O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

Posts tagged ‘cerul’

linii paralele

Există o oboseală a sufletului şi e cea mai groaznică oboseală. Nu e grea, ca oboseala trupului, nu e înşelătoare, că oboseala simţurilor, e greutatea conştiinţei, e imposibilitatea de a respira cu sufletul – Fernando Pessoa

Tăcerea – flori de crin e mireasma ce parfumează timpul pe calea undelor, spre infinit, acolo unde se întâlnesc două linii paralele.

 Fernando Pessoa spunea: Cine ştie dacă două linii paralele nu se întâlnesc după ce le pierdem din priviri?…” Dumnezeu geometrizează mereu, aşa a spus Platon. Ar fi bine să avem şi noi această întelepciunee, arta explorarii cu ajutorul sufletului. Arta de a emite o fărâmă din partea geometrică.. . Arta de a emite idei acestei Lumii. Atunci când te apropii de cineva, ar fi bine sa observi dacă paralelele cele „geometrice”, se intersectează.. Două stele alergau una spre cealaltă, aidoma unor umbre, apropiindu-se s-au suprapus.  „Am învins” . Dintr-un alt cer străin şi îndepărtat s-a auzit un strigat „Te iubesc”. Uite cerul. A văzut cineva iubirea?. Realitatea face conexiunea între interiorul nostru si realitate.

„Lumea nu este adevărată, dar este reală..” F. Pessoa 

58 - 1

Balconul

Charles-Pierre Baudelaire – Balconul

„Numai dragostea poate fi împărţită la nesfârşit fără să se micşoreze…”

Cât de frumos e-apusul în serile senine!                                                      tumblr_m4nabgvCG61qb30dwo1_500
Ce adancime-n spaţiu şi-n suflet ce delir!
Craiasa-ntre iubite, când m-aplecam spre tine,
A sângelui mireasma visam să ţi-o respir.
Cât de frumos e-apusul în serile senine!

Aceste jurăminte, miresme, sărutări,

Din hăuri nepătrunse se vor mai naşte oare
Cum, după ce se scaldă în nesfârşite mari,
Pe cer se urcă iarăşi întineritul soare?
– O, vis! O, jurăminte! Miresme! Sărutări!

Stăpâna pe-amintire, iubita-ntre iubite!
Tu, grija mea şi unic tezaur de plăceri!
Mai ştii tu dezmierdarea iubirii fericite,
Căminul blând şi vraja văraticelor seri,

Stăpâna pe-amintire, iubita-ntre iubite!

39514