O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

Archive for the ‘sentimente’ Category

sentimente

Nimic nu este mai înalt și mai puternic, mai sănătos și mai util pentru viața viitoare, ca o amintire frumoasă.

Karl von Blaas (n. 28 aprilie 1815, d. 19 martie 1894, Viena) a fost un pictor austriac, cunoscut pentru portretele și compozițiile sale religioase executate pe pânză, precum și sub formă de fresce.

În autobiografia sa povestește următoarea poveste fermecătoare, care a avut loc în vara anului 1839 în timpul unei vizite la Perugia:

„Într-o duminică, în Catedrala din Perugia, am văzut o tânără frumoasă, care m-a făcut să uit Liturghia și mediul sfânt. Înapoi la pensiune am schițat-o din memorie, iar proprietarul a spus imediat: „Aceasta este fata frumoasa! Laura Bernabo ”(1839)

Era ca o nobilă și, ca urmare, am desenat-o cu mult spirit. Seara, pe Promenadă, am văzut-o din nou, iar ea m-a atras cu o putere invizibilă. Și cum am intrat pe o stradă îngustă, am întrebat-o pe mama ei dacă aș putea să-i pictez frumoasa fiică.

I-am spus că sunt un artist călător, căutând frumusețea oriunde ar fi. Doamna a fost amabilă și m-a lăsat să intru în casa ei, zile întregi am vizitat-o și, portretul fiicei a fost pictat.

Frumoasa Laura se simțea flatată și, deși voiam să fiu statornic în sentimentele mele și să mă preocup doar de artă și forme frumoase, ”mi-a aprins inima”.

„Curând nu am avut alte gânduri decât cele ale Laurei.” Veneam des în casă, ea aștepta la fereastră și mă salute și era clar că se bucura să mă vadă.

Mama ei, care era văduvă și avea o singură fiică, pe Laura, a remarcat, afecțiunea reciprocă. Am fost de acord să ne întâlnim zilnic, lângă o fântână, pe lângă care trecea un drum frumos. Acest lucru sa întâmplat foarte des, am băut apă sănătoasă și am vorbit. Acestea au fost, ore minunate, de neuitat.

Mama ei și-a dorit ca fiica ei frumoasă, dar săracă, să fie căsătorită bine, așa mi-a vorbit într-o zi, când am terminat portretul, foarte serios cu mine, mi-am exprimat regretele, pentru că nu am putut sa fac nici un angajament, datorită faptului că eram încă atât de tânăr și trebuia să-mi stabilesc un venit.

Laura nu putea să aștepte o perioadă nedeterminată.

Mama ei mi-a lăudat onestitatea și a regretat. În timpul acestei conversații am revenit din nou la sentimentele mele și am stabilit că trebuie să plec.

Ar trebui ca fiecare picătură de cerneală care cade pe hârtie, sa se transforme în picătură de lumină parfumată, ca bobul de tămâie.

Marin Sorescu

… Sper să nu mi se refuze, Doamne Plăcerea de a citi în stele. Măcar odată pe săptămână După orarul afişat pe un nor.

Marin Sorescu a fost poet, eseist, traducător, prozator și dramaturg membru titular (din 1992) al Academiei Române.

Ar trebui să se pună un gratar la intrarea în orice suflet. Ca să nu se bage nimeni în el cu cuțitul. Marin Sorescu (Iona)

 La dumneata

Chipul meu îmi pare cunoscut
Dar nu-mi amintesc de unde.

Nu cumva eşti tu
Cel cu care-am râs
Într-o viaţă,
Lipindu-ne nasul de sufletul lumii
Ca de-o vitrină?

Ai un rid pe frunte
Care-mi aminteşte de-o istorie
Modernă şi contemporană.

Ochii aceştia i-am văzut, dacă nu mă înşel,
Mirându-se pe nişte lucruri obişnuite,
Pe tristeţe, pe noapte, pe spaimă.

Ai vreo rudă, o mână, un gând,
Vreo sprânceană, cam aşa ceva,
În soare
Şi-n celelalte stele căzătoare?

Pot jura
Că eşti cel care s-a îndrăgostit pentru vecie
De fata aceea
Al cărei nume îţi scapă mereu.


În cartea ”Ușor cu pianul pe scări” de Marin Sorescu, am găsit versuri care mi-au plăcut, scrise poeta Constanța Buzea.

”Părul mi-era roșu când trecuse vara,/ Părul meu de aur greu, nelegănat,/ Prăfuit de ceață, țintuit de brumă/ – Ninge lin pământul unde l-am culcat,/… stau cu mâini legate, arcuite-n creștet,/ nu mă pot întoarce să te văd când vii. / Părul s-ar desface, aș orbi o noapte/ Și încă multe zile să-l adun n-aș sti. Strânge-n pumni zăpadă și grămezi de bulgări/ Să-i arunci în părul care-abia-l mai țin -/ Se va face unul , poate, o agrafă/ Să-mi elibereze mâinile de chin”

impresionism

Și mâine va ploua, Sângele pe care l-au vărsat în luptă

Vocea noastră nu va tăcea niciodată

Un act ca acesta se pote termina.

Plâng eu și tu

Și lumea de asemenea,.. Ce fragilitate

 

poveste

„Uită-te mai des la stele.
Când sufletul este rănit, privește stelele sau azurul în timpul zilei.
Când ești trist, când te doare, când lucrurile nu merg,
Când e o furtună înăuntru, ieși la aer și fii singur cu cerul.
Atunci sufletul se va calma”.

Culorile bej și galben monotone și o stare de spirit ușor sentimentală a acestei scene victoriene, pictată de pictorul englez William Quiller Orchardson ascunde o temă… Seara a căzut, o lampă aruncă o strălucire gălbuie peste tot. Interiorul somptuos, în ciuda bogăției, o anumită tristețe atârnă ca un nor deasupra camerei. Un domn stătea în fotoliu, citea ziarul, era tatăl fetei de la pian, fiica lui. O voce familiară, o voce dragă, colorează aerul înfundat plin de amintiri și reverie, dar fără speranță. Vocea trezește răni vechi și amintiri vesele pe care nu le poate primi niciodată înapoi „Și toți banii din lume nu pot aduce înapoi acele zile”, piesa cântată „Aceasta este ziua ta”. Fiica lui, îmbrăcată într-o rochie de seară roz pal la modă, stă la pian, cântă în timp ce un tânăr stă lângă ea. Prin muzică, dorul intră în inima și sufletul omului și trezește un râu de emoții, care erau adânc ascunse în inima lui.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este n01521_10.jpg
William Quiller Orchardson 1832-1910
 https://viataoperadearta.wordpress.com/2019/02/04/arta-creatiei-2/ 

Arta evocă misterul fără de care lumea nu ar exista!