Femeia

Există două frumuseți: frumusețea bucuriei și frumusețea tristeții.

Despre lumea în care trăim se pot spune multe, petrecem viața cântărindu-ne unii pe alții. Viața o facem franjuri, o cârpim apoi ”frajurim” și tot așa. În final nu mai avem ce cârpi. Trece timpul fulgerător pe lângă noi, rămânem în nădejdea și pasiunea pentru dragoste, cea mai frumoasă dar și cea mai rară. Există nevoi, dorințe care nu se sting niciodată.

  Dumnezeu ne-a dăruit iubirea dintr-o mica stea, o scânteie, focul desprins din cer, fără de care creația ar fi lipsită de valoare și frumusețe. Stele parfum de flori albastre, luminează Valurile cupolei; spre ele ne aruncăm privirea cu speranță, cu dor, amintiri, în splendoarea și puritatea cerului.

Pacea interioară este beatitudinea regeneratoare, bucuria sufletului.

– Aş vrea să ating cerul… în lungul asfințit, sub ochii soarelui lumina ta să ardă, în noi acorduri să Răsar, să
Mă-nalţ, să
Cobor,
apoi să Dispar…

Dumnezeu a creat o Femeie din trandafiri,
din zambile și iasomie…
Din strălucirea strălucitoare a stelelor,
Din diamant și rubin.

Din soarele de vară,
Din modelele de dantelă ale iernii…
Din nopți păcătoase de foc
și răsărituri virgine de albastru.

femeia – inocență, candoare și bucurie

Astăzi aproape că nu am făcut nimic altceva decât să citesc câte puțin ici şi colo, dar în esență nu am făcut nimic. Am ascultat o durere ușoară.

„Înainte să vin aici, spuse, m-am uitat la soţia mea în timp ce se îmbrăca să plece la serviciu. Şi-a pus două şosete diferite. Una lungă şi una scurtă. Nici nu se epilase pe picioare. – Şi ce-ai simţit?. – O senzaţie uşoară de repulsie, recunoscu el. Oricum, îmi iubesc soţia.”

–Am rochii vechi și rochii noi

Acele vechi, au anii noștri de iubire

Parfumul lor, e cunoscut de amândoi

Povesti de vis cu dulce amintire

Am una de e lunga, e roșie ca vinul

Dantela-i curge pe spatele meu gol

E rochia în care a vrut destinul

Sa ne lege într-un veșnic, pur decor

Acea verde de smarald o port mai rar

Când merg la brat cu tine delicat

Mă ții aproape foarte protector

E rochia ce fură privirea oricărui bărbat

Pe cea albă de mireasă, am ales-o împreună

Nu puteam sa vin acasă cu o rochie straănă

Sa mă vezi lângă altar și să-ți par necunoscută

Sa fie strânsă sau prea grea o viața sa ma țină

*Mai am una cumpărată de o țin secretul meu

Nu e foarte specială si nici scumpă nu e sa știi

O mai iau pe aici prin casă când sunt doar Eu…  Diana Dedin

Când o lumină aurie se manifestă în inimile oamenilor, se spune că ei „strălucesc„. 

hrană pentru spirit

Wassily Kandinsky, despre estetica generală – câteva idei.

„Și când găsesc acele culori care „funcționează”, o simt imediat, ca și cum aș auzi muzică atât de frumoasă încât trebuie să mă opresc din orice altceva fac și să ascult” Wassily Kandinsk

Paul Merwart

Munca sa creatoare va trezi cu siguranță în observatori, care sunt capabili de un răspuns mai profund, emoții care nu pot fi definite în cuvinte. Sentimentul unui tablou poate intensifica starea sentimentală a observatorului și o poate purifica. A înțelege înseamnă a ridica spectatorul la nivelul artistului.

Portret de femeie, Paul-Merwart

Cu ochii reci și spiritul indiferent spectatorul privește lucrarea. Sufletele flămânde pleacă la fel de flămânde cum au venit.

De unde direcționează sufletul artistului creativitatea sa activă?

Care este mesajul său?

Unele pânze sunt „frumoase”, altele, „splendide”. Omul care ar fi putut spune ceva celuilalt, nu a spus-o, iar cel care ar fi putut auzi, nu a auzit nimic, (frumosul echivalează cu binele). (Cuvântul „Talent” este folosit aici în sensul Evangheliei). Această condiție în artă se numește, „L’art pour l’art”.

*Acest coșmar al materialismului, care a transformat viața universului într-un joc rău, inutil, nu a trecut încă. Sufletul trezitor, în timp ce încearcă să se elibereze, este încă sub dominația sa. Doar o lumină slabă pâlpâie, ca o stea minusculă, în vastul întuneric care înconjoară. Ca prezent, sufletul nu-și recunoaște încă frica, că lumina ar putea fi un vis și întunericul care înconjoară, realitatea. Această îndoială și opresiune încă persistentă, prin filosofia materialistă, ne desparte sufletul de realitate.

Încearcă să iubești Sufletele. Le veți găsi din nou. V. Hugo

Angiolo Tommasi Gli, emigranți

Paul-Merwart, artist