Nu poți exista dacă nu ai o poveste de spus, poveștile au rolul de a ne orienta in viata. Forma de dialog prin arta, aduc oamenii împreuna, ii face sa relaționeze către împărtășirea unei experiențe, a trăirii în comun, sentimente, emoții,.. Orice artă autentică, îmi oferea posibilitatea să visez, să-mi imaginez, adică, să construiesc o lume frumoasa, imaginar. Ne trăim existenta,fără regrete, este trăirea întru bucurie, frumos si iubire si adevăr. Demnitatea umana este legata de credință, de aceea cautam sensului vietii,este un scop in sine, chiar dacă o facem șovăielnic. In inocenta noastră , cautam nemurirea. Poate, asa am fost creați genetic sa nu credem in viata de apoi… Suntem orfani si goi in aceasta lume, chinuiți de păcate si de gândul nemuririi, cu greu ne accepta condiția limitata, de a fi. Nimeni nu poate explica ce este Omul şi în ce constă sensul lui.
Contemplând o pictură, ascultând muzică sau vizionând un film, citind, toate acestea la un loc, ne fac viata mai ușoară, deoarece, arta desăvârșește ceea ce omul nu poate înfăptui in aceasta lume.
Filmul ca arta.
Andrei Tarkovski a fost un regizor, actor, scenarist și scriitor rus. ” 1932 n. – moare pe 28 spre 29 decembrie 1986, la 54 de ani.
„Nu cred in arta fără Dumnezeu.” Andrei Tarkovski
Filmul este unul dintre arte ,transmite idei religioase, metafizice, o interfața intre om realitatea, o călătorie fascinanta, care te transpune într-o alta lume. Temele lui Tarkovski se aseamănă cu cele dostoievskiene. Ne arata ca viata poate capătă sens – prin iubire si smerenie in fata umanității, pentru ca nu-i asa; viata nu poate fi reparata, ci doar recreata, actul recreării se face prin credință, ne spune Dostoievski.
L-am descoperite Andrei Tarkovski anul trecut, ma-m bucurat; pasiunea mea, arta vieții. Este unul dintre cei mai importanți cineaști ai secolului al XX, poate cei mai mari regizori ai lumii. Mi-au plăcut filmele pentru ca a reușit să transpună în filmele sale esența vieții, micile noastre „bijuterii” bucăți și trăiri dintr-o viață de om. In filmele: Solaris, Călăuza ,Sacrificiu Nostalgia sau Oglinda.
Lumea lui se dezvăluie în „Sculptând în timp” o carte buna pentru vremurile nostre tot mai bolnave „Absolutul poate fi atins numai pe calea Credinţei şi a Creaţiei, şi că „Scopul artei este acela de a-l pregăti pe om pentru moarte, de a-i curăţa şi de a-i afâna sufletul, de a-l face capabil să devină mai bun.“ (din recenzia cartii.)
Tarkovski îndeamnă la umanitate, universalitate și iubire; să nu te ocupi numai de propriile interese personale, egoiste, făcând judecăți de valoare și filosofând, ci iubindu-l pe om.”In timpurile noastre se dezvoltă un conflict tot mai lipsit de speranță între individ și societate, se înalță zidul care îl izolează pe individ de omenire” scrie Tarkovski.
Filmul fantastico-filosofic „Solaris”, filmul autobiografic „Oglinda”, acestea sunt moştenirea de bază a lui Andrei Tarkovsky.
https://www.youtube.com/watch?v=rL-0-lxv40M
https://www.youtube.com/watch?v=lNGJELazYhM
Trecând prin viaţa suntem răspunzători in fata trecutului si prezentului.
Sacrificiul este filmul-testament al lui Tarkovski
Cine este pregătit să sacrifice totul pentru ca lumea să fie salvată?
SE ştie că filmul este o artă serioasă şi cere sacrificii. În vremurile noastre, spunea el în Timpul călătoriilor, e uşor să filmezi şi să editezi un film: „Toţi îşi închipuie că fac filme.” Şi totuşi, artistul trebuie să slujească artei sale, iar nu – cum se întâmplă acum – invers.
„Tarkovsky a fost inventatorul unui nou tip de cinema, el este atât de important, interesant şi nepreţuit pentru noi, şi nu numai. El a urmărit să redea reprezentarea vizuală a ceea ce se numeşte „sufletul omului”. Două filme strălucite sunt „Nostalgia”, si „Sacrificiul”, acestea devin o etapă de introducere în ”tainele vieţii”.
„Fiecare artist, spunea regizorul în ultimul interviu, în timpul existenţei sale pe pământ găseşte şi lasă în urmă o parte din adevărul despre civilizaţie, omenire”.
Citate:
„Acela care îşi trădeaza o singură dată principiile, pierde puritatea relaţiei sale cu viaţa. A trişa faţă de tine însuţi, înseamnă să renunți la tot, la filmul tău, la viaţa ta.
Suntem prea chinuiţi de propria noastră neputinţă de a fi siguri pe adevărul pe care-l cunoaştem. Dar, ca să-l cunoaştem trebuie să iubim. Şi să credem. Credinţa e cunoaştere cu ajutorul dragostei. Dragostea din noi a fost programată de sus.
Filmul este viată. Iar viaţa, plină de mistere, e cel mai mare miracol. Cine poate să explice de ce trăim, pentru ce iubim? Câteodată putem explica de ce urâm, dar nu știm pentru ce iubim si totuși fără iubire viaţa ar fi imposibilă. „
Prin opera de arta vizuala, înțelegem si vedem splendoarea acestei lumii, plina de culoare.
arta si natura 
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.