„Calomnii mitologice”, Octavian Paler

 Virtualul are multe capcane în care poti cadea.

 Cât de ridicoli putem deveni când suntem îngusti si lipsiti de elegantă!

 Mi-a venit ideea să spicuiesc din „Pledoarie rostită de o femeie la procesul lui Don Juan” – Octavian Paler

 Destinul lui Don Juan e să plece, totdeauna, grăbit, cu mâinile în buzunare, fredonând o melodie la modă. Sau, fiindcă vremurile s-au schimbat de când hoinărea el prin Sevilla, să se urce în maşină şi să apese pe accelerator, cu gândul la următoarea aventură.

Probabil vă supără ce vă spun. Bărbaţilor nu le place să le spui în faţă ce crezi despre ei. Au nevoie să fie lăudaţi, chiar când nu merită, şi să li se dea impresia că omenirea depinde de ei, chiar când sunt nişte rataţi.

Bărbaţii nu pricep decât foarte rar ca femeia este o fiinţă curioasă. Nu-i place să fie sclavă decât dacă îşi leagă singura lanţurile. Dacă altcineva vrea s-o lege cu de-a sila, se revoltă, suferă sau se ofileşte. Nu se poate simţi fericită în robie decât dacă a vrut. –

Mai ales că, după o anumită vârstă, bărbaţii nu au decât foarte rar simţul ridicolului. Vor să se afişeze, neapărat, cu fete tinere. Nu-şi dau seama că sunt caraghioşi şi că lumea să uita cu mila la ei. Cum de sunt atât de proşti, încât să-şi închipuie că o femeie tânără, care le-ar putea fi chiar nepoata, cade lată, de amor, atunci când dă cu ochii de ei? Explicaţia o cunoaşteţi. Banii şi celebritatea atrag, cum atrage fluturii o lampă aprinsă.

 Uneori, domnilor, e nevoie de un motiv temeinic pentru a continua să trăieşti. Dacă nu-l găseşti, trebuie să inventezi unul. Acum pricepeţi de ce nimeni nu ştie cum a sfârşit Don Juan? Şi că singura certitudine e că n-a apucat să îmbătrânească? Tainele nu îmbătrânesc, domnilor. Şi lăsaţi-le să rămână ceea ce sunt: nişte taine. Dacă scormoniţi prea mult prin legendele lui Don Juan, nu veţi găsi decât un pat oarecare. Credeţi că merită efortul?

Veşnicia nu e a nimănui.!