Pentru unii, aroganța este măreție, cred că nu poți înţelege cultura, decât reducând-o la ceva inferior, publică mai mult decât citesc, trebuie, musai să lasăm în urmă ceva, asta dă un sens vieţii? Sunt atăția oameni, trilioane, care au trecut pe Pământ, au plecat… în demnitate, fără urme, care n-au râvnit la mai mult, pentrucă ”Poezia, arta și cunoașterea sunt sacre și pure.” Tu, creator de artă, nu scrii o ”glumă” pentru eternitate, nu-i așa?! Înaintașii nostri fascinează prin operele lor, mari oameni de artă au rămas în memoria noastră și vor rămâne eterni în sufletul și conștiința noastră, și evident, a urmașilor noștri, daca, nu vor deveni analfabeți, cu alte cuvinte ”roboți” sau vor culmina prin conștiință, acea conştiinţă irepetabilă, căreia îi datorează de fapt unicitatea.mintea lui.
Da, mintea ne va salva, asta am citit si eu pe un site străin …„Quantum conştiinţa” -QC – care ar putea fi probabil următoarea etapă în evoluţia umanităţii. O noua conştiinţa este deja în curs de dezvoltare în lume, mintea ar putea fi „mântuirea” noastră!!!???
„Iubirea este al doilea surâs al tragediei noastre. Sau poate ca totuși întâiul.” – Lucian Blaga
Tu… mai știi să iubești, să trăiești fără timp? Știi… mai mult azi, în libertate, decât ieri.
Suntem fire de iarbă, închipuiri ale sinelui, care strecoară iubirea doar puţin câte puţin, în doze mici.
”Cu o femeie percepi cu adevărat lumea, lumina, cerul, sfințenia, acceptarea şi iertarea, ge – nerozitatea necondiţionată… orice.“
„- Deschide, iubito, ziua e pe sfârșite, am venit să te-alint” cerul meu în care tu ești lumină.
O mare
și-un vifor nebun de lumina
făcutu-s-a clipa. O sete era de păcate,
de doruri, de-avânturi, de patimi
o sete de lume si soare…
„Spre soare râd!
…Și-ar înflori pe buza ta atâta vrajă,
de n-ai fi frământată,
Sfânto,
de voluptatea-ascunsă a păcatului?
Ca un eretic stau pe gânduri și mă-ntreb:
De unde-și are raiul—
lumina? — Știu: Îl luminează iadul
cu flăcările lui!” – Lumina raiului,Lucian Blaga
„În simplitate se află pragul dintre ceea ce este etern şi muritor!”
Mai ții tu minte noaptea-ntâie,
O noapte umeda, albastra…
În pacea ei înfiorată
Vorbea numai tăcerea noastră…
De-atunci atâtea nopți trecură,
Tot nopți cu șoapte si cuvinte… Octavian Goga
Plăpândă, temătoare și firavă mi-e teamă de mine, de viață, de toamnă că nu voi putea să te iubesc, aș vrea să nu te alung. În disperarea mea plouă cu flori de gheață și lacrimi. Și totuși…
Je t’aime
