decembrie

Stelele cu tristeți și bucurii
Tainic strălucesc peste noi.

Se apropie sărbătorile de iarnă, e divin, e taină, e dor! Bucăți din amintirile nostre, din vise, din iubire, din lacrimi și zâmbet. La ce ai visat, de cine ne-a fost dor, când am oftat, ce taine am purtat, ce nu ai spus nimănui niciodată.

 Mă iubesc. Mă ridic. Mă iert. Mai visez din adâncul inimi. Mai cred în frumos. Mai lupt. Mă înalț. Cu o, naivitate încântătoare; de copil.

 Am sărutat cu ploaia, Am iubit cu gândul, Am mângâiat cu florile.

Am capacitatea de a empatiza și de a mă bucura din toată inima pentru cineva. Nu contează dacă e o persoană dragă sau un străin. De asemenea, îmi place sa ascult muzică. Ascultarea muzicii întărește sistemul imunitar. O cărare de lumină vine de la apus, pe care iți vine sa o pictezi. Astăzi e soare pe strada mea. Mâine poate nu va mai fi. După atâta timp am învățat ca nu mai contează.”Trăiește clipa!” .

Dacă aș fi fulg de nea, te-aș învăța sa plutești. Sa cobori încet din cer si sa te amesteci printre alți fulgi. Să acoperi pământul, făcând totul sa fie mai alb, mai curat, mai pur.

Fie ca o stea strălucitoare din cer să vă dea întotdeauna lumină, bucurie și credință.

memoria

Memoria este singurul paradis,

din care nu putem fi expulzați

(Jean Paul Richter)

Toate amintirile sunt fragmentele vieții noastre…

…N-a fost niciodată singură…

A existat întotdeauna un vis în apropierea ei,

Un vis, în care a iubit o viață distractivă, frumoasă, colorată – o vacanță, carnaval, măști.

La începutul vieții, Visul a fost transformat într-o jucărie preferată, o rochie nouă, un pisoi viu sau un câine și, chiar, într-o școlariță bună.

De-a lungul anilor, Visul a crescut.

S-a transformat într-o plimbare sub lună, primul sărut și cele mai extraordinare cuvinte despre dragoste, care, în cele din urmă, să ducă la o familie caldă, grijulie și prietenoasă. O familie care sa dovedit un standard de devotament și înțelegere.

Apoi, mulți ani mai târziu, visul obosit își va aminti acest moment minunat când totul părea posibil, când nimeni nu a certat-o și nu avea de gând să o alunge. Ea a respirat pe deplin, dându-i celui cu care a fost prietenă pentru o perioadaă, speranță nemărginită pentru fericire.

Ea a crezut a idolatrizat prietenul ei, credea în imposibilitatea de a trăi fără ea. Anii au trecut… Visul a continuat să încerce imagini noi – uneori luminoase, colorate, și, uneori, simple, dar atât de vitale.

Dând femeii o nuanță de naivitate, visul a încercat să nu eșueze, deși, după sa dovedit, că această murdărie din jur, a fost suficientă pentru a opri în cele din urmă să creadă în îndeplinirea dorințelor.

Dar, Visul nu a renunțat! În ultima vreme, ea a încercat doar să evite companiile zgomotoase și nu mai era bolnavă de ideea de a îmbrățișa imensitatea. Atât de frumos, fermecător, atât de de neatins – de dorit, dar a transformat-o în rugăciunea de zi cu zi, pentru liniște.

Poate că lipsa de chip a Visului este doar refuzul nostru de a-l accepta așa cum este – fără dorințe pretențioase.

Deși, puteți numi exces speranța pentru fericirea umană simplă și dorința pretențioasă – iubire nemărginită?

nu ştiu…

Viața este infinit de adâncă

…Și a fost
convins și
a crezut imperios, că cei care sunt
singuri în lume pentru ei există o anumită lumină născută, nu în zadar, și că muzica este cheia nemuririi

Beethoven a dedicat melodia Moonlight Sonata unei femei iubite – Juliet Guicciardi, cu care visa să se căsătorească. Dar… s-a întâmplat ca contesa de 17 ani să-l prefere pe altul.

Neputând să-și exprime durerea în cuvinte, maestrul compune muzică. „quasi una Fantasia” (un fel de fantezie) se naște, pur și simplu ”Sonata pentru pian nr. 14 în C-diez minor”. Și „Luna”

https://www.youtube.com/watch?v=5-MT5zeY6CU&t=18s

acuarela,natura

In natura florile își deschid petalele, se ating cu iubire, altele se pregătesc sa parfumeze natura. Unele se îmbrățișează si se deschid cochete prin iarba verde si transparenta,de culoarea smaraldului. Pasările sau înălțat spre cer cantând, de dragoste ori cântece amare. In zbor fluturii, de azur si-au luat zborul, sărutând florile sau dormeau sub razele soarelui. Broscuța verde din mlaștina si greierele începuse sa răspândească in aer note triste, care iritau nervii. Roua dimineții, picuri scurși din lumina, îmbălsămați de miresme florale,te îmbie sa calci cu iubire, pe pământ. In izolare, in solitudine se deschide inima către frumos, mireasma unei flori crescute in crăpătura de pământ capătă  greutate. Rătăcesc printre gânduri, atunci când dorul începe sa doară. Dorul de natura.

Ninge-n par cu lacrimi, si-mi spăl privirea cu boabe de roua adunate sub pleoape. 

Inima este centrul omului; în ea se află unite toate simțurile, toate puterile trupului şi ale sufletului. Cautam cheile enigmatice, farmecele si abisurile vieții. Credem într-o rămășita de iubire, in iluzii şi taine ascunse.  – M-am  pierdut o clipa printre flori, trăind in taina un vis; Am sfidat iubirea.  Visează,iubește,trăiește!

O melodie Frumoasa!

Mirajul fericirii,costa atât de putin.

Artistul englez, Gordon King (n.1939)  Arta – Acuarelă.