viața este artă

Ramuri goale în acest anotimp, fără frunze, ci smocuri de zăpadă umedă pe flori; cruzimi de frumuseți.

Duritatea stă în inima generoasă care dă mereu, indiferent cât de zdrobită este.

Existența conjugată la toate timpurile … e frumoasă cu toate neajunsurile ei. Trăim între rațional și emoțional, încercând să le echilibrăm pe amândouă.

Când Edgar Allan Poe a spus „Spune-mi toate lucrurile groaznice pe care le-ai făcut vreodată și lasă-mă să te iubesc oricum. Iubita a spus „Nu m-aș îndrăgosti de cineva despre care aș credea că este un om  rău.” -„Am iubit cu o dragoste care era mai mult decât iubire”. Edgar Allan Poe

 ... și-a pus un strop de parfum la tâmplă și între sâni; pământul era parfumat cu aroma a o mie de frunze și flori zdrobite...

Lumina lunii de pe pielea ta este un fel de poezie. Este ca și cum ai picta luna și o faci să arate ca tine...înfășurată în mătasea sărutului.

 În toată această încurcătură a vieții, continuu să fiu constantă. Știu că doar câteva lucruri rămân, esențiale. De aceea mă întorc mereu la mine.

 Pe urmele tale florile vor înflori. Purtând rochii superbe.

Cred că totul în viață este artă.
Ce faci.
Cum te îmbraci.
 Zâmbetul tău și personalitatea ta.
Ceea ce crezi și toate visele tale.
Viața este artă!
Arta de a iubi!

Ovații pentru un președinte – Scala din Milano în urmă cu câteva zile.

copacul

Tu să nu te tragi cu mine de șireturi, întrucât eu mă port desculț. -Nichita Stănescu

Cu tâmplele ninse de doruri

 eu sunt copacul din faţa casei tale,

ce-ti bate la fereastră dimineața,

dă-mi puritatea şi-apoi, mai dă-mi strălucirea

cu soarele iubirii în orice zi.

Cum nu mă vezi?!

 Nu închide geamul! 

Ai să oprești sărutul florilor, de toamna!

 Învățăm a iubi, apoi dăruim frumuseți,

floarea din suflet, albul din gând

iluzii şi taine, în stele ascunse,

lăsând speranța mereu să rodească,

sa iubească,

s-atingă raiul într-un vis.

– ascultă-i octavele

fii trubadurul însetat de iubire… 

O seara frumoasa!

Fugar- poetul Boris Ioachim

Iubito, nu ştiu, poate mi se pare –
Dar cred că sufletul l-am rătăcit…
Te rog să scotoceşti prin buzunare
Şi dă-mi de veste, dacă l-ai găsit.

Cam brambura îmi umblă, de o vreme -
 Cred că de când te port în gând, mereu...
 Dacă-l găseşti, iubito, nu te teme –
 Nu-ţi face rău – deşi-i un derbedeu!

Îţi cer iertate pentru insistenţă
Iubita mea, dar simt un gol în piept…
De-l dibuieşti – tratează-l cu clemenţă
Şi dă-mi de veste, nu lăsa s-aştept!

De fapt, eu am o vagă bănuială –
 Străină, tu, nu eşti de fuga sa...
 Dar, ca să-mi spulberi orice îndoială,
 Primeşte-mă, o clipă-n casa ta.

Să căutăm, frumoaso, prin cămară…
De ce roşeşti şi tot priveşti în sân?!
Ce-ascunzi acolo, poate vreo comoară? –
Aş vrea să văd – te rog, nu sunt hapsân!

M-am dumirit - privirea te vădeşte:
 La tine-n piept, mi-e sufletul, fugar!
 Ştiam de mult – că mult te jinduieşte –
 Puteai să-l ceri – ţi-l ofeream în dar!

Deci, l-am găsit – dar nu-l primesc-napoi:
 L –ai tăinuit – păstrează-l, treaba ta!
 Nu vreau să fac – şi nu fac tărăboi –
 Dar dă-mi la schimb, pe veci, doar inima...          Boris Ioachim*