-i doboară
Și timpul verii trece prea curând.

Cerescul ochi e, uneori, fierbinte
Și-ades umbrită-i geana lui de foc,
Căci de frumos frumosul se dezminte
Și-ntîmplător și-n al schimbării joc.

Dar vara ta nu va păli vreodată
Căci frumusețea-i veșnic anotimp;
Nici moartea s-o umbrească n-o să poată
Când vers etern o-nalță peste timp.

Cât va fi suflet, văz și versul meu,
Prin tot ce-am scris tu vei trăi mereu.

”Soarele s-ar stinge dacă n-ar mai iubi nimeni”.

Iubire platonică

„Te voi lua într-o zi sigur – la Paris!”

El, obișnuia să i trimită un buchet cu cele mai frumoase și neobișnuite flori – hortensii, violete de Parma, lalele negre, trandafiri de ceai, de orhidee, sau crizanteme, în fiecare săptămână, de o frumusețe fantastică.

Era obișnuită cu faptul că îi invadează în mod regulat viața, era obișnuită să știe că el este undeva și că-i trimite flori. Ei nu s-au văzut, dar existența unei persoane care o iubea i- a influențat atât de mult viața și tot ceea ce i sa întâmplat.

 Luna într-un grad sau altul afectează tot ceea ce trăiești pe Pământ numai pentru că se rotește în mod constant în apropierea noastră.

Dacă în fiecare floare a fost „dragoste”, atunci timp de câțiva ani cuvintele iubirii lui au salvat-o.

 A murit la 40 de ani – această veste a uimit-o, a fost o lovitură neașteptată.

Nu a înțeles cum va trăi – fără această iubire, dizolvată în flori. Dar, îndrăgostitul nu a lăsat acelei companii de flori nici un cuvânt despre moartea lui.

 A doua zi, a apărut la ușa ei un mesager cu un buchet de flori neschimbat, la fel de frumoase. Florile ei au devenit de acum o poveste pariziană.

In această casă confortabilă, flori erau peste tot – ca un omagiu adus unei legende, trăită de ea. Anii au trecut ea a devenit o doamna regală, cu părul gri, cu amintirii despre romantismul tinereții ei. Dar într-o zi a sunat soneria, cineva ia adus un buchet de flori cum n- a văzut niciodată în viața ei, un astfel de buchet luxos, – un buchet de crizanteme japoneze, aurii, asemănătoare cu strălucirea soarelui. Din spatele acestei splendori strălucitoare, ”glasul mesagerului a spus: sunt de la EL”

A Comme Amour – Richard Clayderman

– ,,Nu există înălţimi de neatins ci numai aripi prea scurte.” – Giovanni Papini

Tu şi eu suntem oameni dincolo de gânduri, care împrăștiem uneori crâmpeie de cuvinte din  sufletul rebel şi străin. Pierduți prin vise. Simplii hoinari. Oamenii pot fi fericiți fără să-şi piardă capacitatea de a regăsi puterea, lumina, timpul, locul, sensul, de teamă, într-o lume scursă mult prea repede prin clepsidra timpului… Le – am regăsit în locuri umbrite. Atunci viaţa începe să doară, pianul uită acordurile, dar poate fi un cântec simplu fără versuri, pe acorduri de pași  în oglindă, într-un dans  fără pereche. Te caută sufletul fără pereche. Nu trebuie să deschizi, doar să te uiți.

 Eşti fericit atunci când dăruieşti?

Să vă fie viaţa toată o iubire, fie ca dăruiți sau primiţi.