O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

Posts tagged ‘bucurie’

artă

Peste firea muta doarme
Cerul plin de stele.
Patru plopi ascund în umbra
Casa dragei mele.
Dar mi-a fost pesemne calea
De-un dușman ursita:
Am găsit lumina stinsa,
Ușa zăvorâta…
De trei nopți aceeași cale
Bate călătorul.
Cine n-are dor pe vale
Nu-mi cunoaște dorul.
Gânduri triste, mâine seară
Viu în ciuda voastră,_
Si de-o fi zăvor la ușă
Intru pe fereastră!
In drum, G. Toparceanu,

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este hudozhnitsa-maria-zeldis.-kartina-chetvertaya.jpg

Bucuria ne a fost dată ca un dar. In interiorul sufletului meu se ascunde tristețea de ieri, bucuria de azi și poate lacrima de mâine. Azi nu știu cum să mă port, dar port bucuria cu mine în gând, cu grijă și emoție, ca să fiu luminoasă și dreaptă. Știind că de unele lucruri, care nu mă bucură și care mă irită, mă pot lipsi. Aș vrea să cred în cuvintele simple, spuse cu sinceritate. Restul sunt vorbe aruncate la voia întâmplării, mai mult, unii, se cred că au inventat roata. Da, aceea, pe care Horia a fost ”tras pe roată”. Ar fi bine să ne amintim din când în când, și să nu ne plângem. peste tot că nu s-a mers la MARE, de 1 Mai, nu vreau să mai zic, de grătare și mici. Penibil.

E scris pe cer că trebuie să fim iubiți și să iubim.

La început a fost cuvântul IUBIRE.
Respirația ta ajungea pana la mine
stranie, ca o adiere de vânt, iar vântul
stăruia în juru-ne ca o respirație tainica.
Nu-mi amintesc din timpul acela decât
locurile umbrite pe unde treceam
si cerul înalt. Celelalte toate, dacă mai vin,
le întâlnesc întâmplator, ca pe tine.
Întotdeauna același ceas bătea ora
. Poem, Ștefan Augustin Doinaș

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 2_yapfiles.ru-1.jpg

îmi place…

”Între malurile durerii şi plăcerii curge râul vieţii”

Am scris căteva plăceri nevinovate. Cele vinovate altă dată! 🙂

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este xxx.jpg

Bucuria este vitamina de care organismul are nevoie, ca de aer și soare.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este concert.jpg
Îmi place iarba verde de primăvară,
precum cuvintele spuse din inimă.
Portocalul parfumat suculent.

Îmi plac zăpezile și înghețul
și îmi plac tufișurile de trandafiri înfloriți
Îmi plac vârfurile munților mândri
și îmi place semaforul verde.
Îmi plac albina și libelula.
Îmi plac ochii fericiți..
Îmi place o planeta fără granițe,
Îmi place zborul pasărilor îndrăgostite.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 1227193.jpg
Îmi place lumina stelelor îndepărtate,
Îmi place să vorbesc cu oamenii.
Îmi place focul viu al focului
și îmi place că viața noastră este un joc complicat
Îmi place măreția stejarilor.
Îmi place lumea fructelor de pădure și a ciupercilor.
Îmi plac poienele și pădurile
și îmi plac căprioarele, girafa, vulpea.
Îmi plac câinii
Îmi plac delfinii și balenele.
Îmi place să stau pe plajă, în apa mării
Îmi plac morcovii și avocado
și îmi place sucul de roșii.
Îmi place tăcerea nopții,
Și zăpada curată și albă.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este lukina_elena.jpg
Îmi plac călătoriile, turismul
și optimismul meu
Îmi place apa de izvor.
Îmi place mirosul parfumat
Îmi place libertatea norilor
și înțelepciunea oamenilor buni.

Când fulgul de zăpadă, scânteiază în lumini.

Îmi place zâmbetul, natura, sinceritatea,

cerul înghețat, culorile ametistului,
De asemenea, îmi place să merg la muzeu,
Îmi place să admir arta!  îmi place baletul,

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este balerina.jpg

și să mă bucur de mirosul florilor
Îmi place când ajut, să pot oferi sfaturi, fapte

Îmi place când plouă, îmi place muzica,poezia

137919220_2835299_YaZIK_CVETOV

Îmi plac zorii razelor de soare

Îmi place să primesc cadouri

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 03.jpg

Îmi place frumosul și succesul

Îmi place muzica, hainele,parfumul

Îmi plac culorile, și aroma unei vieți înfloritoare

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 143220180_bez_nazvaniya.jpg

Îmi place să admir apusul, în roșu aprins

Îmi plac misterele, prietenia reală

pajiștile de primăvară, fidelitatea cuplului de lebădă

Îmi place iarna, când se îmbracă de nuntă copacii

Îmi place să privesc marea unde în fiecare picătură este harul lui Dumnezeu

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 0_2dc36c_b2501aa8_xxxl.jpg
Doar îmi place …
Îmi place tot ceea ce pot face
ȘI îți mulțumesc viața pentru tot!

