toamnă inculpată

Era o zi de toamnă inocentă.. cu flori de vis …iubire… mirosind a flori de nu ma uita… cu arome de frunze arămii… soare strălucind… pe florile din palma mea… atunci…tu, îmi băteai în suflet… făcând legământ de iubire… pe argintul ceresc cu  valuri de mătase. Eram o floare purtătoare de lumină…

Târziu…  trecu… ultimul romantic… prin lume, un drum scurt, dar plin de întrebări… – Caut pe cineva care să lupte pentru plenitudine mentală, pentru că am nevoie de cineva cu care să conversez şi care să mă stimuleze din punct de vedere intelectual – Eu am nevoie de mai mult. Am nevoie de un om care să lupte pentru sublim sub toate aspectele, de cineva suficient de sensibil, dar suficient de puternic… multă iubire… 

– Ceri prea mult!
Ea răspunse.
– Valorez mult!

 

Eu tot am să iubesc ca şi cum as fi fost, într-o viața neștiută, de amândoi, mireasa ta.

 … romantic… 

Dante în Infern a descoperit calea dumnezeiască, izbăvirea omului e prin dragoste şi în dragoste.

…Frunze cad in calea ta, venea-i pe inserat..

…Hai revin-o toamna iar… flori si soare…

jertfa

Eliot, spune ca umanitatea nu poate îndura prea multă realitate.

Meşterului Manole, restaurează universul << zidește și surpă neobosit până la ultima cupolă a mănăstirii din suflet. Ana cea mândră și neînvinsă este el însuși, fiind în același timp meșterul , are har divin, zidindu-se și rămânând eternității>> ştim că legendarul Manole, rămas pe acoperiş, moare şi el încercând să coboare, în zbor, cu aripi frânte. Ana şi-a pierdut viaţa în urma unei revolte a meşterilor şi a fost zidită in zidurile bisericii, iar acest lucru are legătură cu o veche tradiţie românească, „zidirea umbrei”

 Azi, Pământul stors caută odihnă şi plânge cu lacrimi de ploaie. Pe stradă se plimbă iernaticul vânt, culorile sunt fără egal : de la la roşul de foc la galbenul pal.