Iubește viața! Nu ne este dată degeaba!
Să aveți ochi pentru a vedea lumina,frumosul

Iubesc toată diversitatea!

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 136944913_3.jpg

Întreaga noastră viață este un joc,
iar noi – actorii ei.
Puneți-vă măștile, domnilor!

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este suntec89ai-standardul-oricc482rei-frumusec89ai-...-antigoni-tziora-d.jpg

Sub mască se ascunde tristețea sufletului,
Dar despre acea tristețe nu știe nimeni

La urma urmei cui îi pasă…

Este mai ușor pentru noi să fim disprețuitori.

Cortina este închisă, concertul s-a terminat
Și sunetul aplauzelor din sală nu încetează,
Artistul a plecat, el nu mai este pe scenă,
Pentru noi aplauze, este din nou chemat.

 

naștere, lumină și bucurie

Sărbătorile de iarnă sunt bucurie,poveste,culoare,roșul florilor,auriul din vise,albul zăpezii,verdele crenguțelor de brad.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este a2065fcc807b.gif

Fie ca o stea strălucitoare din cer să vă dea întotdeauna lumină, bucurie și credință.

…Se făcea că din înaltul cerului coborau îngeri cu aripile pline de stele.. Când aripile lor zburau, puzderie de stele cădeau deasupra, acoperindu-i…

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 117487162_81319064_4485033_1111111111.gifAceastă imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 117487162_81319064_4485033_1111111111.gifAceastă imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 117487162_81319064_4485033_1111111111.gifAceastă imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 117487162_81319064_4485033_1111111111.gifAceastă imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 117487162_81319064_4485033_1111111111.gifAceastă imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 117487162_81319064_4485033_1111111111.gifAceastă imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 117487162_81319064_4485033_1111111111.gifAceastă imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 117487162_81319064_4485033_1111111111.gifAceastă imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 117487162_81319064_4485033_1111111111.gifAceastă imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 117487162_81319064_4485033_1111111111.gifAceastă imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 117487162_81319064_4485033_1111111111.gifAceastă imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 117487162_81319064_4485033_1111111111.gifAceastă imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 117487162_81319064_4485033_1111111111.gif

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 04ac70a2a9946dcd3d65c6aac3cdd10b6dc47e9a040392c8.jpg

Era noaptea de Crăciun, o noapte de vis… O lumea magică, fermecătoare!

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este i282600889551894983._szw1280h1280_.jpg

Magia trăiește în fiecare inimă …!

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este i282600889549143385._szw1280h1280_-2.jpg

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este christma.jpg

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 145868409_novogodnieelkinaryazhennyefoto750x922-1.jpg

Viața nu e întotdeauna roz, dar o putem colora în cele mai strălucitoare culori.

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este la_xmas_18_dining_silver_square_0404_base-1.jpg

Lumina se transformă în mătase cerească …

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este organised-christmas-800x500-1.jpg

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 117487162_81319064_4485033_1111111111.gifAceastă imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 117487162_81319064_4485033_1111111111.gifAceastă imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 117487162_81319064_4485033_1111111111.gifAceastă imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 117487162_81319064_4485033_1111111111.gifAceastă imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 117487162_81319064_4485033_1111111111.gifAceastă imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 117487162_81319064_4485033_1111111111.gifAceastă imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 117487162_81319064_4485033_1111111111.gifAceastă imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 117487162_81319064_4485033_1111111111.gifAceastă imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 117487162_81319064_4485033_1111111111.gif

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este campane1.gif

 

Eu am crezut că iarna-i doar poveste,
Dar am aflat că şi iertare este,
Deși iubeam doar toamna cea de taină
Eu am aflat că iarna e o haină.

Că ea îmbracă rănile şi timpul
Şi numai ea rămâne anotimpul
Cu care ne-nvelim în amintire,

 

Eu am aflat că iarna-i nemurire.

Că ea îmbracă bolta şi pământul

Eu am aflat că iarna-i rugăciune. Alexandra Mihalache

Fie ca porțile raiului să se deschidă în ziua de Crăciun. Și cerul să ne binecuvânteze!

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 873.ajpg_.jpg

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 4-1.jpg

Sărbători de iarnă fericite și luminate! 

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este 20191222_124912-1.jpg

Dida Dragan – Hristos s-a născutAceastă imagine are atributul alt gol; numele fișierului este mmm.gif

În ajun de Crăciun, Viena, 2016

Această imagine are atributul alt gol; numele fișierului este dsc07991.jpg